FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Dan Petrescu, mesaj clar pentru Nelu Varga: „Nu plec indiferent ce va fi!” » Clauza de reziliere îi betonează postul

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 august 2022 07:53 / Actualizat vineri, 12 august 2022 10:12

Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a anunțat că vrea să ducă la bun sfârșit contractul cu echipa vișinie, valabil până în vara lui 2024.

La conferința de presă premergătoare returului cu Șahtior Soligorsk din turul 3 preliminar al Conference League, Dan Petrescu a afirmat că o despărțire de CFR Cluj nu este exclusă: „Voi sta acasă la următoarele meciuri din Liga 1, dacă voi mai fi antrenor la CFR, pentru că în fotbal nu se știe niciodată”.

Pentru CFR a urmat o victorie la limită în retur, 1-0, și calificarea implicită în play-off-ul Conference League.

După meci, Petrescu a fost chestionat pe seama unei posibile despărțiri de campioana României. El a exclus vehement varianta demisiei.

Transfer pentru grupe! FCSB are pe listă jucătorul lunii în fotbalul românesc: „Suntem deschiși, dar 500.000 de euro e prea puțin”
FCSB
Transfer pentru grupe! FCSB are pe listă jucătorul lunii în fotbalul românesc: „Suntem deschiși, dar 500.000 de euro e prea puțin”

Dan Petrescu: „Nu vreau să plec de la CFR Cluj, nu voi accepta nicio ofertă”

„Ca să stabilim odată lucrurile: mai am 2 ani contract. Nu voi pleca indiferent ce va fi, decât dacă clubul decide că nu mai sunt capabil să conduc.

Nu vreau să plec, nu voi accepta nicio ofertă. Dacă voi fi dat afară, nu am ce să fac. Indiferent de echipă, dacă pierzi un meci, nu se știe, dar eu nu voi pleca decât dacă voi fi dat afară.

Vreau să duc contractul la capăt, sper să reușesc. Știu că va fi greu, dar asta îmi este meseria”, a precizat Dan Petrescu.

În cazul în care conducerea clubului din Gruia decide să-i rezilieze unilateral contractul „Bursucului”, atunci va fi nevoită să-i achite acestuia clauza de reziliere, în valoare de 400.000 de euro.

CFR Cluj este la un pas de grupele Conference League. În play-off o așteaptă Maribor, campioana Sloveniei. În Liga 1, ardelenii sunt lideri, cu 9 puncte adunate în primele 4 etape.

Mai multe știri din Liga 1: 

Rezultatele din Conference League modifică programul Ligii 1 » Schimbarea făcută de LPF pentru etapa #5

Omul care l-a descoperit pe Rareș Ilie anunță: „Am un puști poate chiar mai bun! Aproape am parafat actele cu Rapid”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează