FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Becali n-a vrut să-i asculte sfatul: "Gigi, vezi că e golan!" » Dezvăluiri din culisele transferului lui Florinel Coman

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 22 septembrie 2018 17:30

Gigi Becali a știut dinainte de a-l cumpăra pe Florinel Coman că atacantul are ”defecte”, fiindcă i le-a dezvăluit chiar Hagi. Nu l-au speriat poveștile despre fumat și despre petreceri, a plătit 2,6 milioane de euro și acum e dezamăgit. 

Florinel Coman nu s-a apucat de fumat la FCSB, nu e mai indisciplinat decât era la Viitorul. Și Gigi avea toate datele despre comportamentul tânărului atacant, doar că le-a ignorat, a fost convins că la FCSB e un mediu care o să-l transforme ușor pe Coman într-un tip cuminte.

"Ai grijă!"

Acum e uimit și dezamăgit că nu reușește "reeducarea": "Normal că nu mai poate să alerge Coman, cum să nu aibă crampe musculare când el bagă două pachete de țigări pe zi? 32 de substanțe drogangiste sunt în fiecare țigară, mi-a explicat mie un specialist".

Înainte să-i analizeze viciile lui Coman cu specialiști, Becali aflase de ele chiar de la Hagi. Surse care au participat la tranzacția efectuată în urmă cu un an povestesc că Gică a anticipat nervii lui Gigi, așa că i-a spus dinainte să-i vândă jucătorul: "Ai grijă că fumează și-i place să mai iasă în oraș! Eu am știut cum să-l controlez aici, e important să-l ții din scurt!".

Îi vrea ca în imaginația lui

Amănuntele nu l-au speriat pe patronul FCSB. Cum nu l-au influențat nici opiniile staff-ului tehnic al clubului său. Angajații l-au sfătuit să nu plătească atât de mult pentru Nedelcu și pentru Coman, Gigi a urcat singur prețul la un nivel șocant, în contextul economic din fotbalul românesc: 2.125.000 de euro pe Nedelcu și 2.625.000 de euro pe Coman!

Nedelcu costa 1.500.000 de euro în iunie 2017, Hagi acceptase oferta și transferul a picat atunci din cauza refuzului fotbalistului. După un an în care închizătorul nu fusese titular de bază la Viitorul, Gigi l-a cumpărat mai scump cu peste o jumătate de milion!

Acum i se pare și lui exagerat costul de achiziție și-i consideră vinovați pe oamenii care ar trebui să-i transforme pe dobrogeni în superstarurile pe care le visează: "Dacă am plătit 5 milioane de euro pe Nedelcu și pe Coman, Dică să-i facă să joace de 5 milioane!

Mai bun de atât n-a fost niciodată

Coman a progresat la FCSB, dincolo de comportamentul din afara terenului pentru care îl ceartă Becali. Datele concrete ale prestațiilor sale arată că e cu mult mai bun decât era la Viitorul: are 6 goluri în 8 meciuri din acest sezon, câte marcase în 44 de partide disputate pentru dobrogeni.

Fumatul și petrecerile din timpul liber nu sunt completate cu indisciplină în antrenamente sau în meciuri. Coman nu e Alibec, el nu constituie o grijă pentru antrenor, o problemă gata să explodeze oricând, nici măcar nu comentează pe teren. 

Lăcătuș, Lupu, Nainggolan

Fumatul, obiceiul nesănătos cu care Coman l-a enervat pe Becali, e un viciu pe care l-au mai avut și alți fotbaliști. În general, antrenorii le tolerau abaterea fotbaliștilor mari, alegeau să profite de calitățile lor și să închidă ochii la defecte.

Marius Lăcătuș fuma și nici măcar durul Halagian nu-l certa pentru asta. "Jucam table la Forban și Hala tușea puternic de după colț, înainte să apară în fața noastră. Așa ne dădea timp să stingem țigările", își amintește Lăcătuș.

Lupu i-a șocat pe italieni când Lucescu l-a luat la Brescia, a ieșit din vestiar înaintea unui meci cu o țigară aprinsă și cu un pahar cu cafea. "Lăsați-l că așa funcționează el!", i-a liniștit Lucescu pe oficialii clubului. Nainggolan de la Inter, e și el un fumător. "În deplasări, stă singur în cameră. Altceva ce să-i fac?", s-a resemnat Spalletti. 

Prietenia cu Hagi: 4.750.000 de euro

Becali i-a cumpărat pe Coman și pe Nedelcu  după ce pierduse titlul în fața Viitorului și forțase câștigarea campionatului la comisiile FRF și apoi la TAS. Hagi s-a supărat că finul lui apelează la instanțe ca să-i "sufle" victoria din competiție, să profite de o formulare neclară din regulament.

Tribunalul din Elveția a confirmat că Viitorul era campioana, dar Gică n-a trecut pur și simplu peste litigiu, o perioadă nu a comunicat cu Becali. S-au împăcat între timp și vorbesc din nou. Reluarea relației a fost facilitată și de afacerea-record de 4.750.000 de euro, transferul "Coman și Nedelcu la FCSB".

Un preț cum i-ar fi fost greu lui Hagi să obțină din altă parte. Coman jucase doar 18 meciuri ca titular în sezonul titlului, Nedelcu bifase 22, niciunul nu era printre titularii incontestabili de la Viitorul.

Vezi și: Alarmă la FCSB! Gigi Becali șochează: "Dacă duminică se întâmplă asta, desființez echipa! Stau la Pipera și nu ies din curte"

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
127939151042796
Marcello Kazan  •  23 Septembrie 2018, 08:58

Acest Florinel Coman nici macar golan nu e... E o ***...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

fcsbist.de.mic
fcsbist.de.mic  •  23 Septembrie 2018, 04:53

Nu imi place! Articolul asta trebuia pus cu o poza mare de tot, nu la "si celelalte"

timm
timm  •  22 Septembrie 2018, 21:50

Omeniile au si ele pretul lor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează