„Câte legende sunt în imagine?” » Răzvan Burleanu, ironizat după apariția de la Mondial + Cine era celălalt „intrus” din fotografie

Răzvan Burleanu, prezent la Campionatul Mondial din Qatar / foto: Imago Images
Răzvan Burleanu, prezent la Campionatul Mondial din Qatar / foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat marti, 29 noiembrie 2022 10:04 / Actualizat marti, 29 noiembrie 2022 13:08

Apariția lui Răzvan Burleanu de la partida Brazilia - Elveția 1-0 a provocat reacții multiple în ultimele ore. Microbiștii români ironizează prezența președintelui FRF lângă nume galonate din istoria fotbalului mondial, la un turneu final la care România nu este prezentă.

Ultima fotografie viralizată pe rețelele de socializare evidențiază și mai pronunțat ipostaza în care s-a aflat Burleanu, „catapultat” lângă o pleiadă de vedete din clasa de lux a fotbalului internațional. 

Ei sunt la Mondial, noi suntem tot acasă » Câți fotbaliști învinși de România în campania din 2019 sunt acum în Qatar
ROMÂNIA
Ei sunt la Mondial, noi suntem tot acasă » Câți fotbaliști învinși de România în campania din 2019 sunt acum în Qatar

Burleanu, înconjurat de legende la Campionatul Mondial

O fotografie postată de ESPN îl prezintă pe șeful Federației Române de Fotbal în zona VIP de pe „Stadium 974” din Qatar, lângă nume precum George Weah, președintele Liberiei și fost mare atacant, Roberto Carlos, Kaka, Ronaldo, Cafu, Arsene Wenger, Diego Simeone sau Youri Djorkaeff. 

„Câte legende sunt în imagine?” » Răzvan Burleanu, ironizat după apariția de la Mondial + Cine era celălalt „intrus” din fotografie

„Regalitatea din fotbal a urmărit meciul Braziliei. Câte legende din imagine poți numi?”, au scris cei de la ESPN pe contul oficial de Twitter.

Burleanu, ironizat de useri pe GSP.ro

La secțiunea de comentarii de pe GSP.ro, userii fie au ironizat ipostaza în care s-a aflat Burleanu, fie au glumit cu amărăciune pe seama seriei de necalificări a echipei naționale.

  • „Doi dintre cei mai mari fundași laterali din istoria naționalei Selecao: Cafu (52 de ani) și Roberto Carlos (49 de ani) s-au bucurat sa fie băgați in seama, si - cu ocazia asta filmați - numai din cauza amplasării clar strategice in vecinatatea lui Razvan Burleanu. La pauza vor cere amandoi autografe. - 666piturca FRF e la Mondial, doar Nationala lipsește...” - steaua.libera
  • „Astia s culmea! De o ora si ceva vreau sa vad meciul si nu l vad decit pe Burleanu! Toate camerele sint pe el! Fantastic! Joaca Brazilia si nu putem vedea meciul. Si totusi ...cine i Burleanu asta de toate camerele sint pe el????”- baubau77
  • „Face lobby ca sa organizam Campionatul Mondial de Microfotbal :)))” - dobrin
  • „Pentru cine a urmărit cu atenție canalele internaționale de televiziune ar fi aflat că nici Brazilia, nici Elveția nu au vrut să înceapă meciul înainte de a fi siguri că cel mai renumit reprezentant al celei mai mari forțe din fotbalul mondial își ocupă locul în tribună” - papaia

Amaju Pinnick, celălalt „intrus” de lângă Burleanu

Celălalt „intrus” din fotografie, aflat în stânga lui Burleanu, este Amaju Pinnick, fost președinte al federației nigeriene în perioada octombrie 2014 - octombrie 2022. Nici el nu are în spate o carieră de fotbalist, exact ca-n cazul lui Burleanu. A fost, de asemenea, prim-vicepreședinte al FIFA pe zona Confederației Africane.

Răzvan Burleanu, lângă vedetele braziliene

În timpul meciului, camerele au arătat imagini și de la tribuna oficială. Acolo unde președintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost surprins asistând la partidă din fața marilor vedete braziliene, Cafu, Roberto Carlos și Ronaldo. La meci, dar dintr-o altă zonă, a asistat și selecționerul Edward Iordănescu, aflat în Qatar special pentru a urmări Elveția, viitoarea noastră adversară în preliminariile Euro 2024.

„Câte legende sunt în imagine?” » Răzvan Burleanu, ironizat după apariția de la Mondial + Cine era celălalt „intrus” din fotografie
Răzvan Burleanu, prezent la Campionatul Mondial din Qatar / foto: Imago Images

Burleanu anunțase de săptămâna trecută că va merge în Qatar: „Mi-aş fi dorit să fiu prezent zi de zi acolo. Din păcate, nu s-a putut. Voi ajunge săptămâna viitoare, fiindcă avem foarte multe întâlniri ale FIFA organizate în această perioadă”. 

VIDEO Corespondență GSP din Qatar / Nadia Comăneci are și Qatarul la picioare: e așezată lângă Bruce Lee și Michael Jordan

Citește și alte știri de la Campionatul Mondial din Qatar:

FOTO Toate camerele au fost pe Răzvan Burleanu la Campionatul Mondial » Cum a apărut înainte de Brazilia - Elveția

FOTO „Părul lui Dumnezeu” » Cele mai tari glume după „golul” lui Cristiano Ronaldo

ANALIZĂ GSP Ei sunt la Mondial, noi suntem tot acasă » Câți fotbaliști învinși de România în campania din 2019 sunt acum în Qatar

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
Mihaitudor
Mihaitudor  •  05 Decembrie 2022, 00:17

Pana la urma au fost foarte multi invitati din toata lumea pentru a viza pe oricine din fotbal, indiferent de cat de mici sau mari sunt au fost amestecati acolo in zona vip. Mentalitatea QATAR, nu vreaun club de fite de pe la noi.

gigimarga2
gigimarga2  •  30 Noiembrie 2022, 00:49

Despre ,,performantele " din mandatul.lui nu cred ca are rost sa vorbim BOMBA vine însa abia acum . In timp ce ma plimbam prin parc, o vrabie gureșa bine informata mi -a ciripit la ureche un zvon care m-a siderat : Razvănel contracandidat la președentia UEFA al lui Ceferin. Si avand in vedere pozitia subreda a Rusiei pe filiera căreia Ceferin s -a urcat în fotoliul de presedinte , informatia s -ar putea adeveri ,aceeasi vrabie insistând cum ca ,,luceafarul" federal ar fi agreat de intreg blocul vestic . Jucati -o pe asta ....

elgabri
elgabri  •  29 Noiembrie 2022, 14:17

Burleanule dute si te ascunde undeva .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează