SPORTURI  »  HANDBAL  »  STEAUA - MINAUR BAIA MARE 27-29

Căzut inert după o lovitură de K1, Mihalcea e acum în afara pericolului: „Șansa lui a fost sângerarea puternică pe gură, nas și ureche, altfel putea suferi un atac cerebral”

Accidentare horror pentru un jucător de la Steaua! Foto: captură TVR
Accidentare horror pentru un jucător de la Steaua! Foto: captură TVR

Articol de - Publicat joi, 19 mai 2022 16:27 / Actualizat joi, 19 mai 2022 16:45

Accidentat la cap în meciul de miercuri dintre Steaua și Minaur Baia Mare, scor 27-29, Andrei Mihalcea, extremă dreapta la formația bucureșteană, este în afara oricărui pericol.

După o noapte petrecută sub supravegherea medicilor de la secția de neurochirurgie a spitalului din Târgu Mureș, rezultatul tomografiei computerizate nu a evidențiat leziuni ale creierului și sportivul a fost externat.

Lovitură de K1 pe terenul de handbal

Mihalcea a fost lovit neintenționat cu piciorul în partea dreaptă a feței de băimăreanul Călin Căbuț în minutul 40 al întâlnirii Steaua-Minaur din ultima etapă, a 26-a, din Liga Zimbrilor. Bucureșteanul a căzut inert pe suprafața de joc, în urma impactului extrem de dur. Stafful medical al Stelei alături de medicii de la ambulanță au intervenit prompt și i-au salvat viața jucătorului în vârstă de 34 de ani.

Au fost momente de cumpănă și de groază, Andrei reușind să respire abia după aproximativ 2 minute, timp în care a stat fără suflare. „Șansa handbalistului a fost sângerarea puternică pe gură, nas și ureche, pentru că altfel putea suferi un atac cerebral”, au confirmat pentru Gazeta Sporturilor conducătorii Stelei, după discuția avută cu medicii salvatori.

Căzut inert după o lovitură de K1, Mihalcea e acum în afara pericolului: „Șansa lui a fost sângerarea puternică pe gură, nas și ureche, altfel putea suferi un atac cerebral”
Andrei Mihalcea, în timpul unei partide de campionat / FOTO sportpictures

„În peste 10 ani de meserie, nu am întâlnit un caz atât de grav, apărut din senin. Era fără suflare, plin de sânge și după manevrele de resuscitare a început să horcăie ușor, cam după vreo două minute. Atunci mi-am dat seama că-și revine. Mi-a fost teamă pentru ce este mai rău...”, a declarat una dintre persoanele care au participat direct la salvarea lui Mihalcea.

După aproximativ 10 minute de la accident, jucătorul a fost urcat pe targă și în aplauzele publicului a fost dus la ambulanță și apoi la spitalul din Sighișoara, unde a primit îngrijirile de urgență. Medicii de acolo l-au stabilizat și au hotărât transferul handbalistului la spitalul din Târgu Mureș, mutare care s-a făcut cu elicopterul, pentru investigații mai amănunțite.

O viață măsurată în centimetri

„Dacă lovitura primită în față era mai jos cu doi-trei centimetri, pacientul ar fi suferit o fractură de mandibulă cu posibilă afectare a creierului", au spus medicii în discuțiile cu membrii echipei Steaua.

Mihalcea a fost internat la secția de neurochirurgie, iar tomografiei computerizate nu a arătat nicio leziune a creierului. El a fost vizitat miercuri seara la spital de Huba Talas, fostul său coleg de la Odorhei și Steaua, alături de care a jucat aproximativ 20 de ani.

„Veneam de la Turda spre casă, spre Luduș, dar cum am auzit de Andrei m-am dus direct la spitalul din Târgu Mureș. Este prietenul meu, am jucat împreună aproape 20 de ani. L-am găsit dormind, apoi s-a trezit și era confuz, dar cu trecerea timpului m-a recunoscut, însă nu știa de ce era la spital și cum a ajuns acolo. A început să mă întrebe de meci și de accidentare... Mă bucur că a scăpat, e ca fratele meu”, a spus pentru Gazetă Huba Talas.

Cu o ușoară durere de cap, Andrei Mihalcea a fost externat joi la ora 15:00 de la spitalul din Târgu Mureș și a fost dus înapoi la Sighișoara, unde în semn de solidaritate era așteptat de colegii din echipă. Primit cu aplauze și scandări, vizibil emoționat, Andrei s-a urcat în autocarul echipei și și-a continuat drumul spre București.

10 minuteau durat manevrele de resuscitare la care a fost supus Andrei Mihalcea

2 minutea stat fără să respire handbalistul stelist, după lovitura primită în față

Citește mai multe știri din handbal:

Carlos Viver, antrenorul echipei de handbal feminin a Rapidului, se destăinuie: „Capul, inima îmi cereau să antrenez în fiecare zi”

Dinamo își adjudecă și Cupa României, după o finală dramatică împotriva rivalei Steaua

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
cirus11
cirus11  •  19 Mai 2022, 22:32

Wow, a avut mare noroc. Bine ca si-a revenit.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează