INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

„E mai bun decât Mourinho” » Iker Casillas propune un antrenor spaniol din La Liga

Iker Casillas (stânga) și Jose Mourinho (dreapta) / Foto: Imago Images
Iker Casillas (stânga) și Jose Mourinho (dreapta) / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 09 iunie 2026, 16:33 / Actualizat marti, 09 iunie 2026 16:42

Iker Casillas (45 de ani), fostul căpitan al lui Real Madrid, a răspuns unor „întrebări-fulger” în cadrul unui podcast, iar legendarul portar a surprins când l-a numit pe Jose Bordalas (62), tehnicianul lui Getafe, „un antrenor mai bun decât Jose Mourinho (63)”.

„The Special One” l-a avut elev pe Casillas la Real Madrid în prima sa perioadă petrecută pe „Bernabeu”, între 2010 și 2013. Cei doi au intrat în conflict la jumătatea ultimului sezon, iar Mourinho l-a înlocuit pe legendarul portar cu Diego Lopez.

Acum, Jose Mourinho se pregătește de cel de-al doilea său mandat la Real Madrid. Tehnicianul lusitan a aterizat astăzi în capitala Spaniei și urmează să fie prezentat oficial pe „Bernabeu”.

Iker Casillas l-a desconsiderat pe Jose Mourinho

Provocat de influencerul Adri Contreras să participe la un test despre antrenori, Iker Casillas a avut un răspuns controversat încă de la prima întrebare, când l-a ales pe Jose Bordalas în detrimentul lui Jose Mourinho.

„E mai bun decât Mourinho” » Iker Casillas propune un antrenor spaniol din La Liga
Jose Bordalas, antrenorul lui Getafe / Foto: Imago

Preferința a scos din nou la iveală relația tensionată dintre Casillas și Mourinho. În primul mandat al lui „The Special One” la Real Madrid, legendarul portar a fost „retrogradat” pe banca de rezerve.

Deși a declarat recent că nu are „nicio problemă cu Mourinho” și că îl consideră „un mare profesionist”, Casillas și-a exprimat clar opoziția față de revenirea lui „The Special One” pe „Bernabeu”: „Nu-l vreau la Real Madrid. Cred că alți antrenori ar fi mai bine pregătiți să antreze clubul vieții mele. Este o părere personală, nimic mai mult”.

Jose Bordalas a condus-o pe Getafe în acest sezon la clasarea pe locul 7 din La Liga, calificând astfel echipa în Conference League. De-a lungul carierei, tehnicianul iberic a mai pregătit echipe precum Alicante, Eldense, Hercules, Elche, Alaves sau Valencia. Bordelas are un singur trofeu în cariera de antrenor, câștigarea ligii secunde din Spania cu Alaves, în sezonul 2015-2016.

De cealaltă parte, Jose Mourinho are o carieră net superioară lui Bordelas. „The Special One”, dublu câștigător al Ligii Campionilor, pe lângă alte multe trofee, le-a antrenat de-a lungul carierei pe FC Porto, Benfica, Inter, Chelsea, Real Madrid, Manchester United, Tottenham, AS Roma sau Fenerbahce.

Citește și:
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează