Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 09 iunie 2026, 17:47 / Actualizat marti, 09 iunie 2026 17:47
Situația de la Petrolul Ploiești nu este deloc una bună, iar oficialii echipei încearcă să facă tot posibilul pentru a salva clubul de la faliment. După eșecul total al planului de concordat preventiv, în contextul datoriilor restante și al conturilor blocate de ANAF, insolvența bate la ușă.
În acest context, cu datorii de 9,3 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane doar către ANAF, oficialii ploieșteni au început să facă ordine în lot.
Plecări în masă de la Ploiești
Nu mai puțin de opt jucători vor pleca în zilele următoare. Doi dintre ei se vor întoarce la Rapid, Rareș Pop și Cristian Ignat, iar altor șase nu le vor mai fi prelungite contractele. Este vorba despre Nana Boateng, Yohan Roche, Ricardinho, Abat Aymbetov, Paul Papp și Lucian Dumitriu.
„Suntem la final de contract cu acești jucători, iar clubul a decis să nu le mai prelungească înțelegerile existente. Contractele sunt valabile până la data de 30 iunie, apoi jucătorii devin liberi de contract”, au precizat oficialii echipei prahovene pentru GSP.ro.
Celor șase jucători care rămân fără contract li se adaugă și Alexandru Mateiu, care a ajuns la un acord cu conducerea clubului din Ploiești și și-a reziliat contractul înainte de finalul sezonului de Superligă.
Vom pune accent pe jucători tineri, continuăm să încercăm să vindem fotbaliști, așa cum am făcut-o în ultimii ani, când am obținut fonduri importante din această sursă. Avem alături și câțiva oameni care au sprijinit mereu clubul, vom respecta fiecare pas din planul de insolvență
Cristian Fogarassy, vicepreședinte Petrolul
Cine sunt cei șase jucători care vor pleca de la Petrolul
Nana Boateng » Mijlocașul de 32 de ani era considerat una dintre cele mai importante lovituri de mercato reușite de Petrolul. Venit de la sud-coreenii de la Jeonbuk, Boateng a bifat doar cinci apariții în întregul sezon pentru ploieșteni. Folosit rar, fie în afara lotului, fie ca rezervă, ghanezul a adunat doar 81 de minute în Superligă.

Yohan Roche » Fundașul de 28 de ani din Benin este al doilea nume care părăsește echipa. Aflat la al doilea sezon la Ploiești, Roche a disputat 32 de meciuri și a marcat două goluri în ultima ediție de campionat. Internaționalul din Benin a fost utilizat frecvent în echipa de start.
Ricardinho » Fundașul portughez de 32 de ani își face și el bagajele și va pleca la finalul lunii iunie. Transferat de la FC Voluntari în urmă cu două sezoane, Ricardinho a fost unul dintre oamenii de bază ai Petrolului. A adunat 35 de meciuri în sezonul trecut și 37 în ediția recent încheiată a Superligii, reușind trei pase decisive.

Abat Aymbetov » Atacantul de 30 de ani din Kazahstan a ajuns în România din Turcia, de la Adana Demirspor. A rezistat doar un sezon în Superligă, perioadă în care a disputat nouă meciuri și a marcat un singur gol. A beneficiat de puține minute și, de cele mai multe ori, a intrat de pe banca de rezerve.
Paul Papp » Fundașul de 36 de ani pleacă de la Petrolul după patru sezoane. Venit de la Universitatea Craiova, Papp a fost un titular de bază în echipa „lupilor” în ultimele trei ediții de campionat. A jucat 116 meciuri în Liga 1 pentru Petrolul și a înscris de cinci ori.

Lucian Dumitriu » Mijlocașul de 33 de ani, sosit în urmă cu patru sezoane de la CS Mioveni, își încheie și el aventura la Petrolul. Cu doar câteva apariții în actualul sezon, Dumitriu a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate în meciul cu FCSB, disputat pe 21 septembrie 2024, iar de atunci a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă de recuperare.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP