INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Gennaro Gattuso, divorț de Valencia în plin dezastru » „Antrenorul care dă totul pleacă și cei care nu știu nimic rămân la putere"

Gennaro Gattuso
Gennaro Gattuso

Articol de - Publicat marti, 31 ianuarie 2023 12:54 / Actualizat marti, 31 ianuarie 2023 15:55

Antrenorul italian Gennaro Gattuso și-a reziliat luni contractul cu Valencia. Mario Kempes, faimos atacant argentinian al anilor '70, a comentat: „Trista poveste a Valenciei se repetă. Antrenorul care dă totul pleacă și cei care nu știu nimic rămân la putere".

Nici opt luni nu a rămas Gennaro Gattuso la Valencia. Numit pe 9 iunie, plecat pe 30 ianuarie.

La un club patronat din Singapore de miliardarul Peter Lim, mai mult lăsat în derivă decât condus, antrenorul italian nu a putut schimba trendul descendent.

Fostul iubit al Mădălinei Ghenea, exclus de Jose Mourinho » De unde a pornit scandalul
AS ROMA
Fostul iubit al Mădălinei Ghenea, exclus de Jose Mourinho » De unde a pornit scandalul

Gennaro Gattuso, la un punct de zona retrogradării

În 18 etape, „liliecii" au obținut doar 20 de puncte în campionat (locul 14), unul singur deasupra zonei retrogradării. Ultimele zece runde au fost teribile: o singură victorie (3-0 cu Betis), patru egaluri, cinci înfrângeri, fără succes în ultimele patru meciuri! După ce fuseseră eliminați din "sferturile" Copei del Rey (1-3 acasă cu Bilbao) și semifinalele Supercupei Spaniei (1-1, 3-4 la penaltyuri cu Real).

Luni, Gattuso s-a întâlnit la centrul sportiv Paterna cu președinta clubului, Chan Lay Hoon, și au decis să rezilieze contractul. Cu doar două zile înainte, peninsularul declara: „Nu renunț, sunt aici. E ușor să abandonezi totul, dar cred mult în această echipă".

Mario Kempes: „Cei care nu știu nimic rămân la putere"

Un nume mare în istoria Valenciei, argentinianul Mario Kempes, campion mondial în 1978 și atacantul alb-negrilor în două perioade (1976-1981 și 1982-1984), a lansat un mesaj dur pe Twitter: "Trista poveste a Valenciei se repetă. Antrenorul care dă totul pleacă și cei care nu știu nimic rămân la putere".

22de meciuri a fost Gattuso antrenor la Valencia: 7 victorii, 6 egaluri, 9 înfrângeri

31,82la sută a fost procentul de succese al italianului la echipa valenciană

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

S-a certat cu Pep Guardiola, iar Manchester City a decis să renunțe la el » Apoi a venit oferta lui Bayern

EXCLUSIV S-a pronunțat! Becali a anunțat ce se întâmplă cu Dawa, după evoluția catastrofală cu Farul

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează