INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Patronii lui Manchester City sunt pe punctul de a mai cumpăra o echipă de fotbal!

Șeicul Mansour, conducătorul City Football Group.
FOTO: Imago Images
Șeicul Mansour, conducătorul City Football Group. FOTO: Imago Images

Articol de GSP - Publicat sambata, 24 septembrie 2022 16:34 / Actualizat sambata, 24 septembrie 2022 16:58

City Football Group, fondul de investiții din Emiratele Arabe United ce administrează de 14 ani gruparea Manchester City, este pe cale de a cumpăra formația braziliană Bahia, notează cotidianul britanic Daily Mirror. 

Potrivit acestora, oamenii de afaceri din zona Golfului ar fi oferit suma de 1 miliard de reali brazilieni (aproximativ 196 de milioane de euro) în schimbul grupării braziliene. 

Louis van Gaal și-a exclus portarul din lot dintr-un motiv incredibil: „E păcat, dar e consecința deciziei sale”
ȚĂRILE DE JOS
Louis van Gaal și-a exclus portarul din lot dintr-un motiv incredibil: „E păcat, dar e consecința deciziei sale”

Acest lucru nu era posibil până de curând, însă Federația Braziliană de Fotbal le-a permis între timp echipelor să discute posibile vânzări ale acestora inclusiv cu fonduri de investiții străine.  

Inițial, conducerea clubului cerea în schimbul vânzării acestuia suma de 650 de milioane de reali brazilieni (aproximativ 127,5 milioane de euro), însă oferta făcută de City Football Group este una mult mai bună, ce i-ar face pe brazilieni să vândă în cele din urmă echipa. 

Cine este Bahia

Bahia este o formație ce în prezent evoluează în Campeonato Brasileiro Serie B, așa cum se numește eșalonul al doilea al fotbalului brazilian. 

Gruparea din metropola Salvador este de 2 ori campioană a Braziliei. „Tricolorul din oțel”, așa cum mai este poreclită Bahia, a câștigat campionatul Braziliei în sezoanele 1958-1959 și 1987-1988.

Bahia ar fi al 13-lea club de fotbal din portofoliul arabilor

Dacă vor reuși să cumpere în cele din urmă echipa braziliană, cei din conducerea City Football Group ar ajunge la al 13-lea club de fotbal din portofoliu. 

Printre echipele deținute de afaceriștii din Emiratele Arabe Unite se mai numără Manchester City, campioana en-titre a Angliei, New York City FC (S.U.A.), Melbourne City (Australia), Montevideo City Torque (Uruguay), Girona (Spania), Sichuan Jiuniu (China), Mumbay City (India), Lommel SK (Belgia), Yokohama Marinos (Japonia), Troyes (Franța) și Palermo (Italia). 

Citește și alte articole din fotbalul internațional: 

Veste mare pentru Tătărușanu! Poate fi titular la AC Milan!

Lionel Messi, pălmuit de un coleg în timpul antrenamentului Argentinei!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (1)
enigmaticul
enigmaticul  •  24 Septembrie 2022, 17:04

De ce s-au dud până-n Brazilia să cumpere o echipă de ”B”?? Aveam noi aici o echipă bună, Dinamo București, care se pregătește și de UCL(asta de vreo șapte ani). Bine, până acuma nu a reușit, dar cu siguranță va reuși, fiindcă are bunăvoiță dar și mult tupeu în realizarea obiectivelor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează