FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLĂUL

Măstăcăneanu: "Am descoperit şi alte echipe cu probleme!"

Articol de GSP - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00

Preşedintele Ceahlăului, Viorel Măstăcaneanu, a mărturisit că, pe lîngă cazurile formaţiilor Gloria Buzău, Poli Iaşi şi Oţelul, au mai apărut alte două echipe care şi-au luat licenţa în mod neregulamentar.

"Memoriul nostru va fi luat în discuţie la şedinţa din Elveţia a Comitetului Executiv al FRF, din data de 15 iunie, atunci cînd se va definitiva clasamentului ultimului sezon de Liga I. Între timp, se pare că au mai apărut şi alte două cazuri de cluburi care au primit nemeritat licenţa. Sper că şi aceste două cazuri vor fi discutate. Poate pe pămînt străin să se judece conform regulamentelor, nu aşa cum s-a întîmplat la noi. Aceste echipe nu şi-au achitat în totalitate datoriile către stat şi nu numai, iar dosarele depuse la FRF au fost incomplete. Data limită de depunere a dosarelor era 31 martie 2008, ori la acea dată dosarele acestor echipe erau incomplete, nu cuprindeau toate hîrtiile necesare, conform manualului de licenţiere", a spus Măstăcaneanu

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (9)
 •  19 Iunie 2008, 13:23

Mai trist este faptul ca sunteti in Liga a II-a de fotbal,noua(buzoienilor)ne curg lacrimi din p@ola ;-) pentru asta.Hi.hi.hi,hi,hi

 •  15 Iunie 2008, 16:14

trist ca nu exista unitati de invatamant in buzau.

 •  13 Iunie 2008, 12:42

ceahlaul o echipa de pulifrici kre nu stiu ce metoda sa mai gaseseasca sa ramana in prima liga... rusine!!! a mers o data dar aqm va tras-o B-uuuu e noua casa a voastra bafta ...:))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează