Werner Stockl, unul dintre cei mai valoroși pivoți din istoria României, despre deziluzia trăită în comunism: ”La 26 de ani, mi-au frânt aripile!”

Când vorbește de cariera sa, Werner Stockl, acum în vârstă de 65 de ani, trece rapid de la o stare emoțională la alta.

Vorbește cu admirație despre perioada sa de început, despre reușitele de la Steaua și de la echipa națională, dar în ochii săi albaștri apar lacrimi când ajunge la anul 1978 și la ce a urmat apoi.

Unul dintre cei mai valoroși pivoți pe care i-a avut România, un atlet desăvârșit, dezgroapă cu greu amintiri pe care și le dorea uitate. Ascunse undeva în adâncul sufletului său.

"Nu am mai primit viză să ies afară!"

Avea 26 de ani, toată lumea era a lui. Juca la Steaua, cea mai bună echipă din România, dar și în naționala României. Cu care câștigase titlul mondial în 1974, argintul olimpic în 1976 și bronzul la Olimpiada de la Munchen 1972. Visa încă la aurul olimpic de la Moscova 1980 și, de ce nu?, la ediția de la Los Angeles 1984!

Până într-o zi  de decembrie 1977, când totul s-a năruit. "Trebuia să plecăm la un turneu, ne pregăteam pentru Campionatul Mondial din 1978. Cornel Oțelea a venit la mine și mi-a spus că nu am primit viză, că erau toate pașapoartele, nu și al meu. Am luat-o ca pe o glumă, dar mi-am dat seama apoi că nu e așa", vorbește uriașul, cu lacrimile șiroindu-i pe obraz.

Zece ani ieșise fără nici cea mai mică dificultate, nu avusese nicio obiecție. Și, sincer, recunoaște că nici nu a avut vreun gând să fugă din România. "De ce aș fi făcut-o? Eu eram cineva, aveam prieteni aici, jucam în echipa națională, îmi era drag să joc, nu era ca un calvar", mărturisește Werner.

"Nu vreau să caut în arhivele Securității!"

Spune că atunci nu a plâns. "Nu am crezut niciodată că nu o să pot să-mi rezolv situația! Când am văzut însă că nu se poate, am plecat! I-am spus lui Cornel Oțelea că viitorul meu nu mai are perspective. Eram ofițer în armată, eram căpitan, mai aveam puțin și ajungeam maior. Nu vedeam o perspectivă de a continua tot restul vieții în liniște, pentru că eram ștampilat, punctat! Și asta te lovește oriunde!", spune Stockl.

Fostul handbalist mărturisește că după Revoluție avea posibilitatea să ceară să vadă arhivele Securității, să descopere ce s-a întâmplat! "M-am gândit că tot mie îmi voi face rău. Ce să găsesc? Să am surprize să-mi găsesc pe listă colegi cu care am făcut performanță, cu care am stat la aceeași masă? Nu mă interesează, oricum nu mai pot întoarce acei ani. Am învățat să nu port ură!", mărturisește fostul sportiv.

Nici măcar la Moscova nu a putut intra

Werner Stockl își continuă povestea, una născută parcă pentru a realiza un film. "Am sperat ca măcar la Moscova, o țară comunistă, să pot ajunge, la Olimpiada din 1980. Dar nici acolo nu m-au lăsat să merg. Atunci mi-am dat seama că totul e încheiat pentru mine".

A plecat de la Steaua la Carpați Mârșa. "Nu mă mai antrenam, nu mai îmi dădeam silința ca înainte. Îmi era indiferent parcă, nu mai aveam pentru ce să lupt. A ajuns la Carpați Mârșa alături de Ștefan Birtalan și Gabriel Kicsid, și ei foști colegi la Steaua.

Totul până în 1987, când a făcut cerere să plece în Germania. "O să râdeți, dar nu aveam pe nimeni acolo. M-am dus într-un necunoscut imens. Dar nemții m-au primit cu brațele deschise. Germania m-a primit de parcă eram un cetățean al ei. Acolo am învățat că există și un alt sistem decât cel comunist, unul mai apropiat de oameni. Că tu trebuie să te conduci și să mergi prin viață, că nu trebuie să fii condus, ghidat, așa cum se întâmpla la noi. Acolo trebuia să te impui, să demonstrezi că meriți să fii cineva. În plus de toate însă, am învățat să nu-mi pierd optimismul și încrederea", încheie Werner Stockl.

"Dacă aș fi primit viză atunci, în 1977, cu siguranță nu aș mai fi plecat niciodată în Germania. Așa, am făcut cerere să plec din cauza acestei supărări"
Werner Stockl

25 de ani într-un spital

Werner Stockl a plecat în 1987 și, deși avea 35 de ani atunci, a mai jucat două sezoane. A făcut-o primul an la Tus Hofweier, în prima ligă, și apoi la Ringtain, liga a doua.

"Nu știam să fac altceva. Și nici nu am dorit să mă fac antrenor, nu-mi plăcea. Toți îmi ziceau că e important să am un serviciu", spune Werner. Așa a ajuns să lucreze într-un spital de psihiatrie. Făcea terapie sportivă.

