FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV // VIDEO Ce mutare a încercat Porumboiu! La un pas să bată palma cu Dan Petrescu: „Totul era rezolvat!”

Dan Petrescu a fost aproape de FC Vaslui în urmă cu mai bine de 15 ani
Dan Petrescu a fost aproape de FC Vaslui în urmă cu mai bine de 15 ani

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 decembrie 2021 11:00 / Actualizat miercuri, 01 decembrie 2021 15:02

Adrian Porumboiu (71 de ani), fostul finanțator al celor de la FC Vaslui, a dezvăluit la GSP Live că a încercat să-l aducă în Moldova pe Dan Petrescu, unul dintre tehnicenii de succes din campionatul României.

Invitat la GSP Live de 1 decembrie, Adrian Porumboiu, o figură inconfundabilă în fotbalul românesc, a dezvăluit că a încercat să-l instaleze pe „Bursuc” la Vaslui imediat după ce galben-verzii promovaseră în Liga 1, în 2005.

Jocuri de culise și rasism » Episod halucinant povestit la GSP LIVE: „Președintele FRF mi-a spus să mă duc să arbitrez și să-i dau în mă-sa pe țiganii ăia de la Rapid”
GSP Live
Jocuri de culise și rasism » Episod halucinant povestit la GSP LIVE: „Președintele FRF mi-a spus să mă duc să arbitrez și să-i dau în mă-sa pe țiganii ăia de la Rapid”

Adrian Porumboiu: „Pe Dan Petrescu am vrut să-l iau când am promovat în Liga 1”

„E antrenor bun. Eu pe el am vrut să-l iau când am promovat în prima ligă. Gică Popescu îl reprezenta pe atunci. Avea o serie întreagă de condiții, toate erau rezolvate din punctul meu de vedere. Alegerea lui a fost Sportul Studențesc

Apoi a fost ce a fost. Însă Dan Petrescu, indiferent ce se spune despre el, e un antrenor foarte bun, care adună puncte. Frumusețea e trecătoare, dar rezultatele rămân. 

Face câteva lucruri la perfecție, cum ar fi organizarea apărării. De departe e cel mai bun antrenor pe care îl are acum România”, a declarat Adrian Porumboiu, în timpul emisiunii moderate de jurnalistul GSP Costin Ștucan.

Dan Petrescu este unul dintre cei mai de succes antrenori din fotbalul intern. A câștigat 5 titluri, 4 cu CFR și unul cu Unirea Urziceni, echipe alături de care a obținut rezultate și în cupele europene. A dus-o pe Urziceni în grupele Ligii Campionilor în 2009, unde a obținut 8 puncte într-o grupă cu Sevilla, Stuttgart și Rangers, ratând de puțin locul 2. A continuat în primăvara europeană, unde a reușit să ajungă și cu CFR Cluj în 2020.

Mărirea și decăderea lui FC Vaslui

FC Vaslui a activat în prima ligă timp de 9 ediții consecutiv, între 2005-2014, a fost o dată vicecampioană, a ocupat de două ori poziția a treia, a disputat o finală de Cupă, pierdută la lovituri de departajare în fața lui CFR Cluj. 

Pe plan internațional, a avut 5 participări consecutive în cupele europene, între 2008 și 2012, fiind la un pas de primăvara Europa League în ediția 2011-2012. Printre jucătorii importanți ai echipei s-au numărat autohtonii Vali Badea, Croitoru, Sânmărtean, Dani Coman, Marius Niculae, Pancu, Antal, străinii Ljubinkovic, Wesley, Adailton, Celeban, Ndoye, Temwanjera sau Kuciak.

Formația moldavă a fost antrenată de-a lungul anilor de nume importante precum Mircea Rednic, Viorel Hizo, Dorinel Munteanu, Marius Lăcătuș, Ilie Stan, Marius Șumudică, spaniolul Lopez caro sau portughezul Augusto Inacio.

Vezi și alte știri de actualitate: 

EXCLUSIV „Președintele FRF mi-a spus să mă duc să arbitrez și să-i mai dau în mă-sa pe țiganii ăia de la Rapid” » Episod HALUCINANT povestit de Porumboiu în direct: jocuri de culise și invective rasiste

Se apropie cutremurul în Liga 1: „Nu știu dacă vom termina sezonul. Toată echipa și-a depus memorii”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
739794546118100
Teaca Irinel  •  01 Decembrie 2021, 15:49

ce il mai lauda Porumboiu asta pe Dan Petrscu de parca ar fi Josep Guardiola, Jurgen Klopp sau Jose Mourinho, cate campionate castigate are Dan Petrescu asta in afara tarii? ca din cate stiu a antrenat si in afara, si a antrenat pe Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, Jiangsu Suning, Al-Nasr, Kayserispor care in 8 meciuri doar 2 victorii, Wisla Cracovia si Guizhou, nici-un titlu nu a castigat cu echipele astea, in Romania castiga ca e campionatul slab, in afara sunt echipe puternice nu face fata, asa ca sa nu mai fie lauadat ca e antrenor bun ca nu este

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close