SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Multe semne de întrebare » Doar 3 din 6 echipaje au prins finalele la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Linz

FOTO: Facebook @FRCanotaj
FOTO: Facebook @FRCanotaj

Articol de - Publicat duminica, 24 iunie 2018 15:00

Cele două bărci care au luat aur la Campionatele Mondiale în 2017 au încheiat cursele de Cupa Mondială de la Linz pe locurile trei și cinci.

Un an nou, noi provocări pentru canotajul românesc. După ce 2017 a fost încununat de două titluri mondiale la seniori, sezonul acesta pornește din nou construcția, mai ales în cazul bărcii de 8 plus 1, de unde lipsesc trei campioane mondiale, ele alegând retragerea după performanța de la Sarasota. Absența lor s-a văzut azi în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Linz. Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Cristina-Georgiana Popescu, Ana Ligia Pop, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Beatrice Parfenie, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea au ocupat penultimul loc în finală. Barca tricoloră a fost depășită de Olanda, de Noua Zeelandă, de Marea Britanie și a trecut doar de China.

În proba de dublu vâsle, categorie ușoară, Gianina Beleagă și Ionela-Livia Cozmiuc, și ele campioane mondiale la Sarasota în 2017, au prins podiumul la Linz. Româncele s-au clasat pe poziția a treia, după Italia și Olanda și înaintea echipajelor din Elveția, Noua Zeelandă și Polonia.

Din cele șase echipaje tricolore care au făcut deplasarea în Austria, trei au reușit să intre în finale. Singurul masculin a fost cel de patru rame, care a reușit să obțină argintul. Mihai-Vasile Țigănescu, Cosmin Pascari, Ștefan-Constantin Berariu și Ciprian Huc au fost întrecuți doar de Australia.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează