Articol de GSP - Publicat duminica, 25 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 25 august 2013 17:45
Vasile Miriuţă este mulţumit de cum decurg lucrurile la Ceahlăul Piatra-Neamţ, pe locul 3 după 6 etape. "Singurul lucru care ne lipseşte acum este încă un atacant", spune antrenorul.
Acesta este deranjat de permanenta comparaţie cu Steaua: "Dacă le dau jucătorilor vitamine, mă iau după Steaua. Dacă avem preparator neamţ, iar sîntem ca ei. Fiecare are filosofia lui, am ajuns pînă aici cu multă modestie şi nu am copiat Steaua. Sînt foarte fericit că primesc telefoane de felicitare după meciuri de la prieteni din Ungaria, Germania, America...".
Miriuţă, 44 de ani, a comentat la Radio GSP şi varianta de a pregăti Dinamo, unde este foarte apreciat de şefii clubului: "Momentan nu se pune problema, nu m-au căutat, dar m-ar bulversa dacă aş primi un telefon de la Dinamo. E un brand, ca şi Steaua".
Singurul român naturalizat în naţionala Ungariei a precizat că nu va vedea live partida dintre cele două ţări, de pe 6 septembrie: "Nu vin la Bucureşti pentru că voi avea un meci amical cu Zimbrul în acea zi, de la ora 18".
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP