Ole, United! Andrei Niculescu despre ce îi lipsește lui United, revitalizată de Solskjaer: „Ar trebui să facă un efort și să-l aducă”

O victorie scurtă, muncită, chinuită  chiar, cu o mare doză de șansă, dar obținută. E genul acela de succes  care leagă un vestiar, care urcă în stratosferă moralul și care asigură o stare de spirit numai bună pentru lunile ce vor veni. Ole Gunnar Solskjaer a devenit primul antrenor din istoria Premier League care-și  câștigă primele 6 partide pe banca unei echipe preluate din mers. Seria fusese oricum remarcabilă și înainte de vizita pe ”Wembley”, Tottenham părea însă primul examen cu adevărat serios.

Când a fost instalat, norvegianul nu părea decât o soluție de avarie.  Acum, șefii de pe ”Olf Trafford” deja se gândesc serios dacă nu cumva ar  fi opțiunea cea mai bună pentru viitor. Lipsa lui de experiență, pe care mulți au văzut-o drept un mare handicap, paradoxal l-a ajutat. Fără să se înhame la mari revoluții de ordin tactic, Solskjaer a adus fix acea doză de relaxare la care echipa tânjea după perioada Mourinho, una încărcată de tensiune și conflicte, după chipul și asemănarea portughezului. Al cărui rol nu trebuie sub nicio formă marginalizat, căci el a fost exact antrenorul de care a avut nevoie United în momentul în care a fost pus. Iar când a fost demis, era exact antrenorul de care nu mai avea nevoie, căci își făcuse treaba. Solskjaer a intuit că jucătorii trebuie un pic eliberați din chingi și lăsați să zburde. Nu există fotbalist căruia să-i placă ostracizările de ordin tactic, limitările, toți vor să joace, să paseze, să dribleze, să tragă la poartă. Evident, tactica are rolul ei, dar doza cu care e administrată lotului e esențială.

Din acest punct de vedere, deocamdată Solskjaer e inspirat. Mișcările  lui tactice, fără să fie, repet, revoluționare, au readus în fața fanilor un United care joacă fotbal. Un 4-3-3 în care Rashford ca număr 9 mi se pare principala găselniță, apoi urcarea lui Pogba câțiva pași, spre poziția de interior pe care evolua la Juventus și orientarea sarcinilor defensive spre Matic și Ander Herrera. Lucruri pe care mulți i le cereau și lui Mourinho, doar că portughezul era prea orgolios și cu prea mulde idei fixe. Rolul lui Matic ca ”închizător” și cel al lui Ander Herrera ca om de primă pasă l-au eliberat pe Pogba, care poate acum să paseze decisiv sau să finalizeze mult mai ușor. Cât despre Rashford, îmi pare poziția ideală pentru el, cu tot ceea ce presupune ea, finalizare, demarcări, asociere, joc cu spatele la poartă. Duminică, împotriva lui Spurs, el a trecut din nou în bandă, făcându-in loc lui Lingard ca vârf, dar numai pentru că Solskjaer a schimbat puțin registrul, fiind vorba de un adversar mult mai bun decât cei de dinainte.

Iar aici descoperim o altă față a norvegianului. Una în care a știut să  adapteze un sistem în funcție de adversar. Ceea ce United făcea constant pe vremea lui Mourinho, în primele 5 partide ale lui Solskjaer nu s-a  întâmplat. Evident și pentru că rivalii nu aveau anvergura lui Tottenham. Trupa lui Pochettino e însă una din forțele din Premier League astfel că trebuia intervenit. Dar din nou doza de tactică a fost extrem de concentrată, Lingard ca vârf, Rashford în banda dreaptă și Pogba ceva mai coborât, pe linie cu Matic și Herrera. Iar faptul că golul victoriei a plecat din diagonala lui Pogba către un Rashford aflat în dreapta e o dovadă că temele fuseseră bine făcute.

Sigur, unii vor spune că meciul putea fi foarte bine pierdut cu 4-2 sau 4-3, dacă în poarta lui United nu era De Gea, de departe cel mai bun de pe teren. Perfect adevărat. Dar fotbalul îi premiază pe cei care-l respectă, iar United a respectat fotbalul. Dacă ar fi pierdut, ar fi pierdut jucând, nu apărându-se crispat. Alții vor vedea o cam mare grabă în a cataloga drept un mare succes ceea ce se întâmplă la echipă. Și asta e adevărat. Nici înainte nu erau atât de slabi băieții lui Mourinho, nici acum nu-s atât de buni băieții lui Solskjaer. Ba chiar cred că, plecând de la această serie de succese, clubul ar trebui să facă un efort și să aducă măcar un fundaș central de calibru (eventual și un lateral dreapta). Cumva pe modelul lui Liverpool din iarna trecută, cu Van Dijk. O lovitură de imagine care să certifice că  Manchester United e ”back in business”.