INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GRUPA C/ FC BARCELONA - SPORTING LISABONA

Antidotul

Articol de GSP - Publicat marti, 16 septembrie 2008 00:00

Guardiola susţine că Liga o va lecui pe Barca, suferindă după 3 partide fără succes

FC Barcelona se află în semicriză. N-a mai cîştigat de 3 meciuri, perioadă în care a marcat o dată numai din penalty, în Primera a ajuns pe locul 15, situaţie repetată doar pentru a 7-a oară în istoria sa, dar Josep Guardiola nu disperă. Noul tehnician "blaugrana" este convins că deţine antidotul nereuşitelor, extras chiar din Ligă. :O "În preliminarii am bătut cu 4-0 pe Wisla, scor care parcă ne-a intoxicat. Nimic nu a mai mers apoi aşa cum ne doream. Tot în această competiţie vom găsi şi pilula care ne va ajuta să ne însănătoşim. Jucăm acasă cu Sporting, vom bate şi vom renaşte", a susţinut fostul internaţional.

Deşi rezultatele îi sînt clar nefavorabile, Pep este chestionat prea puţin. "Echipa e tînără, are potenţial, va creşte", a scris presa catalană. "Nu ne impacientăm. Succesele vor veni, ne vom recăpăta mîndria", a completat Messi. Linia a păstrat-o şi marele Johan Cruyff: "Guardiola nu e nici inexpert, nici sinucigaş. Ştie ce să facă pentru a redresa situaţia. Partida cu Sporting va fi începutul revenirii".

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (3)
 •  16 Septembrie 2008, 10:38

Sporting bate pe Barca!!!! si CFR pe Roma...si Inter pe Panatinaikos..:))):PPP

 •  16 Septembrie 2008, 09:49

Barca are super jukatori, dar are un antrenor foarte slab....ma intreb de cate ori mai trebuie sa se arda ca sa-si dea seama de asta

 •  16 Septembrie 2008, 09:29

Cand o sa invete nebunii astia de la Barca, ca pentru a aduce performanta trebuie sa ai echipa, buget, vointa, profesionalism si ANTRENOR!!! Pep este un amator. Nu poate rezista presiunii din Primera si nici suporterilor catalani cunoscuti ca fiind pretentiosi si cu sete de performanta! Doar Realul a putut sa aduca performante remarcabile cu antrenori aproape anonimi! De ce sa copieze un sistem care nu li se potriveste?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează