SPORTURI  »  ALTELE  »  ALPINISM / MUNŢII CORDILIERRA BLANCA

Trei români vor să cucerească vârful Artesonraju

Articol de GSP - Publicat duminica, 15 iunie 2008 00:00

Alpiniştii Marian Anghel, Cristi Dobre şi Radu Hera vor pleca, luni, spre America de Sud, unde şi-au propus să cucerească vârful Artesonraju (5.999 m) din munţii Cordilierra Blanca, care fac parte din Anzi.

"Aceasta este o expediţie personală, pe care am organizat-o noi, fără ajutorul nimănui. Vizăm vârful Artesonraju, dar înainte, pentru aclimatizarea organismului, vom urca pe alte două vârfuri, Vallaunaraju (5.780 m) şi Pisco (5.760 m). Noi trei am mai urcat împreună doar în ţară, aceasta fiind prima dată când mergem afară", a declarat, pentru NewsIn, Radu Hera.

Această expediţie costă aproximativ 3.000 de euro pentru fiecare alpinist.

Obiectivul principal al expediţiei este ascensiunea vârfului Artesonraju (5.999 m), pe un traseu ce urcă faţa sud-estică, cu o cotaţie de dificultate "dificil/D+", pe o scară cu şase valori, de la "Facil (F)" la "Extrem Dificil (ED)". Artesonraju este supranumit şi "Paramount Peak", fiind considerat vârful care a stat la baza realizării imaginii simbol a cunoscutelor studiouri americane de film.

Întoarcerea în ţară a celor trei alpinişti este programată pentru jumătatea lunii iulie.

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (8)
 •  25 Iunie 2008, 14:04

Da, iata si o stire mai altfel. Caci fotbalul umple paginile ziarelor, dar performantele sunt stanjenitoare. Scrieti fratilor despre alpinism si despre alte sporturi, ca aveti ce. Iata niste romani pleaca sa cucereasca varfuri din America de Sud si pariez ca la intoarcere nimeni nu o sa scrie nimic despre performantele lor. Ia sa-l vad eu pe Mutu antrenandu-se la 3000 de metri, poate asa o sa alerge si el 90 de minute, fara sa fie schimbat. El si colegii lui de la Nationala rusinii a lui Piturca

 •  25 Iunie 2008, 13:00

Asta e expeditie? Mai grea e o tura cu o canoe canadiana pe Dunare!

 •  25 Iunie 2008, 12:58

Vrajeala. Cred ca fac si eu 2-3 poze pe munte si in rest se duc la femei. Cica pe acolo cu 3 dolari cumperi 2 femei "usoare". Asta nu e alpinism e turism sexual.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează