Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 18 iunie 2018 09:27
De la aeroport în oraș e un coșmar și, dacă ai puțin ghinion, stai într-un bloc care pică pe tine. Însă oamenii, mulți dintre ei, sunt minunați. Iar sus, la memorialul Mamaiev Kurgan, simți la fiecare pas Stalingrad. Cea mai sângeroasă bătălie din istorie.
- Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial.
Când am aflat că voi merge la Mondial, am insistat ca unul dintre orașele unde voi ajunge să fie Volgograd. Stalingrad. Trecutul său, ceea ce se întâmplase acolo, acea bătălie sângeroasă care a schimbat soarta celui de-Al Doilea Război Mondial, totul mă interesa mai mult decât orice altceva.
Au mai rămas 35.000. Și un oraș în ruine
Cine ar putea uita că, timp de 200 de zile, până pe 2 februarie 1943, s-au dat cele mai feroce lupte într-un oraș transformat în ruine de bombele Luftwaffe, însă Stalingrad a rezistat, respingând, înconjurând, lovind și forțând să se predea puternica, dar înghețata Armată a VI-a germană, chiar și ajutată de italieni, români și maghiari.
Peste un milion de oameni au murit atunci. Iar civilii, care nu au mai putut să fugă, au suferit cumplit o jumătate de an. La sfârșit, din 500.000 rămăseseră 35.000. Supraviețuitorii.
Trăind printre contraste
Azi, 75 de ani mai târziu, sunt aici, în Volgograd. Și contrastele te amețesc, te șochează. Primii pe care-i vezi vor să-și bată joc de tine, descoperi locuri și lucruri ce nu-ți plac și nu te aștepți la ele, apoi, dintr-o dată, uiți de toate clipele urâte, alături de oameni buni, calzi, care sunt gata să facă orice să te ajute. Și supărarea se transformă în bucurie, emoție, mulțumire că ai ales să vii aici.
Bum! Trezirea!
Aterizarea a fost dură, ca niciodată. La 4 dimineața, Boeing-ul Aeroflot a dat cu noi de pământ de parcă pilotul era supărat. Parcă știa că trei sferturi dormeau. Și eu. Așa m-am trezit. Bum! Transpirasem instantaneu. Noroc că a fost doar zgomotul puternic, avionul s-a ținut bine.
Escroci la taxiuri
Cu ochii împăienjeniți, am ajuns nici nu știu cum sau când lângă banda de bagaje. Era un birou de taxi chiar alături. Mulți fani englezi s-au îmbulzit acolo și au plecat fericiți. Făcuseră o mare greșeală. Aveam să aflu când mi-a venit rândul, după ce stătusem un sfert de oră la coadă. Un "cuplu", femeie-bărbat (foarte arțăgoși amândoi), negocia ca la talcioc.
Mie mi-a zis el:
- 3.500 de ruble până în oraș!
Mi-a căzut fața! Poate dacă aș fi venit în Rusia direct aici, aș fi acceptat și m-ar fi păcălit și pe mine, neștiind prețurile. Cum să dau echivalentul a 48 de euro? La Sankt Petersburg și la Ekaterinburg, nu plătisem această sumă nici pentru 100 de kilometri. Încercau să-mi explice că Volgograd e lung, iar eu stau departe! N-au nimerit prostul: "Mai mult de o mie nu vă achit niciodată!". Și au refuzat, nervoși.
La 45 de kilometri de tot ce am nevoie
Am ieșit. Voluntarii m-au ajutat, chemând ei o mașină. Pentru cât? 605 ruble. 8 euro! Am izbucnit în râs. Era totuși o mică problemă. Un băiat îmi zice că taximetrista nu-mi oferă chitanță. Atunci, alt șofer care trăgea cu urechea joacă tare: "Te duc eu pentru o mie". Haideți, totuși, să vorbim cu cea de la Yandex. Surpriză, avea și chitanță. Și m-am urcat imediat.
Am aflat că, într-adevăr, stăteam departe. De tot. Și de aeroport, și de stadion și centru. 45 de kilometri de la Gumrak Airport până la blocul în care urma să stau și tot cam atâția de la mine până la Volgograd Arena și memorialul Mamaiev Kurgan.
Poluare, chiar dacă fabrica de oțel a fost închisă
Drumul, îngrozitor. De multe ori, șoferița slaloma printre gropi și cratere. Are grijă și la haitele de câini ce traversează "autostrada" cu 6 benzi. Asfaltul era mâncat, găurit sau dispărut de-a dreptul. Noi parcă avem "autobahn"-uri germane față de ce e aici.
Din cele 20 de miliarde (și nu ruble!) investite, Putin nu prea a găsit bani și pentru șoselele din Volgograd. Nici pentru renovarea blocurilor, nici pentru spațiul verde de la periferie. Verdele aproape că nu era în acele zone. Spații întregi lăsate în paragină. Praf, multă poluare. Chiar dacă fabrica de oțel din oraș s-a închis în perioada Mondialului.
Musculițe și un bloc în care nu te simți bine
Blocul e o altă dezamăgire. Ușa de la intrare e ca la închisoare, o bucată mare de fier. Pe scară, miroase urât. Scările sunt fărâmițate. Liftul e ca pe vremea Stalingradului. Pe hol, un geam stă într-o singură balama. În apartament, nu e chiar atât de rău. Afară, o droaie de musculițe îmi intră și în gură. Vin de la gunoaiele aruncate unele peste altele chiar în fața blocului. Un cățel portocaliu fără stăpân mă face să uit. Îi pun jos jumătatea de sendviș pe care o mai aveam și o înhață imediat.
"Uite ce de gropi"
Am noroc că taximetrista, Marina, e foarte de treabă. Dacă nu poate ea să vină, roagă un coleg. Și apare Ghena, cel mai simpatic șofer. Vorbim prin Google translate și ne înțelegem într-o combinație amuzantă de rusă și engleză: Rusglish. E și el afectat: "Nu prea se vede că orgnizăm și noi turneul, nu? Uite ce de gropi! Au construit doar stadionul și au refăcut bucăți de șosea. Bucăți. Și privește cum lucrează. Parcă mai au cinci ani până când începe Mondialul. Turneul a început deja". Iar aceste "bucăți" nu sunt deloc perfecte. Unele benzi sunt mai înalte ca altele. Nu sunt marcate. Iar capacele de canale se ridică la 5 centimetri deasupra nivelului drumului.
Două caramele de la bătrânică
Însă centrul e aranjat. Câteva clădiri sunt noi. Se poate respira mai bine. Fan-zone-ul e chiar pe marginea Volgăi. Arată interesant, iar atmosfera e plăcută, cu mulți englezi deja desfășurându-și steagurile alb-roșii având crucea Sfântului Gheorghe. Polițiștii sunt și ei acolo. Au reținut un tânăr cu șapca lui Federer pe cap.
O iau spre memorialul Mamaiev Kurgan. Kurganul lui Mamai. Văd un troleibuz și alerg spre el. Se închid ușile în fața mea. Totuși, când mă vede în oglindă, șoferul le deschide într-o secundă. Îi mulțumesc. Mă întorc, iar controloarea mă așteaptă. Îi arăt cardul de transport primit de la FIFA. Ar trebui să funcționeze. Nu. Vreau să plătesc, dar femeia îmi zâmbește și îmi face semn că nu e nevoie.
O bătrânică, aflată pe prima banchetă, mă invită să stau lângă ea. Scoate din buzunar o caramea, mi-o oferă și mă îmbrățișează. O cheamă Raia și are 81 de ani. M-a impresionat. Îi fac o poză. Și ea e impresionată și îmi mai dă o caramea înainte să cobor. M-a emoționat bătrânica.
Hagi e nelipsit
Cobor, traversez și văd statuia uluitoare. "Patria mamă te cheamă". Sau, mai scurt, Mama Rusia. E în vârful dealului, protejând parcă orașul de la înălțime cu sabia ei amenințătoare.
Urc treptele. Un tânăr din Kazahstan îmi citește numele, vede România pe acreditare și zice ceea ce mi-au spus atâția fani din toată lumea: "Hagi". Cinci englezi aud și se apropie. "Ce echipă ați avut în 1994! Golul lui Hagi contra Columbiei a fost ceva incredibil, acea minge care nu s-a învârtit în aer". Ben și prietenii lui sunt toți fani Arsenal. Ar vrea să jonglăm balonul din două atingeri, dar cineva ne atrage atenția: "Aici nu se joacă fotbal". Nu departe, reporterii de la Sky Sports și beIN Sports îi trec pe suporteri de la unii la alții.
Se aud bombele și răpăiala gloanțelor
Mai sus, între două ziduri pe care sunt sculptate scene din bătălie, asculți mesaje din acele vremuri. Și cântece patriotice, și imnuri. Și, mai ales, explozii de bombe și răpăiala gloanțelor.
Totul te emoționează. Statuile, flacăra eternă pentru eroii care au murit apărând orașul, aleea ce șerpuiește până sus pentru a vedea toate plăcile comemorative...
La capătul aleii, e Mama Rusia. Suntem zeci de oameni la picioarele ei și ne minunăm. De acolo, Volgograd Arena se vede foarte bine. E pregătită de primul său meci de la Mondial. Tunisia - Anglia poate să înceapă.
5 luni, o săptămână și trei zile a durat bătălia de la Stalingrad
80 de kilometri are Volgograd, întins de-a lungul fluviului Volga
85 de metri are statuia "Patria mamă te cheamă", de la memorialul Mamaiev Kurgan
223.000.000 € a costat Volgograd Arena, care are o capacitate de 45.000 de locuri
255de euro este salariul mediu în Volgograd, cel mai mic din cele 11 orașe ce găzduiesc Mondialul
3.500 kmare Volga, cel mai lung fluviu al Europei, aflat în totalitate pe teritoriul Rusiei
Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru
