FOTBAL  »  Superliga  »  CSIKSZEREDA - FC ARGEȘ

Două goluri și un penalty ratat în Csikszereda - FC Argeș » Lupta la play-off devine teribilă: clasamentul ACUM

Articol de - Publicat sambata, 06 decembrie 2025 18:59 / Actualizat sambata, 06 decembrie 2025 19:32

Csikszereda - FC Argeș, primul meci al zilei în Superliga, s-a terminat cu succesul vizitatorilor, scor 2-0, care ajung la cota 33 în clasament, la egalitate cu Universitatea Craiova și la 7 puncte distanță de locul al șaptelea, primul care nu merge în play-off, situația devenind tot mai strânsă și mai interesantă în fruntea clasamentului.

Nou-promovatele Csikszereda și FC Argeș, cu situații diametral opuse în clasament, au deschis ziua care programează și mult așteptatul derby FCSB - Dinamo. Duelul a început cu obiectiv diferit pentru cele două combatante, dar încă din start s-a văzut care este echipa mai puternică.

În timp ce ciucanii își doreau să se îndepărteze de ultimele locuri, alb-violeții au avut în minte doar să continue forma afișată în ultima săptămână, când le-au învins succesiv pe CFR Cluj și Rapid.

Iar forța argeșenilor, arătată încă de la startul stagiunii, s-a văzut imprimată în joc încă din primele minute, elevii lui Bogdan Andone fiind concentrați în căutarea golului care să miște tabela.

Clasamentul ACUM în Superliga

FC Argeș, tot mai aproape de calificarea în play-off

Cu misiunea clară de a menține ritmul susținut, pentru a nu ceda teren rivalelor în cursa pentru obținerea unui loc de play-off, prima ocazie a argeșenilor a venit în minutul 11, dar șutul lui Sierra, din voleu, a trecut pe lângă poartă.

Tot FC Argeș a rămas în atac, în căutarea golului de 1-0, dar nici Vadim Rață (25), aflat în poziție de finalizare, nu a cadrat bine. Până la urmă, insistențele grupării din Trivale s-au concretizat, în minutul 37.

Bettaieb, cu un voleu, l-a învins pe portarul harghitenilor, dar mingea expediată superb de acesta a fost considerată o respingere a lui Vereș, în dreptul lui fiind trecut autogolul care a dus-o pe FC Argeș în avantaj la capătul primelor 45 de minute de joc.

Succes clar și în ciuda penalty-ului ratat

Și după revenirea de la cabine, tot FC Argeș a continuat să fie echipa mai periculoasă, dar inițiativele lui Bettaieb și Matos nu s-au concretizat în gol, diferența rămânând una fragilă între cele două echipe.

Piteștenii au risipit emoțiile cu 15 minute înainte de final, Ricardo Matos punând golul al doilea pe tabelă în dreptul formației lui cu un șut pe jos, din interiorul careului.

Până la final, FC Argeș a irosit șansa de a face 3-0, după ce Ceara l-a faultat pe Caio, iar cel din urmă a șutat extrem de slab de la punctul cu var, nereușind să îl învingă pe Pap în minutul 89.

Meciul de la Miercurea Ciuc s-a terminat 2-0 în favoarea celor de la FC Argeș, care ajung la cota 33 în clasament, tot acolo unde este și Universitatea Craiova, care are însă meci în minus. De partea cealaltă, Csikszereda rămâne pe 14, loc de baraj, cu doar 16 puncte.

FINAL » Csikszereda - FC Argeș 0-2

Csikszereda - FC Argeș, echipe de start:

Csikszereda Miercurea Ciuc: Pap - Bloj, Palmeș, Csuros, Ferenczi - Vegh, Vereș - Anderson, Dusinszki, Bakos - Eppel
Rezerve: M. Simon, Kajan, Bencze, Celic, Kelemen, Noveli, Andrezly, Bodo, Szabo, Toth, Gergely, Szalay
Antrenor: Robert Ilyes

FC Argeș: Lazar - Oancea, M. Tudose, Sadriu, Borța - Sierra, Rață, Pîrvu - Moldoveanu, Matos, Bettaieb
Rezerve: Straton, Tofan, Briceag, Garutti, Orozco, Seto, R. Popescu, Blagaic, Rădescu, Tchassem, Caio, Manole
Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: Municipal (Miercurea Ciuc - Harghita)
Arbitru: Radu Petrescu (București) / A1: Radu Adrian Ghinguleac (București) / A2: Alexandru Vodă (Alba Iulia) / Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache (București) / Arbitru AVAR: Vasile Marinescu (București) / R1: Laurențiu Mihai Ene (Giurgiu) / Observator arbitri: Andrei Ioniță (București)

Citește și:
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Superliga
„Clientul” lui Becali după FCSB - Dinamo: „Am vrut să-l schimb, dar mi-a zis MM: «Gigi, îl nenorocești!»”
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”
Superliga
Nu doar Olaru va fi amendat! Gigi Becali anunță: „Îi dau maximum din cât vom putea! Debandadă!”
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Superliga
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Campionate
Ce notă a primit Cristi Chivu, după ce Inter a demolat-o pe Como: „Câștigă pariul! Copleșitor”
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (3)
tavictor1952
tavictor1952  •  06 Decembrie 2025, 19:43

Sa format o echipa buna la Pitesti.Toti cei implicati trebuie sa ramana cu picioarele pe pamant.Au program greu pe teren propriu.Urmeaza meci cu Botosani acasa.Daca invinge termina in primele 5 acest an.Urmeaza la reluare un meci de totul sau nimic cu Fcsb la Mioveni.

vaba
vaba  •  06 Decembrie 2025, 19:06

Daca acum scrieti ca "lupta la play-off devine teribilă", ce veti scrie in etapa 26 ???

Dejavu
Dejavu  •  06 Decembrie 2025, 17:54

Avem nume și renume, Borța, Borța, FC Argeș!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează