FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ - FARUL 2-1

Gică Hagi consideră că a fost viciere de rezultat la Pitești: „Ofsaid clar la primul gol”

Sursă foto: Facebook @FC Argeș
Sursă foto: Facebook @FC Argeș

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 octombrie 2021 17:05 / Actualizat duminica, 17 octombrie 2021 17:39

Gheorghe Hagi (56 de ani), antrenorul celor de la Farul Constanța, a comentat înfrângerea la limită suferită pe terenul lui FC Argeș, 1-2, și nu a ezitat să critice arbitrajul lui Sebastian Colțescu.

În ultimele patru partide din Liga 1, Farul Constanța are trei înfrângeri și o singură victorie. „Marinarii” rămân fără victorie în deplasare, au pierdut și la Pitești, însă Hagi crede că rezultatul ar fi trebuit să fie altul.

Eu de obicei văd minusurile, dar astăzi, la cum a mers jocul, meritam victoria. Dar așa e fotbalul câteodată. Trebuie să mergem înainte, să vedem ce am făcut bine și să facem și mai bine pe viitor. 

Din punctul meu de vedere, a fost ofsaid clar la primul gol al lor. Ce putem face? Ne-a lipsit șansa. Mergem mai departe cu principiile noastre. O să muncim mai mult și sperăm că vor veni rezultatele pozitive. Trebuie să producem puncte”, a declarat Gică Hagi, la finalul partidei de la Pitești. 

Hagi și Popescu, premiați la Pitești

Înaintea partidei de la Pitești, Gică Hagi și Gică Popescu au primit din partea oficialilor argeșeni câte un tricou personalizat cu FC Argeș, cu chipul lui Nicolae Dobrin imprimat pe ele. Dobrin și Hagi sunt considerați doi dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile.

Gică Hagi consideră că a fost viciere de rezultat la Pitești: „Ofsaid clar la primul gol”
Hagi și Popescu au fost premiați la Pitești / Sursă foto: Facebook @FC Argeș

Gol controversat în FC Argeș - Farul: asistentul a ridicat fanionul, dar reușita a fost validată

FC Argeș a deschis scorul în meciul cu Farul prin atacantul Jafar Arias (26 de ani), care a înscris în minutul 50 dintr-o poziție suspectă de ofsaid.

Pasa de gol i-a aparținut lui Iasmin Latovlevici. Fundașul stânga a trimis mingea prin spatele apărării celor de la Farul. În drumul spre Arias, balonul a fost deviat de Ionuț Larie, care a încercat să-l respingă. Arias a preluat apoi și l-a „executat” pe Aioani, iar golul a fost validat.

În prima fază, asistentul de pe acea parte, Daniel Mitruți, a ridicat fanionul, remarcând cum Arias se află în spatele apărătorilor echipei dobrogene. Totuși, devierea lui Larie pare să fi schimbat decizia arbitrului, pentru că golul a fost în cele din urmă validat de „centralul” Sebastian Colțescu.

Gică Hagi consideră că a fost viciere de rezultat la Pitești: „Ofsaid clar la primul gol”
Jafar Arias, aparent în spatele apărării lui Farul în momentul pasei lui Latovlevici // foto: captură DigiSport

Nu a fost clar dacă decizia finală a fost luată de Colțescu, care a trecut astfel peste fanionul ridicat de colegul său, sau chiar de asistent, care și-a rectificat decizia inițială odată cu devierea lui Larie.

Gică Hagi consideră că a fost viciere de rezultat la Pitești: „Ofsaid clar la primul gol”
Daniel Mitruți, cu fanionul ridicat // foto: captură DigiSport

Cert este că jucătorii și antrenorii Farului, în frunte cu „principalul” Gică Hagi, au fost un car de nervi. Ei i-au luat la întrebări pe arbitri, dar decizia luată de aceștia a rămas în picioare.

Citește și alte știri de actualitate:

FC Argeș - Farul Constanța 2-1 » Dobrogenii pleacă fără punct de la Pitești! Clasamentul actualizat

FOTO Gol controversat la Pitești! Asistentul a ridicat inițial fanionul, dar reușita a fost validată » Hagi, un car de nervi

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (7)
remarque
remarque  •  18 Octombrie 2021, 08:20
Postat de csa.regal.2016 pe 17 Octombrie 2021, 18:31

Vrem VAR. Nu mai ascultați de CFR si Dinamo care întârzie VAR

era bun VAR si la FCU Craiova-FCSB si la FCSB-Mioveni. Ca sa amintesc asa, doua jocuri, la intamplare

coco1987
coco1987  •  18 Octombrie 2021, 02:20

Gol valabil. Mingea vine de la adversar, nu este "deviata", in sensul fotbslistic, acela de a lovi balonul involuntar. Apartorul celor de la Farul intervine voit la minge si ii da pasă fotbalistului argesean. Ce e asa o mare filosofie? De cand poate fi offside cand e pasa de la adversari ? Il respect pe Hagi, l-am iubit ca jucator si cred in el si ca antrenor, insa astazi greseste zicand ca a fost viciere de rezultat, la fel cum greseste si sustinand ca Farul merita mai mult. Argesul a fost echipa mai buna azi, echipa mai bine organizata si a castigat pe merit.

226628904800238
Reflector Sv  •  17 Octombrie 2021, 19:06

Gh. Hagi, cel prea marit de presa, ca de obicei face scandal caraghios cu argumente idioate !!!! Este penibil cand vorbeste la televizor , doar vorbe fara rost ridicole de care rad si copii iar ca antrenor la fel de penibil .....

Vezi toate comentariile (7)
Comentează