)
Articol de Alin Buzărin - Publicat sambata, 13 august 2022 10:39 / Actualizat sambata, 13 august 2022 10:39
E cod roșu de entuziasm în fotbalul nostru. Trei calificări în tururi preliminare ne inundă sufletele și ni le umplu de bucurie.
CFR, FCSB și Craiova au trecut de turul dinaintea ultimului tur dinaintea grupelor celei de-a treia competiții valorice a UEFA. Conference League e teritoriul celor pe care coeficientul nu-i ajută să meargă în Champions League sau Europa League, sunt „șterși din pix" de-acolo, cum și-a exprimat indignarea Gică Hagi.
Dar tot Conference League e și recipientul de colectare a echipelor scoase din cursă de adversari renumiți, precum Piunik Erevan. Ați înțeles, am făcut o aluzie la CFR, asumându-mi grosolănia tentativei de poantă.
Pe cine am scos?
Irumpem de fericire că am trecut de o echipă slovacă de categoria a doua (Dunajska Streda nu e nici Slovan Bratislava, nici Spartak Trnava), de niște ucraineni de rol secundar (Zoria nu se va compara vreodată cu Dinamo Kiev sau cu Șahtior), care n-au mai avut meciuri oficiale dinaintea Crăciunului trecut și de niște bieloruși a căror unică legătură cu Șahtiorul veritabil, din Donețk, e ideea de abataj.
În plus, Craiova și CFR au avut avantajul de a nu evolua în tur chiar în deplasare, ci pe teren neutru.
Restul victimelor noastre
Pe lângă cele trei victime răpuse joi seara, fotbalul nostru a mai eliminat în această ediție o formație din Albania (Vllaznia), una din Georgia (Saburtalo, în acel thriller pe care ni-l vom împăia în amintiri), Andorra (amatorii de escaladă ai CFR-ului) și Slovenia, Olimpija Ljubljana, victima lui Sepsi din turul precedent fiind singura care spune cu adevărat ceva.
Ne-au barat calea ilustrul Pyunik, de care am vorbit, și Djurgardens, care s-a văzut că e din altă categorie valorică.
Niște argumente ale fericirii ar fi
Probabil că acest val de frenezie vine ca rezultat al trecutelor, dar relativ recentelor dezamăgiri. Episoade ca Laci, Lokomotiv Tbilisi, Karagandî sau bătaia cruntă încasată anul trecut de CFR de la Steaua Roșie Belgrad ne-au făcut să ne pierdem încrederea, să tragem concluzia (alimentată și de proaspătul 0-5 "aggregate" al echipei naționale cu Muntenegru) că fotbalul nostru e la pământ, că nu batem pe nimeni.
Prin urmare, ne manifestăm de parcă Dunajska, Soligorskul și Zoria ar fi fost Ajax (scoasă de Steaua), Celtic ("dovedită" de CFR) sau West Ham United (eliminată chiar de două ori de defuncta Astra), adversarii cu adevărat importanți de care formațiile românești au izbutit să treacă în ultimul deceniu.
Acele senzații „incontrolabile"
Până la urmă, bucuria nu e interzisă, chiar dacă motivele ei nu sunt tocmai cele mai întemeiate. Bine că au trecut mai departe cele trei echipe românești, bine că vin oamenii în tribune, bine că ne găsim în postura de a mai tempera din entuziasm și nu de a căina alte și alte eșecuri.
Dar de aici până la a ne pune în genunchi pe marginea terenului, până la a spune că am trăit senzații "incontrolabile", de a auzi urletele nezăgăzuite ale unor comentatori TV care lăsau senzația că ne relatează în direct nu un gol în tur preliminar al Conference League, ci reușita decisivă, care tocmai ne-a făcut campioni mondiali, mai e mult.
Trăim doar un moment normal și rezonabil al fotbalului nostru, niște calificări „de serviciu". Ce facem, epuizăm de acum șampania și artificiile?
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
