Articol de GSP - Publicat marti, 29 aprilie 2008 00:00
Andone este tot mai contestat de jucători. La Mioveni, Semedo a refuzat să discute cu “Fălcosul”, după ce a fost schimbat.
Tensiunile din vestiarul “feroviarilor” au atins, sîmbătă, în remiza cu Dacia Mioveni, punctul culminant. Portughezul Semedo şi-a ieşit din pepeni în minutul 72, în momentul în care a fost schimbat cu Culio. Atacantul şi-a trîntit tricoul de pămînt şi a refuzat să dea mîna cu Ioan Andone. La final, “Fălcosul” a încercat să-l îmbuneze pe atacant, însă acesta a părăsit impasibil terenul, refuzînd dialogul.
Surse autorizate susţin că ruptura dintre fotbalişti şi Ando s-a iscat înaintea partidei pierdute la Iaşi (0-1). Aceleaşi surse afirmă că antrenorul s-ar mai bucura acum doar de sprijinul căpitanului Cadu şi al “decarului” Eugen Trică. Una dintre nemulţumirile străinilor este durata prea mare a cantonamentelor. “Nu putem sta deloc împreună cu familiile. Ne petrecem viaţa doar prin hoteluri”, s-a plîns un jucător. Andone şi preşedintele Mureşan au refuzat să comenteze situaţia.
“Îmi pare rău, dar nu pot vorbi despre nimic. Mi s-a interzis acest lucru. Vorbesc numai în conferinţele de presă”
Ioan Andone antrenor CFR Cluj
Fabbiani Şi Cadu, out!
“Căpcăunul” Fabbiani a primit al 10-lea “galben” la Mioveni pentru proteste (83) şi va lipsi sîmbătă, cu Bistriţa. De asemenea, căpitanul Cadu s-a reaccidentat la genunchi şi are şanse minime să fie folosit împotriva Gloriei.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America