FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV 25 de ani de la „Dinamo ia tot”. Ce spun eroii de atunci: „A fost vrăjeală, acum parcă își caută falimentul”

Daniel Florea (stânga), Dinamo
Daniel Florea (stânga), Dinamo

Articol de - Publicat vineri, 01 iulie 2022 18:45 / Actualizat vineri, 01 iulie 2022 18:54

În urmă cu fix 25 de ani, pe 1 iulie 1997, Dinamo dădea lovitura verii în mercato intern, bucureștenii transferându-i de la Oțelul Galați pe Daniel Florea, fundaș stânga, și pe Daniel Rednic, mijlocaș. Acum, „câinii” au ajuns - premieră negativă! - în divizia secundă, iar foștii jucători deplâng soarta clubului pe care l-au reprezentat în competițiile interne și internaționale, alături de care au cucerit trofee și au bifat mari victorii.

1 iulie 1997. Era boom-ul estival al unui club ce voia să refacă ecartul de Steaua București, după ani negri la gruparea din Ștefan cel Mare. Echipa de jurnaliști condusă de Ovidiu Ioanițoaia și Cătălin Tolontan elabora pe 1 iulie un ziar nou, ProSport, ce avea să spargă toate tiparele vremurilor, iar a doua zi, pe 2 iulie, în prima ediție, cotidianul titra celebrul titlu de prima pagină „Dinamo ia tot!”. Plus fotografia celor doi eroi ai mutării, Daniel Florea și Daniel Rednic. 

25 de ani de la „Dinamo ia tot”. Ce spun eroii de atunci: „A fost vrăjeală, acum parcă își caută falimentul”

Ulterior, peste alți 6 ani, întreaga echipă de la ProSport a preluat Gazeta Sporturilor, rebranduind un nume istoric.

Florea se va lupta sâmbătă cu Dinamo: „Era bătaie să prinzi un tricou al acestei echipe”

Fost campion cu Dinamo și cu Șahtior Donețk, gălățeanul are acum 46 de ani și este antrenor secund la Concordia Chiajna. Sâmbătă dimineață, de la ora 10:00, se va duela cu „câinii” într-un meci amical. 

Florea nu poate uita momentele din urmă cu un sfert de veac: „Eram fericit că am ajuns la Dinamo. Pe-atunci, era o onoare să ajungi la unul dintre granzii României, Steaua, Dinamo și Rapid. Am ales Dinamo, era cea mai bună ofertă. Pe vremea aceea era «bătaie» să prinzi un echipament al «câinilor». Deplorabil ceea ce se întâmplă acum, nu-mi vine să cred ce scrieți despre Dinamo, pare de domeniul SF”, a declarat Florea pentru GSP.ro.

Era perioada în care dacă Dinamo era pe locul 2, era o dramă. Ca și cum ai fi fost pe locul 5. Cine ar fi crezut, în acei ani, că Dinamo va ajunge atât de jos?! E uluitor și dezolant
Daniel Florea pentru Gazeta Sporturilor

25 de ani de la „Dinamo ia tot”. Ce spun eroii de atunci: „A fost vrăjeală, acum parcă își caută falimentul”
Daniel Florea

Florea speră ca împreună cu Ianis Zicu și Concordia Chiajna să revină, de data aceasta ca antrenor, în Liga 1. De Dinamo îi este milă. „Parcă se caută falimentul. Te lasă fără cuvinte, pur și simplu, tot ceea ce citești. Jucătorii unui club ca Dinamo să-și ia echipamentul acasă să-l spele, ce să mai zici?! Nu mai există nicio atracție să vii la Dinamo. Înainte, existau Steaua și Dinamo, la astea trebuia să mergi ca să fii fotbalist. Nu știu dacă Dinamo mai are scăpare, dar e păcat. 

Sunt datorii uriașe, au fost aduși jucători care nu au avut nicio treabă cu marea performanță. Salariile acelea mari sunt vrăjeală, și la Dinamo, ca peste tot, astea duc un club în cap! Era clar că aici se va ajunge”, a mai spus fostul internațional.

Daniel Rednic: „Bucurie sau supărare? Poate așa se trezesc”

De la peste 10.000 de kilometri depărtare, în veșnica însorită Californie, Daniel Rednic, 43 de ani, s-a stabilit în Statele Unite. Este american cu acte în regulă, stabilindu-se la Concord, la jumătate de oră de mers de Oakland, respectiv San Francisco. Are două „drame” la preț de una: au retrogradat și Dinamo, și MTK Budapesta, el fiind campion alături de maghiari. 

