FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA - METALOGLOBUS 1-1

VIDEO Toate reacțiille după Steaua - Metaloglobus 1-1 » Daniel Oprița, nervos: „Superficiali! Le-am spus că nu joacă numele!”

Daniel Oprița n-a fost mulțumit de ratările elevilor săi din meciul cu Metaloglobus +11   FOTO
Daniel Oprița n-a fost mulțumit de ratările elevilor săi din meciul cu Metaloglobus

Articol de - Publicat marti, 09 august 2022 22:59 / Actualizat marti, 09 august 2022 23:07

Daniel Oprița, antrenorul celor de la CSA Steaua, și-a certat jucătorii pentru superficialitatea cu care au tratat duiumul de ocazii avute în remiza cu Metaloglobus, 1-1, meci din prima etapă a ligii secunde. 

CSA Steaua a început cu stângul noul sezon din Liga 2. Roș-albaștrii au remizat pe teren propriu cu Metaloglobus, scor 1-1, într-un meci în care ultrașii „militarilor” au protestat intens la adresa conducerii. Chipirliu a ratat un penalty în prelungirile partidei, iar trupa lui Oprița s-a mulțumit cu un singur punct din duelul cu echipa pregătită de Eugen Trică.

Daniel Oprița: „Sunt nemulțumit de superficalitatea pe care am văzut-o”

„Nici nu știu ce să mai zic. Nu sunt așa de supărat de penalty-ul ratat (n.r. - lovitură de pedeapsă irosită de Chipirliu), dar sunt supărat pentru tot ce s-a întâmplat în prima repriză. Poate ce s-a întâmplat în tribună s-a întâmplat și din vina noastră. Am ratat mult prea multe ocazii, puteam să fim taxați.

Le-am spus jucătorilor că fotbalul se joacă pe teren, nu cu numele. Nu pot spune că sunt nemulțumit de joc, dar sunt nemulțumit de superficalitatea pe care am văzut-o. Simțeam că putem scăpa singuri cu portarul la fiecare ocazie, cred că jucătorii au simțit că e un meci ușor. Dacă noi conduceam cu 3-0, nu se mai întâmpla nimic nici în peluză (n.r. - protestele suporterilor). 

Ce să spun? Nu e un capăt de țară, dar e păcat de efort și de fotbalul pe care l-am practicat. Adversarii noștri s-au apărat pe două linii în repriza a doua, dar, chiar și așa, noi ne-am creat ocazii. Am ieșit relaxați după pauză, eu le-am spus jucătorilor că trebuie să mai marcăm două, trei goluri. Cred că azi și-au luat adversarii de sus. Eu sunt supărat pentru cum am tratat ocaziile pe care le-am avut. Sunt multe probleme. Dacă jucăm pe vârfuri, vom avea probleme!”, a declarat Daniel Oprița. 

Daniel Oprița: „Mă apasă multe lucruri, dar mai bine vorbesc de echipă”

Întrebat despre protestele ultrașilor, care au luat conducerea la rost din cauza situației neclare a clubului, Daniel Oprița a spus: 

„Treaba mea e să-i fac pe jucători să joace. Ei trebuie să fie motivați, să nu se gândească la altceva. Sunt multe energii negative la echipă, nu vreau să le mai discut. Pe mine mă apasă multe lucruri, dar mai bine vorbesc de echipă. Am contract, sunt plătit să antrenez echipa pentru a câștiga meciurile. Asta e tot ce treuie să fac eu”. 

VIDEO Eugen Trică, după Steaua - Metaloglobus 1-1 „Sunt foarte bucuros pentru acest punct nemeritat”

Citește și alte știri despre CSA Steaua:

FOTO Penalty decisiv RATAT în prelungiri la CSA Steaua - Metaloglobus! Prim pas greșit al „militarilor” în Liga 2

EXCLUSIV A început răscoala în Ghencea! Ultrașii de la „Sud” s-au mutat sub oficială și dau tonul revoltei împotriva conducerii

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (1)
johny2003
johny2003  •  10 August 2022, 00:54

Oprita! spune-i lui Talpan sa dea jucatorii in judecata ca nu sunt seriosi, bah! ))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează