Un aparat foto furat în urmă cu 10 ani a fost înapoiat proprietarei

Articol de GSP joi, 15 martie 09:48

O femeie din Winnipeg ( Canada), care a fost jefuită acum un deceniu, a avut parte de o mare surpriză când un poliţist s-a prezentat la uşa ei, având în mâini aparatul foto care i-a fost furat.



Acesta i-a spus femeii, care este de meserie biolog marin, că aparatul foto a fost descoperit într-o casă de amanet, iar cardul de memorie conținea imagini ale altcuiva. Poliţiştii au aflat numele adevăratului proprietar foarte uşor, după numărul de serie. Kristin Westdal a reintrat astfel în posesia aparatului său, un Canon Rebel E0S DSLR, care era în stare bună.

Femeia vrea să dea aparatul foto unei persoane care are nevoie de el și ar dori în mod deosebit să fie un om de știință în devenire.

"S-a întâmplat cu mult timp în urmă. Uitasem complet de asta!", a spus Kristin Westdal.

 Un aparat foto furat în urmă cu 10 ani a fost înapoiat proprietarei