FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

VIITORUL - CSU CRAIOVA 2-1 // Golul decisiv al meciului a fost creația exclusivă a fiilor unor foști fotbaliști uriași: Gică Hagi, Ionel Ganea și Rivaldo

Ianis Hagi și execuția de la bijuteria de gol +2   FOTO
Ianis Hagi și execuția de la bijuteria de gol

Articol de - Publicat luni, 15 aprilie 2019 14:51

Viitorul s-a impus în fața celor de la CSU Craiova, scor 2-1 (I. Hagi 43', Rivaldinho 56'/ Bărbuț 9'). Golul victoriei constănțenilor a venit pe un traseu special. Ianis Hagi pasează pentru George Ganea, care-i centrează în fața porții lui Rivaldinho, iar acesta înscrie.

Gheorghe Hagi e în vestiar și îi încurajează pe jucători să facă un nou meci mare în fața Universității. Fiul său, Ianis, e căpitan! La oficială, venit special pentru meci e marele brazilian Rivaldo. A făcut zeci de poze în curtea stadionului înainte să urce la oficială.

Fiul lui, Rivaldinho, e titular în atac. În fața televizorului, Ionel Ganea se roagă ca fiul său, George, să facă un nou meci mare, ca în jocul cu Astra, chiar dacă e doar rezervă. Ganea sr. nu e la meci, a avut ceva probleme de sănătate în ultima perioadă.

Faza meciului are loc în minutul 57! Aflat la mijlocul terenului, Ianis face câțiva pași și pasează de lângă Kelici și pe lângă Ferreira. Ganea joacă bine la ofsaid, așteaptă pasa lui Ianis și calcă accelerația. Sprint în forță. Centrare perfectă pentru Rivaldinho. Donkor e luat prin surprindere, deviază ușor, dar îi pune excelent mingea brazilianului în fața porții. Ronaldinho marchează golul de 2-1, golul victoriei.

Gică dansează fericit pe margine, Rivaldo bate palma cu toată lumea la oficială, jucătorii se îmbrățișează pe teren. Trupa de puști a Viitorului a reușit remontada. Cu marea contribuție a tripletei de copii cu părinți celebri.

 08 01 viitorul
Ianis îl vede perfect pe Ganea...

 08 02 viitorul
... George o dă din prima pentru Rivaldinho...

 08 03 viitorul
... iar brazilianul marchează din alunecare

 Rivaldo vs Rivaldinho

„Eu mi-am scris istoria în fotbal. El are personalitatea lui şi îşi va scrie propria istorie! Am rămas încântat de tot ce am văzut. A fost un spectacol şi mi-a plăcut mult acest meci. Golul fiului meu a fost important, pentru că a adus victoria”
Rivaldo, fost internațional

„Am un «Rege» acasă şi un «Rege» aici, la echipă! Cu doi jucători mari ca tatăl meu şi ca Hagi în preajmă, nu trebuie decât să stai, să asculţi şi să înveţi de la ei. Suntem norocoși că înaintea meciului ne-am antrenat cu două legende: Hagi și tata!”
Rivaldinho, atacant Viitorul

Gică Hagi vs Ianis Hagi

„Cred că Ianis poate să facă faţă la nivel foarte mare. E inteligent şi are personalitate. E Xavi de România! Sunt momente când se unesc planetele şi iese totul. Diferenţa dintre noi şi cei de la Craiova este că ei l-au pierdut pe Mitriţă, iar noi l-am păstrat pe Ianis”
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul

„Nici măcar nu visam să fiu aplaudat de Rivaldo! Înseamnă ceva incredibil, e o emoţie aparte, pe care nu poţi s-o descrii. Să te şi antrenezi cu o zi înainte cu el pe teren e o motivaţie în plus pentru toată echipa”
Ianis Hagi, atacant Viitorul

Ionel Ganea vs George Ganea

„Ce-şi poate dori mai mult un tată?! George a fost strong psihic şi a trecut peste acea accidentare urâtă, l-am învăţat eu cum să-şi ridice nivelul de încredere. Acum, Gică are capacitatea de a-l face să scoată din el cea mai bună versiune, meci de meci”
Ionel Ganea, fost internațional

„Mă bucur pentru fiecare meci pe care-l joc și pentru fiecare meci pe care-l câștigăm. Mi-am propus un obiectiv, să marchez 5 goluri până la finalul play-off-ului, dar trebuie să rămân cu picioarele pe pământ. Important e să-mi ajut echipa să câștige și să ajungem sus în clasament”
George Ganea, atacant Viitorul

 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (6)
ivssalak
ivssalak  •  15 Aprilie 2019, 18:40
Postat de alan24 pe 15 Aprilie 2019, 17:59

Ba cand v a aud pe astia..il critica ei pe ganea. ionel ganea este in top 3 atacanti romani de dupa revolutie.. a avut rezultate foarte bune oriunde a jucat, in ro, la nationala, in strainatate. un marcator pur sange, o masina de goluri !

exagerezi cu top 3 ala,daca scriai top 10 mai intelegeam.

alan24
alan24  •  15 Aprilie 2019, 17:59

Ba cand v a aud pe astia..il critica ei pe ganea. ionel ganea este in top 3 atacanti romani de dupa revolutie.. a avut rezultate foarte bune oriunde a jucat, in ro, la nationala, in strainatate. un marcator pur sange, o masina de goluri !

radumatei
radumatei  •  15 Aprilie 2019, 17:28

Hagi si Rivaldo au fost poate fotbalisti uriasi, Ganea a fost doar fotbalist. Faptul ca fiii celor trei au ajuns sa joace fotbal mediocru la o echipa mediocra dintr-un campionat mediocru e o simpla coincidenta.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează