GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  PROFU' DE SPORT

EXCLUSIV // VIDEO „Gigi Becali m-a văzut la masa presei în Ghencea și mi-a spus niște lucruri foarte dure” » Ce spune Mironică despre istoricul său cu patronul FCSB: „Nu mai e acel om realmente sălbatic”

Gigi Becali (dreapta), patron FCSB
Gigi Becali (dreapta), patron FCSB

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 noiembrie 2022 18:58 / Actualizat vineri, 18 noiembrie 2022 23:19

Mihai Mironică (49 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți comentatori sportivi în activitate, jurnalist Pro Arena&Sport.ro, a fost invitatul lui Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP, la podcastul „Profu' de Sport”

Mihai Mironică a povestit mai multe episoade cu Gigi Becali, patronul de la FCSB, inclusiv diverse momente în care finanțatorul roș-albaștrilor a încercat să-l intimideze pe jurnalist. 

VIDEO. Mihai Mironică: „Au fost mai multe episoade neplăcute pe stadioane, inclusiv cu Gigi Becali”

- Te-ai simțit vreodată în nesiguranță?
- Sigur că au fost episoade neplăcute pe stadioane, dar au trecut aceste episoade, inclusiv cu Gigi Becali, deci nu numai cu suporterii.

- Pe stadion cu Gigi Becali?
- Da, a fost un episod, de exemplu...

- Tu erai în echipa de producție a emisiunii „Fotbal la Maxx”?
- Da. Dar chiar de curând am prezentat în emisiune la Pro Arena o înregistrare ... Pe internet circulă varianta cum că ar fi primul interviu cu Gigi Becali dat vreodată la TV. Pe filmarea respectivă, el nu-i pronunță numele lui Malonga Parfait (n.r. prezentatorul emisiunii, agresat de Becali), dar zice „OK, am avut acea reacție violentă, însă am aflat că Mironică ăla face și desface ...”.

- Tu făceai textele?
- Da, da, făceam textele pentru emisiune împreună cu doi, trei colegi. Și a aflat el ulterior că sunt acolo, deși nu era un mare secret, că noi aveam un generic la final și apărea acolo că eu sunt producătorul emisiunii. Dar e amuzant, de-aia am și dat din nou înregistrare acum, după mai bine 20 de ani, că el zicea „OK, am aflat că Mironică ăla le face și nu știu ce, dar Ioanițoaia e, de fapt, cel care l-a pus”. Era convins că Ioanițoaia m-a pus și zice el: „Să facă glume Ioanițoaia cu mă-sa!”. Gigi Becali era cu totul altfel decât este acum.

- Da, mă rog...
- Eu așa simt. Adică eu n-am mai auzit acum formulări precum cea pe care ți-am redat-o mai devreme. Ei, și am vrut ca în emisiune măcar să lămuresc lucrurile măcar din punct de vedere istoric, așa.

- Și să-ți asumi până la capăt.
- Să-mi asum, da. Pentru că Ovidiu Ioanițoaia, deși era, într-adevăr, șeful componentei de sport din grupul PRO în acea perioadă, nu se implica în mod direct în acest proiect Fotbal la Maxx. Erau alte chestiuni pe care le discuta împreună cu noi. Dar în privința acestui proiect, nu, nu se implica în mod direct, de aia am vrut să-i transmit lui Gigi Becali că era în eroare. S-a supărat inutil pe Ovidiu Ioanițoaia, că nu era cazul.

Mihai Mironică: „Gigi Becali m-a văzut la masa presei în Ghencea și mi-a spus niște lucruri foarte dure”

- Episodul cu Malonga Parfait îl știe toată lumea, un episod violent, printre primele care au arătat, de fapt, cine e Gigi Becali, dincolo de aparențe ... 
- O perioadă nu știa cum arăt, nu mă cunoștea, dar mă căuta după episodul respectiv. Și mi-au spus colegi care se întâlneau cu el pe teren că le oferea bani sau, mă rog, că el anunțase o sumă de bani pentru numărul meu de telefon.

- Deci, practic, spui că plănuia o agresiune.
- Am avut mai multe astfel de episoade cu Gigi Becali. La un moment dat am comentat un meci uriaș, victoria pe care CFR a obținut-o pe Olimpico, în Champions League (n.r. - 2-1 cu AS Roma, în 2008). Pe parcursul acelui meci, eu am spus că este cel mai tare lucru pe care eu l-am văzut în Champions League realizat de o echipă românească. Am mers mai departe și am zis că este chiar și peste ce a realizat Steaua în Champions League, pentru că și Steaua avea niște lucruri deosebite făcute pe acolo, în frunte cu acea victorie de la Kiev (n.r. - 4-1, în 2006). 

- Comentată tot de tine. 
- Da. Dar asta mi se părea și mai tare, adică să câștigi în Champions League pe terenul unei echipe mari din Seria A mi se părea ceva incredibil. Iar asta l-a iritat foarte tare pe Becali. A doua zi, am fost în Ghencea, pentru că juca Steaua cu Bayern, erau vremurile în care aveam două echipe în Champions League, ceva de neimaginat acum. 

- Cei mai mici care se uită la podcastul ăsta cred că băgăm în ele. 
- Exact, nici nu-și pot imagina așa ceva. Și masa presei era atunci chiar sub loja la care stătea el în Ghencea. Chiar mi-aduc aminte, eu stăteam de vorbă cu Gabi Safta, iar el (n.r.- Becali) m-a văzut și a avut niște reacții foarte dure. Dar eu asta zic, simt, totuși, că acum nu mai este acel om realmente sălbatic care era în acea epocă. Nu am mai văzut acum, chiar și când echipa lui suferă niște înfrângeri, astfel de reacții atât de virulente pe la stadioane - unde nici nu-l mai vedem - sau pe la televiziuni sau cu reporterii cu care discută.

- E drept, discursul public pare că s-a mai curățat un pic, dar știi cum e cu lupul și năravul.
- E adevărat. Cred că în cazul lui contează și vârsta. Eu m-am mai uitat în ultima vreme - absolut întâmplător, că nu le-am căutat - peste niște înregistrări cu el de acum 20, 20 și ceva de ani, când a apărut prima oară la „Chestiunea Zilei” cu Florin Călinescu, când a dat acel interviu de care îți spuneam. Nu avea nuanțe în discurs, era foarte direct și foarte brutal. Aș spune că în acest moment e altfel. 

Mihai Mironică: „Eu vorbesc cu absolut toți oamenii din sport”

- Și cum s-a făcut trecerea dintre momentele în care te agresa verbal sau încerca chiar și o agresiune fizică la momentele în care acum dialogați în emisiuni? Se datorează acestei schimbări pe care tu o invoci? 
- Și asta, dar eu atunci nu eram gazdă de emisiune. Ulterior, am devenit fie invitat permanent în emisiuni, fie gazdă. Și, inevitabil, trebuie să vorbești cu toți oamenii. Eu vorbesc cu absolut toți oamenii din sport, nu am o persoană care este trecută la „interziși”. Iar el este cea mai importantă sursă de informații pentru clubul care are cei mai mulți suporteri. Este cumva natural să vorbești cu el. Plus că e genul de om care iese din tipare, e atrăgător pentru foarte mulți oameni, are un discurs destul de direct, destul de pe înțelesul oamenilor și ăsta este motivul pentru care noi acum comunicăm. Mi se pare firesc să vorbesc cu oameni de la toate cluburile, inclusiv cu oameni de la CSA Steaua. Comunic, nu am nici cea mai mică problemă. 

