INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRANDA - BARCELONA 2-0

GRANADA - BARCELONA 2-0 // VIDEO Barcelona, cel mai slab start din ultimii 25 de ani! Ernesto Valverde își asumă vina: „Nu meritam să câştigăm”

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 septembrie 2019 12:07

Barcelona a pierdut surprinzător, 0-2, în deplasarea cu Granada. Campioana joacă oribil în deplasare, iar antrenorul Ernesto Valverde e îngrijorat după cel mai prost start din ultimii 25 de ani: „E deja simptomatic, dominăm meciurile, dar nu traducem jocul şi-n ocazii de gol” 

De un sfert de secol n-a mai pornit atât de prost Barcelona în LaLiga! Şapte puncte după cinci etape au mai avut catalanii cu Cruyff pe bancă în 1994

Nici nu e de mirare când tragi primul şut pe poartă în minutul 83 la Granada. Chiar cu Messi şi Ansu Fati în teren o repriză, campioana Spaniei n-a contat în atac, iar defensiva a suferit iar teribil. A încasat deja nouă goluri, mai multe decât în precedentele două sezoane la un loc (7) în primele cinci jocuri, dar cel mai îngrijorător e ce uşor înscriu adversarii. Sâmbătă, după doar 63 de secunde! 

Opt „afară” fără succes 

Degeaba a avut Valverde aproape tot arsenalul ofensiv la dispoziţie, inclusiv Griezmann şi Suárez, mai puţin Dembélé, dacă a rămas cu un singur şut cadrat pe Los Cármenes. Încă un meci în deplasare fără victorie şi opt în total pentru los blaugrana, cumulând şi sfârşitul stagiunii trecute, cu Valencia, Eibar, Liverpool şi Celta. Şi numai cinci goluri reuşite în aceste partide, serie neagră amintind de 2000-'01, cu Serra Ferrer şi Rexach! 

Antrenorul îşi asumă vina 

Antrenorul Ernesto Valverde admite senzaţia de impotenţă a echipei: „Sunt îngrijorat că nu obţinem rezultate pozitive în deplasare. E deja simptomatic, dominăm meciurile, dar nu traducem jocul în ocazii de gol, pentru că ne-a lipsit agresivitatea în ultimii 30 de metri. Nu meritam să câştigăm şi eu sunt principalul responsabil”. 

Marca i-a notat cu linie (foarte slab) pe 7 din cei 14 jucători intraţi sâmbătă, Messi şi Fati primind două stele. 

Lider pentru o noapte  

Dincolo de slăbiciunile catalane, Granada a dovedit că nu a ajuns accidental lider măcar de-o noapte. O nou promovată are 11 goluri marcate, unu sub Barça şi Villarreal, fiind învinsă doar de Sevilla, acasă, şi păstrând poarta închisă 308 minute. Cu un antrenor de 38 de ani, Diego Martínez, aflat la prima experienţă în LaLiga! 

4 deplasărila rând fără victorie are Barça în acest sezon, 0-1 cu Bilbao, 2-2 cu Osasuna, 0-0 cu Dortmund şi 0-2 cu Granada. Din 1998, cu Van Gaal pe bancă, nu s-a mai întâmplat

5 luniau trecut de la ultimul succes obţinut pe teren străin de catalani, 2-0 cu Alavés, prin golurile lui Aleñá şi Luis Suárez

Vezi și:

VIDEO Intercity la viteză maximă » Inter visează să câștige Serie A după victoria cu Milan: „Asta e echipa pe care o aştept!”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
enigmaticul
enigmaticul  •  22 Septembrie 2019, 20:08

Valverde ? Cel mai slab antrenor pe care l-a avut acest club. Nu îmi aduc aminte de altul mai slab. Barcelona are nevoie de un antrenor adevărat, un gladiator, nu de unul care parcă plânge mereu și se roagă la divinitate. Nu este posibil ca, cu un asemenea lot, cu jucători de sute de milioane, să nu stii să-i ții în frâu, să le trasezi sarcinile ce le revin în teren. Bartomeu a făcut cea mai mare greseală că l-a păstrat după eliminarea din UCL de anul trecut.

ishhhhhhhh
ishhhhhhhh  •  22 Septembrie 2019, 14:04

O umbra a ramas din ceea ce candva era Barca. Numai faima a ramas de ei

amicu
amicu  •  22 Septembrie 2019, 12:59

Valverde trebuia să plece după eșecul din Liga.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează