FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CEAHLĂUL 1-1

I-a încurcat, dar este cu gîndul la Dinamo! Miriuţă: "Sînt «cîine» de mic, sper să antrenez aici într-o zi"

Articol de GSP - Publicat duminica, 06 octombrie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 06 octombrie 2013 17:59

Ceahlăul a reuşit să obţină un punct în deplasare cu Dinamo, scor 1-1, iar Vasile Miriuţă şi-a declarat din nou iubirea pentru echipa din Ştefan cel Mare.

"A fost foarte greu. Ne bucurăm că am reuşit să aducem un punct. Ştiam că vom întîlni o echipă în creştere, au fost mai încrezători. Nu ne-a fost uşor şi am primit acel gol din fază fixă. În prima repriză ne-am mai creat două-trei ocazii prin puştiul Popadiuc, asta pe lîngă golul senzaţional al lui Golubovici. Cred că la final am meritat egalul. E un punct foarte important pentru noi. Nu mă aşteptam să fie atîţia spectatori aici.

Momentan, Dinamo nu este o echipă puternică. Nu e uşor să construieşti, acum au mulţi puşti, dar în doi-trei ani vor reuşi. Avem 17 puncte şi ne mai trebuie vreo 12 pînă la finalul turului şi apoi voi discuta cu conducătorii clubului să văd ce obiectiv vom avea. Sper ca într-o zi să am şi eu şansa să antrenez aici. Mi-ar plăcea pentru că iubesc de mic acest club, dar acum sînt la Ceahlăul", a spus tehnicianul de 44 de ani la finalul meciului.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (222)
dash.berlin
dash.berlin  •  20 Octombrie 2013, 01:58
Postat de samertx pe 06 Octombrie 2013, 23:32

Nu se poate, faceți aceleași greșeli gramaticale. :)))

Si tu faci aceleasi greseli ca si logan :) sa fie coincidenta oare? :)))

florinch
florinch  •  07 Octombrie 2013, 09:46
Postat de bamse1901 pe 07 Octombrie 2013, 08:55

e bun ca esti caine, dar spune-mi ungur mai esti?

Si care ar fi problema daca ar fi ungur? Daca nimeni de la FRF nu l-a bagat in seama cand juca in Germania, normal ca omul s-a orientat catre nationala Ungariei (singura care l-a ofertat), mai ales ca are nevasta unguroaica. Omul este profesionist, se vede.

bamse1901
bamse1901  •  07 Octombrie 2013, 08:55

e bun ca esti caine, dar spune-mi ungur mai esti?

Vezi toate comentariile (222)
Comentează