- Dacă-mi aduc bine aminte, Gigi Becali a fost inclusiv inițiatorul unor mișcări periculoase pentru cariera ta la modul propriu, în sensul că a sunat, a intervenit, a încercat să facă presiuni să te scoată de pe post la anumite emisiuni, la anumite comentarii, a pus condiții să nu comentezi nu știu ce meci. 
- Dar să știi că asta n-o face numai Gigi Becali! Ai fi incredibil de surprins să afli că oameni dintre cei care au o imagine dintre cele mai „non-becaliene” fac astfel de lucruri. Deci nu, nu mi s-a întâmplat numai cu cu Gigi Becali. Sunt oameni din sport, cu care, altfel, mă întâlnesc, am o relație civilizată. Dacă sunt invitat, merg la o întâlnire cu acea persoană, nu refuz pe absolut nimeni. Și oamenii aceștia au făcut în trecut astfel de lucruri, presiuni inclusiv la job, așa cum spuneai. 

- Câte dintre ele s-au materializat? 
- Eu aș spune că niciuna. Și tu ai fost la un moment dat în acest grup (n.r. - trustul PRO) și nu cred că, fiind jurnalist al ProSport, poți să-mi spui că vi s-au impus lucruri de către conducerea grupului, ce să scrieți, cum să scrieți. De aceeași libertate de care cred că voi ați avut parte și noi am avut parte din punct de editorial, deci este un loc în care, din punctul nostru de vedere, al redacției de sport, poți să-ți faci job-ul fără nicio nicio problemă. Deci nu, nu au fost repercusiuni în urma acestor reacții care au mai apărut din partea unor oameni din fotbal. 

- Deci nu-i mai porți pică lui Gigi Becali pentru ce s-a întâmplat acum 15-20-25 de ani... 
- Sigur că trecerea timpului atenuează astfel de episoade. Iar eu nu am o relație personală, niciodată nu m-am întâlnit cu el în afara discursului pe care îl avem în emisiune. Nu, nu am avut nicio discuție. Iar în emisiune așa cred că trebuie să fac, să vorbesc cu toți oamenii pe subiectele care-s de interes pentru public și nu cred că lucrurile care mi se întâmplă în plan personal trebuie să aibă un impact asupra emisiunii. Adică, dacă eu am un conflict personal cu cineva anume, acea persoană nu trebuie să mai apară?

Citește și alte știri din podcastul Profu' de Sport

La 28 de ani de la coșmarul cu Suedia, Anghel Iordănescu spune că-și reproșează două lucruri: „Dacă reușeam să strig la Ilie...”

Ilie Dumitrescu, la episodul #9 din podcastul „Profu' de Sport” » Cum a ajuns un copil dintr-o familie modestă din Rahova fotbalist de top și milionar în euro: „Talent, muncă și noroc”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (12)
paiazze
paiazze  •  19 Noiembrie 2022, 10:38

Bine, ba, Mironica, eu inteleg ca ciobanul si-a schimbat discursul, ca nu te mai ia la bataie prin bodegi, dar de aici pana la admiratia asta ascunsa pentru un asemenea individ e cale lunga. "Un om care iese din tipare"... Baa, zici ca Becali e Tesla, vreun geniu al medicinii sau al astrofizicii. Nu, e un bisnitar, un parvenit cu trei clase si, mai ales, un individ needucat, o bruta cu bani. Ca mai sunt si oameni cu trei clase, dar cu bun-simt. Faptul ca e inteles mai bine de "mase" nu inseamna ca trebuie sa-i ceri tu parerea pentru orice. Pe de alta parte, nici Mironica nu mi s-a parut vreodata ca ar da pe dinafara de inteligenta, asa ca...

miki123
miki123  •  19 Noiembrie 2022, 09:44

Vrăjală ieftină a la mironică!!! El este un mare gigist, fîcîsî.bist ***, lingușindul pe marele fariseu cioban penal, numit becali gheorghe!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

numaioipraste
numaioipraste  •  19 Noiembrie 2022, 09:00

*** de la pro arena,*** si fonfanita

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează