Au fugit de la azil de bătrâni pentru a merge la un concert rock

Articol de GSP joi, 09 august 09:40

Doi bătrâni au fugit de la un azil din Germania, pentru a participa vineri la un festival de muzică rock și heavy metal, unde au concertat Danzig, Judas Priest, Hatebreed, In Flames, Running Wild, Arch Enemy, In Extremo și Eskimo Callboy.



Îngrijitorii azilului au descoperit că bărbații au dispărut și au anunțat poliția, care i-a găsit în cele din urmă, la ora 3 dimineața, la Wacken Open Air, cel mai mare festival de rock din lume, care a avut loc în fiecare an începând din 1990 în Wacken, Schleswig Holstein.

Deși poliția a găsit bărbații "dezorientați și uimiți", ei nu au vrut să părăsească concertul. "Evident, le plăcea festivalul", a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției, Merle Neufeld.

Ce doi bătrâni au fost duşi înapoi la azil de către poliţie, cu ajutorul unui taxi și al unei mașini de patrulare, chiar dacă acest lucru nu le-a plăcut în mod special.

Biletele pentru cea de-a 29-a ediție a legendarului festival s-au vândut până la ultimul, la eveniment participând 75.000 de oameni.