INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA AFRICII

Un supercampion cu Liverpool surprinde: „Aş da Liga Campionilor pentru Cupa Africii!"

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 26 iunie 2019 13:32

Senegalezul Sadio Mane (27 de ani) a declarat pentru France Football că ar renunța la trofeul Ligii Campionilor câștigat cu Liverpool pentru un triumf la Cupa Africii.

Sadio Mane a avut un sezon nemaipomenit. Senegalezul, 27 de ani, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Liverpool (26 de goluri și 5 assisturi), câștigând Liga Campionilor la a doua încercare.

Acum, aflat cu naționala sa la turneul final din Egipt, atacantul face o declarație care atrage atenția: „Da, aș da Liga pentru Cupa Africii”.
Mané spune în interviul din France Football: „Ar fi extraordinar să pot triumfa și cu țara mea, care nu a cucerit niciodată trofeul continental. Să mă întorc la Dakar având cupa în brațe, acesta este cel mai nebun vis al meu”.

Senegalul nu a reușit decât o finală la CAN, pierdută la penaltyuri (2-3 cu Camerun, în 2002). „Suntem printre favoriți, nu pot nega acest lucru, dar nu există nicio garanție că ne vom califica în finala de la Cairo”.

Suspendat la debutul întrecerii (2-0 cu Tanzania), Mane va juca mâine împotriva Algeriei. 

16 goluria marcat Sadio Mané în 60 de meciuri jucate pentru naționala Senegalului

Citește și:

GERMANIA U21 - ROMÂNIA U21 // Selecționerul nemților, decizie UNICĂ înaintea semifinalei de la Euro » Nici Alexandru Tudor nu s-ar fi gândit la asta :D

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează