VIDEO Un pasager polonez a folosit ieşirea de urgenţă a avionului, supărat că a aşteptat prea mult

Articol de GSP joi, 04 ianuarie 09:25

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc în ziua de Anul Nou pe aeroportul din Málaga ( Spania). Un polonez, în vârstă de 57 de ani, care a călătorit cu cursa aeriană pe ruta Londra - Málaga, a fost foarte supărat faţă de întârzierea cu o oră a îmbarcării şi cu jumătate de oră în cazul debarcării.



În semn de protest, bărbatul a folosit ieşirea de urgenţă şi s-a urcat pe aripa stângă a avionului, unde a rămas timp de câteva minute pe aripa aeronavei, după ce aceasta a aterizat la Málaga. Cetăţeanul polonez avea asupra sa bagajul de mână.

"Poliţia aeroportului din Málaga a arestat imediat pasagerul în cauză şi întrucât a fost vorba despre o încălcare a reglementărilor spaniole privind siguranţa şi securitatea, situaţia este gestionată de către autorităţile spaniole", a fost comunicatul companiei Ryanair legat de acest incident.

Bărbatul a fost reţinut de către poliţia spaniolă, însă până la urmă a fost eliberat, nu înainte de a fi amendat.