Articol de GSP joi, 18 mai 10:03
Un leu şi-a atacat dresorul chiar sub ochii îngroziţi ai spectatorilor, care asistau la numărul de dresaj la un circ din Doullens, nordul Franţei.
În video, se observă cum animalul a sărit la gâtul dresorului, în timp ce spectatorii încep să ţipe, terifiaţi de ceea ce se întâmplă.
Dresorul, în vârstă de 34 de ani, a suferit răni serioase la cap, gât şi picioare. A fost transportat la spital cu un elicopter, unde medicii au reuşit să-i salveze viaţa, după mai multe intervenţii chirurgicale.
Victima a cerut în mod specific ca leul să nu fie eutanasiat. Însă, potrivit unor surse din cadrul circului, animalul va fi mutat, probabil, la o grădină zoologică.