„Dinamo? Nu pot să-mi explic nici acum. Chiar nu pot. Dar în fotbal, care e imprevizibil, sunt și momente de genul ăsta. Nici nu știu, să fiu bucuros sau să fiu supărat? Bucuros în sensul că această retrogradare ar trebui să-i trezească, să-și dea seama la ce nivel au ajuns. Nu mai merge cu jumătăți de măsură! Dinamo e un brand, iubit în România, nu știu dacă ar fi bine să se destrame și s-o ia de jos. Sau să continue cu aceleași probleme.

Oricum, nu știi, ba e faliment, ba nu e, ba e insolvență, ba nu e, ba jucătorii sunt plătiți, ba sunt neplătiți. Poate se găsește în sfârșit un sponsor. Bravo că fac stadion, de-abia aștept să-l văd!”, a reacționat Rednic pentru GSP.ro. 

25 de ani de la „Dinamo ia tot”. Ce spun eroii de atunci: „A fost vrăjeală, acum parcă își caută falimentul”
Daniel Rednic (dreapta)

„E un fel de sclavie, de ce le promiți când știi că nu-i vei plăti?!”

Plecat de atâția ani peste ocean, director la o academie de copii care s-a extins la 30 de echipe în California, ardeleanul este impresionat, negativ, de ceea ce vede în fotbalul românesc: „Au promovat trei echipe din Liga 2, da? Una e în insolvență, Hermannstadt, alta de-abia are bani să trăiască, Petrolul. Multe grupări trăiesc doar din drepturile TV. 

FRF ce face, alo?! Hai, sacrificăm 1-2 ani, dar să acceptăm doar echipele ce pot plăti jucătorii și angajații. Nu să faci salarii de 10-15 mii, plătim 1-2 luni, cât să vină comisia de licențiere, apoi nu-și mai văd oamenii banii. E un fel de sclavie! Ești mințit și nu-ți iei banii... Fotbaliștii au familii, au copii, din ce trăiesc?! Promite-le ce le dai, nu iluzii! Decât să-i promiți 10.000 pe lună, să-i iei ochii, mai bine 5.000 de dolari pe lună, dar îi dai! Fotbalistul acceptă cu inima deschisă mai puțin, dar sigur”, a mai declarat Daniel Rednic.

Reacții după interviul chestorului Nicolae Berechet » Ștucan, Răureanu și Victor Becali, despre declarațiile fostului personaj influent de la Dinamo

Mircea Rednic, ULUIT de sumele pe care le încasează Zăvăleanu de la Dinamo: „Cum să accepți așa ceva!” + Cei 3 creditori care n-au fost de acord
DINAMO
Mircea Rednic, ULUIT de sumele pe care le încasează Zăvăleanu de la Dinamo: „Cum să accepți așa ceva!” + Cei 3 creditori care n-au fost de acord
A trimis Dinamo în Liga 2, apoi a plecat în Ucraina: „Caut echipă”
TRANSFER
A trimis Dinamo în Liga 2, apoi a plecat în Ucraina: „Caut echipă”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (7)
brandonkyle
brandonkyle  •  02 Iulie 2022, 16:34
Postat de madalin_eivissa pe 02 Iulie 2022, 00:57

CE SA MAI ADĂUGĂM, NOI DINAMOVIȘTII? ALTE VREMURI, PĂCAT, FOTBALUL NOSTRU E MULȚIMEA VIDA...AM ÎNCHEIAT CU LIGA 1, NATIONALA MARE NU MĂ INTERESEAZĂ, E ULTIMUL COMENTARIU PERSONAL! VA MULȚUMESC!! #gspsince1997

bine ca am scapat de tine. sper sa nu mai reveniti niciun dinamovist vreodata pe gsp.

o_bic
o_bic  •  02 Iulie 2022, 02:41

Fost campion cu Șahtior si Dinamo,f bine,dar sa fii secundul lui Zicu la Chiajna,cam puțin cred

madalin_eivissa
madalin_eivissa  •  02 Iulie 2022, 00:57

CE SA MAI ADĂUGĂM, NOI DINAMOVIȘTII? ALTE VREMURI, PĂCAT, FOTBALUL NOSTRU E MULȚIMEA VIDA...AM ÎNCHEIAT CU LIGA 1, NATIONALA MARE NU MĂ INTERESEAZĂ, E ULTIMUL COMENTARIU PERSONAL! VA MULȚUMESC!! #gspsince1997

Vezi toate comentariile (7)
Comentează