GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  BELARUS

VIDEO Un dublu campion în România, afectat de haosul și violențele din Belarus! Mesaj pentru forțele de ordine: „Unii au deja sânge pe mâini”

Situația este tensionată în Belarus // FOTO: Guliver/GettyImages
Situația este tensionată în Belarus // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat joi, 13 august 2020 22:46 / Actualizat joi, 13 august 2020 23:47

Vasili Hamutovski (41 de ani), fost portar la FCSB și Petrolul, a apărut azi, într-un scurt video, teribil de afectat de situația tensionată din Belarus.

  • După ce Aleksandr Lukașenko, ultimul dictator al Europei, la putere de 26 de ani, a câștigat alegerile (al 6-lea mandat), anunțând un procent incredibil (80,23%), oamenii au ieșit în stradă. Au contestat votul și au cerut demisia președintelui și a guvernului, protestele începute la Minsk cuprinzând întreaga țară. Protestatarii au fost întâmpinați de barajele poliției și armatei, de bastoane, gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene. Patru nopți de lupte, cu cel puțin doi morți, peste 200 de răniți și 6.000 de arestați (50 de jurnaliști au fost răniți sau arestați)

Hamutovski, stabilit acum la Minsk, unde este antrenor de portari la echipa campioană, Dinamo Brest, a postat un mesaj pe contul de Instagram, ca urmare a violențelor extreme din țara sa.  Fostul goalkeeper, care are doua titluri cu FCSB și o Cupă a României cu Petrolul, era vizibil marcat de haosul din țară. Înainte de victoria zdrobitoare a dictatorului Lukașenko, Hamutovski militase public pentru alegeri libere. 

 „Sunt Vasili Hamutovski, fost portar al echipei naționale a Belarusului. Fac un apel la forțele de ordine din țară să trateze corect oamenii care au venit să protesteze respectând Legea 135 din Constituție și împotriva cărora s-a folosit o forță neadecvată. Oamenii au fost loviți și arestați. Sunt morți și răniți! Unii dintre colegii voștri au deja sânge pe mâini. 

Pe locuitorii țării nostre îi rog un singur lucru: să fim pașnici și să avem alegeri curate”, a fost mesajul lui Hamutovski, unul dintre cei mai apreciați străini care au evoluat în Liga 1.   

Citește mai multe știri din sportul internațional:

Fotbalul se implică în protestele înecate în sânge din Belarus » Atacantul lui BATE, arestat: Poate fi genocid”

Donald Trump, atac fără precedent la adresa starurilor din NBA: „Unii sunt foarte, foarte, foarte proști! Sunt într-un mare pericol”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
saramago
saramago  •  14 August 2020, 11:06

Citat: Hamutovski, stabilit acum la Minsk, unde este antrenor de portari la echipa campioană, Dinamo Brest etc.etc. Dragi ouvrieri de la Gazeta Fotbalului, între Minsk și Brest e ceva distanță: Capitala se află în centrul țării, iar orașul Brest e situat la granița cu Polonia. Măcar filmul Fortăreața Brest să-l fi văzut ...

saramago
saramago  •  14 August 2020, 10:58

Chiar credeți că Lukashenko e ultimul dictator al Europei ? Ce-ar fi să vă rezumați la fotbal ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează