GSP a simulat cum ar fi arătat Mondialul din Qatar cu 48 de echipe » Jamaica, Oman și Noua Zeelandă DA, Italia NU! România ar avea nevoie de 72 de echipe!

Articol de , - Publicat joi, 08 decembrie 2022 18:35 / Actualizat vineri, 09 decembrie 2022 04:44

Gazeta a creat varianta virtuală a actualului Campionat Mondial cu numărul de participante care va fi în 2026, nu mai puțin de 48 de țări. Concluzia principală: România și Italia nu s-ar fi calificat oricum, în schimb, ar fi ajuns țări precum Noua Zeelandă, Mali, Macedonia, Oman, Irak, Jamaica. De fapt, pentru ca România să fie la un turneu final, ar fi nevoie ca Mondialul să aibă un număr dublu de participante față de varianta 2022.

Acest CM e ultimul cu 32 de naționale. Următorul, găzduit în premieră de 3 țări, SUA, Canada și Mexic, va avea la start un surplus de 50% și va ajunge la 48.

Cum FIFA a anunțat deja repartizarea locurilor pentru fiecare confederație, GSP a făcut o simulare: cum ar fi arătat componența Mondialului din Qatar dacă ar fi avut deja 48 de țări? 

Turneul final din Qatar a respectat în „optimi” tradiția ultimilor 20 de ani
CM 2022
Turneul final din Qatar a respectat în „optimi” tradiția ultimilor 20 de ani

Cum ar fi arătat Mondialul din Qatar cu 48 de echipe? România, tot acasă!

Ținând cont de toate criteriile impuse de forul internațional și de cum au arătat preliminariile pentru fiecare parte de glob, dar și jocurile de baraj, concluziile sunt următoarele:

Cele 16 echipe care ar fi prins biletele suplimentare de la Doha:

  • Europa: 3 locuri - Suedia, Ucraina, Macedonia de Nord (echipele învinse la baraj);
  • America de Sud: 3 locuri - Columbia, Peru, Chile (locurile 5-7 din preliminarii);
  • America de Nord: 2 locuri - Panama, Jamaica (locurile 5-6 din preliminarii);
  • Africa: 4 locuri - Nigeria, Algeria, Egipt, Mali (cele mai bune 4 echipe învinse la baraj);
  • Asia: 3 locuri - Emiratele Arabe Unite, Oman, Irak (locurile 6-8 din preliminarii);
  • Oceania: 1 loc - Noua Zeelandă (locul 1 din preliminarii).

Aceste formații, adăugate celor care au fost în grupele actualei competiții, ar fi dat următoarea componență, raportat la fiecare continent în parte:

ContinentȚări (32)Țări (48) 
Europa1316 
Am. Sud47 
Am. Nord46 
Africa59 
Asia69 
Oceania01 

40 de meciuriîn plus ar avea Mondialul din 2026, față de cel actual, dacă FIFA va alege varianta cu 12 grupe de câte 4 echipe, apoi să se joace sistem eliminatoriu din 16-imile de finală

Mondial cu 72 de echipe ca să prindă și România un loc! 😅

În ceea ce ne privește, situația nu doar că nu s-ar fi schimbat cu absolut nimic, dar nici măcar nu puteam spune că eram cât de cât în cărți pentru a prinde unul dintre cele 16 locuri ale Europei. De fapt, inclusiv Italia ar fi ratat prezența, fiindcă a pierdut în semifinalele barajului, împotriva Macedoniei. 

1998e anul în care România a fost ultima dată la un Mondial: atunci a depășit faza grupelor și a fost eliminată de Croația, 0-1, în "optimi"

Concluzia și mai dură în ceea ce ne privește e că pentru ca România să fi ajuns la Mondial, această competiție ar fi trebuit să conțină, ATENȚIE!, 72 de naționale. Dublu față de cât are acum. Care sunt explicațiile acestei concluzii jenante pentru noi:

  • România a terminat preliminariile pentru Mondial pe locul 24, într-o ierarhie aproximativă;
  • Deci, ar fi nevoie de 24 de echipe din Europa la un turneu final;
  • În varianta cu 48 de formații la un Mondial, Europa are 16 locuri, deci fix o treime;
  • Dacă ar avea 24 de echipe și procentul de 33% s-ar păstra, atunci CM ar avea 72 de echipe, dar chiar și așa am fi ultima din Europa care ar prinde competiția.

La turneul play-off ar fi fost Insulele Solomon, Congo și Irak

Ultimele două locuri la CM din 2026 vor veni în urma unui turneu pe care FIFA îl va organiza în premieră. Cu excepția Europei, fiecare confederație va avea câte o națională, excepția e America de Nord, cu două echipe. Pentru CM din Qatar, simularea GSP arată că ar fi luat parte următoarele 6 reprezentative:

  • America de Sud: Chile (locul 7 din preliminarii);
  • Asia: Irak (locul 8 din preliminarii);
  • Africa: RD Congo (cea mai slabă echipă învinsă la baraj);
  • America de Nord: El Salvador (locul 7 din preliminarii) + Honduras (locul 8 din preliminarii);
  • Oceania: Insulele Solomon (locul 2 din preliminarii).

Primele două în ierarhia FIFA, Chile și Irak, ar fi stat în semifinale și ar fi urmat să joace cu învingătoarele din duelul celorlalte 4.

8 meciuriar disputa finalistele din 2026, cu unul în plus față de cele care au ajuns în aceeași fază la un turneu final cu 32 de țări

Ce echipe s-ar fi calificat în premieră la un Mondial:

  • Macedonia de Nord;
  • Oman;
  • Mali.

Ce nume importante ar fi ratat prezența în Qatar și cu 48 de echipe:

  • Italia (locul 6 în clasamentul FIFA);
  • Cehia (35);
  • Norvegia (42);
  • Turcia (45);
  • Coasta de Fildeș (48);
  • ROMÂNIA (53);
  • Africa de Sud (67).

60este locul ocupat de Ghana, cea mai slabă echipă prezentă în Qatar, conform clasamentului FIFA

SIMULARE GSP: cum ar fi arătat componența grupelor CM 2022, dacă ar fi avut 48 de echipe

Criterii:

  • 4 grupe cu 2 echipe din Europa;
  • 1 grupă cu 2 echipe din Africa;
  • 1 grupă cu 2 echipe din Asia;
  • echipele din America de Sud nu pot pica în aceeași grupă;
  • echipele din America de Nord nu pot pica în aceeași grupă.
GRUPA AGRUPA BGRUPA C 
MexicBraziliaBelgia 
JaponiaMarocPeru 
SuediaPoloniaUcraina 
Noua ZeelandăOmanEAU 
    
GRUPA DGRUPA EGRUPA F 
ArgentinaSUAFranța 
SerbiaIranȚara Galilor 
Coreea de SudChileTunisia 
IrakMacedoniaJamaica 
    
GRUPA GGRUPA HGRUPA I 
AngliaSpaniaCanada 
SenegalColumbiaElveția 
Costa RicaNigeriaAlgeria 
GhanaPanamaQatar 
    
GRUPA JGRUPA KGRUPA L 
OlandaPortugaliaDanemarca 
UruguayCroațiaGermania 
AustraliaEgiptCamerun 
MaliArabia SaudităEcuador 

VIDEO Totul despre Țările de Jos - Argentina

Citește și: 

Spania și-a anunțat noul selecționer, la nici o oră de când oficializase despărțirea de Luis Enrique!

Bild vine cu dezvăluiri incendiare » De ce a plecat Germania acasă: „Vizitele fetelor la hotel s-au prelungit nepermis”

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (12)
ovi77
ovi77  •  09 Decembrie 2022, 10:05

Mi se pare o tampenie sa cresti locurile suplimentare la Europa cu 3 echipe si la Africa cu 4 iar America de Sus cu 3 (ei sunt 10, practic aproape toti se vor califica). Asta denota mafia din FIFA. Principalul criteriu pentru majorarea nr locuri pe continente ar putea fi procentul echipelor calificate in optimi, sferturi, semifinalele ultimelor editii de world cup si evident...clasamentul FIFA.

catalin.palcu
catalin.palcu  •  09 Decembrie 2022, 08:54

Daca Europa avea 16 locuri la Mondiale, sistemul de calificare era diferit, poate erau 8 grupe cu primele 2 calificate direct sau in fine alte echipe la baraj. Deci mu putem sti noi ca Italia nu era la Mondiale. In schimb e ridicol ca America de Sud va primi o alocatie de 70% din echipele afiliate, pe cand Europa o sa aiba 30% iar Africa 16% ! America de Nord are de facto 100%. Adica America de Nord si cea Centrala vor primi 6 locuri, 3 le vor lua mereu Mexic, USA, Canada si inca 3 pt tarile caraibiene sau din America Centrala

johny2003
johny2003  •  09 Decembrie 2022, 08:35

Gesepistilor! Nu mai simulati ca va dam cartonas rosu!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează