FOTO & VIDEO Iată din ce a făcut steagul ţării sale un american din Georgia!

Articol de GSP luni, 10 iulie 10:15

Greg Smith, un american care locuieşte în LaGrange ( Georgia), a construit un steag al ţării sale, mai puţin obişnuit. Bărbatul şi-a pus imaginaţia la contribuţie şi a construit un steag impresionant, din soldaţi de plastic vopsiţi în culorile alb, roşu şi albastru. Rezultatul a fost incredibil de spectaculos, iar fotografiile cu steagul au devenit virale, mai ale în spaţiul virtual american.



Chiar dacă bărbatul a depus foarte mult efort până să aşeze soldaţii perfect, aprecierile pe care le-a primit i-au adus o mare satisfacţie sufletească. Greg Smith a spus că a avut această idee, după ce a vizitat un restaurant Newnan, care avea un steag al Americii, alcătuit din beţe și mingi de baseball.

"Am vrut să fac ceva în timpul meu liber după ce am trecut printr-un divorț anul trecut. A durat ceva timp, însă îmi plăcea foarte mult să lucrez noaptea. Am făcut acest steag în memoria soldaţilor care au luptat pentru libertatea noastră!", a declarat Greg Smith, care a folosit mai bine de 10.000 de soldaţi pentru a face acest steag inedit.

 FOTO & VIDEO Iată din ce a făcut steagul ţării sale un american din Georgia!