Articol de Maria Olteanu - Publicat luni, 10 noiembrie 2025 13:58 / Actualizat luni, 10 noiembrie 2025 17:34
Mirel Rădoi (44 de ani) este istorie la Universitatea Craiova! În sala de conferințe „Sebastian Domozină”, de la stadionul „Ion Oblemenco”, patronul echipei, Mihai Rotaru, și managerul sportiv, Mario Felgueiras, au susținut o conferință de presă de urgență în care au comentat plecarea tehnicianului și planurile pentru viitorul imediat.
Părțile au decis încheierea colaborării de comun acord, a explicat patronul, care a spus că vrea un antrenor nou „până cel târziu mâine seară”.
Iată declarațiile făcute de Mihai Rotaru și Mario Felgueiras, în cadrul conferinței de presă:
Declarațiile lui Mihai Rotaru: „Următorul antrenor va fi străin”
Prima dată am venit la o conferință cu mult optimism, acum cu mare tristețe. Azi, una dintre jumătăți s-a retras din acest proiect, am venit să anunț ce va urma la echipă. Rădoi și-a luat rămas-bun, am avut o ședință aseară, am crezut în ce va realiza Craiova cu Mirel Rădoi și a reușit să arate ca o echipă de nivel european. Avem un eveniment la echipă, totuși am stat 11 luni împreună, eu îmi doream să stăm doi ani, Mirel a ridicat ștacheta, acum plecăm de la nivelul lui și încercăm să ridicăm.
Niciunul dintre numele de antrenor vehiculate nu s-a aflat pe lista extinsă, nu există nicio sursă de presă care să fie pe listă, avem o listă de trei. Gică Hagi nu se află, ar fi imposibil! Avem două părți în această conferință, cea în care anunțăm despărțirea și noul antrenor.
Da, au mai fost momente când Rădoi și-a mai luat la revedere de la jucători și mă bucur că l-am întors, a urmat momentul Rapid Viena. Nu sunt dezamăgit, sunt trist, am crezut că acest lucru va funcționa. A funcționat, dar până astăzi, din păcate. Mirel Rădoi a spus că pleacă din motive emoționale, că e epuizat emoțional.
Sper ca până mâine seară să avem numele noului antrenor. Ne dorim cât mai mult să stăm acolo, sus, cred în acest grup, în acest club, să facem performanțe. Am mers la varianta ca noul antrenor să fie unul străin.
Mi-am dorit echilibru, stabilitate, pentru a da consistență și a-i da o bază solidă lui Mirel să facă performanță. El a făcut performanță, a dus-o acolo, sus, dar, din păcate, s-a retras. Nu puteam să trăim din săptămână în săptămână cu spectrul unei despărțiri. O spun cu mare tristețe. A fost o perioadă frumoasă, am trăit multe bucurii, avem o speranță reală că o să mergem în Europa și că o să realizăm mai multe în perioada următoare.
Este o înțelegere amiabilă, el a renunțat la drepturile salariale pentru luna octombrie.
Nu am discutat cu jucătorii, doar Mirel a discutat cu ei, nu am discutat cu căpitanii, o să vorbesc cu ei miercuri sau joi, săptămâna viitoare, când vin jucătorii de la lot. Avem 11 jucători la naționale.
Suntem pe un drum bun, în momentul ăsta ne-am definitivat lista foarte scurtă, știm ce vrem, mâine o să avem confirmări la nivel de club, miercuri o să aveți și dvs confirmarea noastră. Dar nu este niciun nume din ce s-a vehiculat, se țin secretele bine la Craiova.
Eu nu am prieteni în fotbalul românesc, eu am cunoștințe. Am spus că avem un alt profil de antrenor, nu din România.
Mirel mi-a spus că regretă, dar că este epuizat emoțional. El a zis că decât să facă rău echipei mai bine pleacă, că nu este în regulă ce se întâmplă. A fost o presiune din toate punctele de vedere, chiar și aseară, când am pierdut, nu poate nimeni să acuze jucătorii că nu și-au dorit. Este foarte greu pentru mine ca președinte să schimb antrenorii.
Nu îi cunoaștem personal, pentru că din superstiție nu am vrut să căutăm, deși ne gândeam că ar putea să plece. Ceasul ticăie, nu mai avem două săptămâni, jucătorii se vor reuni miercuri, are timp să îi cunoască. A fost o decizie grea, un antrenor român ar fi cunoscut jucătorii, campionatul, dar ne-am gândit pentru club ar fi bine să învățăm de la cei mai buni.
Prefer să cred că lucrurile vor fi mult mai bune, dorința de victorie e incomensurabilă și dacă ar fi să mut soarele de pe cer eu cred că o să câștigăm campionatul. Mirel mi-a reproșat că am pus presiunea asta, dar toți trebuie să se știe că la Craiova se vrea campionatul, cine nu poate pleacă acasă. Am acționari care zic să îi lăsăm mai ușor, eu vreau performanță.
Toată lumea emoțional e sleită, au fost scouteri la Viena care au fost întrebați de jucători și au zis doar de forța echipei, cred că această forță o să o găsim în constanță, să scăpăm de aceste rezultate. Trebuie să scăpăm de blestemul astă. Clubul a mai trăit asta, dar nu mai vreau să trăiesc așa ceva. Eu nu impun stiluri de joc, eu nu cunosc nici cum arată la față potențialii antrenori, avem doar o strategie, clubul știe ce vrea.
Am spus că Mirel a avut susținerea noastră. Nici aseară nu am luat demisia în calcul, nici de dimineață, dar nu am putut să mergem la infinit așa.
Oricând l-aș aduce pe Mirel la echipă, știu ce mi-aș asuma.
Declarațiile lui Mario Felgueiras
Domnul Rotaru v-a explicat ce s-a întâmplat, este o perioadă delicată pentru noi, dar toată noaptea am fost în discuții, știam ce căutăm, ce vrem să respectăm. Va fi un antrenor străin, avem o listă scurtă, 3 profiluri, e poate cum nu vă așteptați, un antrenor cu ambiție de a câștiga, cu soluții de a câștiga, care valorifică ce e la club. Trebuie să ne îmbunătățim în fiecare zi. Este un profil care nu există în România. Nu am lucrat cu niciunul, dar e ceva ce se va potrivi.
Nu spun din ce țară vin, din respect, că așa le-am cerut și eu, până miercuri sper să aflați. Unul este de origine latină, vorbesc toți engleză. Pentru mine, Mirel a fost o lecție, am învățat de la el, mă bucur că am stat cu el, că am muncit cu el, am văzut dorință, implicare, are o carismă cu care vorbește, știți ce profil are el. Singurul regret este că nu l-am ajutat 100%.
A fost un meci în care toată lumea a fost dezamăgită, nu m-am gândit la chestia asta, toată lumea a rămas tristă, tristețea este cuvântul care descrie cel mai bine acest moment. De obicei spun că nu-mi place să spăl rufele în public, din ce am trait cu Mirel vreau să rămân cu amintirile bune, știu că el voia să reușim, să luăm campionatul, să luăm trei puncte.
Ce a fost a fost, trebuie să ne uităm în față și cred că avem un viitor bun. Trebuie să ne întrebăm și de ce câștigăm și de ce pierdem, toată lumea era supărată după meciul cu Clinceni, echipa a arătat foarte bine cu Rapid și apoi la Rapid Viena.
Mirel Rădoi a semnat cu Craiova pe 29 ianuarie 2025. În cel de-al doilea mandat în Bănie, a strâns 44 de meciuri, dintre care 23 de victorii și o medie de 1,77 puncte/meci.