"Am făcut-o de nevoie atunci, dar cu timpul m-am obișnuit. Și acum iubesc ceea ce fac. Am adunat 25 de ani în același loc de muncă. Am văzut situații disperate prin care trec oamenii pentru că viața nu e făcută doar din încrâncenare și ură", adaugă fostul handbalist.

Nea Nicu i-a spus "Mațe"

Nicolea Nedef, tehnicianul care a murit în această săptămână, la 88 de ani, l-a poreclit pe Werner Stockl "Mațe". "Zicea el că tot timpul mâncam, dar a fost un pretext, că el, Dumnezeu să-l ierte!, era și mai mâncăcios și mai pofticios decât mine. Așa se acoperea el", spune Werner.

Recunoaște însă că era și este un mâncăcios. "Cui nu-i place, mai ales dacă este și mâncare bună? Atunci eram tânăr, aveam nevoie de hrană, să te antrenezi de 2-3 ori pe zi, pe burta goală, nu mergea", mărturisește Stockl.

Cum a ajuns la Steaua?

Werner Stockl a ajuns la Steaua în 1969, pe când avea 17 ani și jumătate. "Jucam la Reșița, în liga a doua. Ratasem promovarea, iar profesorul Gocsling, care antrena atunci la Reșița, a vorbit la Steaua cu Otto Telman, antrenorul de atunci. Am primit acasă o carte poștală prin care mă chema în cantonament la Forban, să vin să dau un test.

L-am trecut, dar Reșița refuza să-mi dea dezlegarea. A intervenit atunci colonelul Platon, șeful secției de handbal din acea vreme. A mers la Reșița și s-au înțeles ca în schimbul meu să-l trimită acolo pe Rotco, un jucător înalt, de doi metri. S-a făcut, practic, un schimb", a povestit Werner.

"Când am ajuns la Steaua sub aripa lui m-a luat Gheorghe Gruia, cel mai mare jucător, după părerea mea, din toate timpurile. Guriță era un tip senzațional, volubil, sociabil. Mi-a spus atunci ceva care mi-a rămas în minte: «Un om care are valoare nu se teme de cine vine lângă el!» De asta cred că el era și foarte deschis cu toți" Werner Stockl

"Am făcut pregătire greșită și am pierdut finala!"

Werner Stockl a vorbit și despre meciul care i-a adus cea mai mare dezamăgire în carieră, finala olimpică de la Montreal, pierdută în fața URSS, 15-19.

"A fost dezamăgire mare. Pentru că eram învățați să câștigăm. Nu mai pierduserăm atunci de un an de zile, eram la un nivel extraordinar. Cred însă că a fost un concept de pregătire puțin greșit. Înainte de Olimpiadă, cu zece zile, eram acolo, la Montreal, și am jucat un meci de pregătire cu URSS. I-am bătut cu 10 goluri!

S-ar putea să fi jucat ei fals, asta ne-a dat prea multă încredere, am privit meciul puțin mai lejer. Arbitrajul, îmi aduc aminte, ne-a dezavantajat un pic, dar nu asta a fost cauza", a mărturisit fostul pivot.

Cum i-au bătut pe nemți cu el în poartă

Werner Stockl își aduce aminte cu plăcere și de perioada Steaua, echipă cu care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1977.

"Jucam cu TSKA Moscova, la un an după ce rușii ne bătuseră în finala olimpică. Atât de multă dorință de revanșă aveam în noi, că era greu de crezut că nu vom câștiga. Cred că prima repriză cu TSKA a fost cea mai bună jucată de noi, la Steaua, vreodată", și-a amintit Werner Stockl.

Fostul handbalist a dezvăluit și lucruri întâmplate înainte de finală. "Pentru că în România avusese loc cutremurul din 1977, în martie, am plecat să ne pregătim în Germania. Acolo aveam un singur portar, pe Munteanu, Marchidan, al doilea portar, era cu lotul de tineret în pregătire. Munteanu era blocat de spate și nu a putut juca. Trebuia însă să ne pregătim și am jucat cu vicecampioana TuS Hoffeier. Am intrat eu în poartă, în alt meci a intrat Roșu... I-am bătut  de fiecare dată! Vă dați seama la ce nivel jucam?", întreabă Stockl.

Colecționar înrăit de vinuri

Angelica Tita, soția fostului handbalist, a dezvăluit că Werner are acasă o colecție de peste 700 de sticle de vin.

Soția lui Werner Stockl, Angelica Tita, a fost și ea sportivă de performanță. A jucat baschet la IEFS și Politehnica București timp de 10 ani, ajungând și în echipa națională a României.

Aceasta a dezvăluit că soțul său are câteva hobby-uri puțin știute. "Îi place să gătească, dar face și colecție de vinuri și de cărți de bucate vechi".

Câte sticle de vin are acasă?

Să vă spun adevărul? Peste 700. Le ține în beci în frigidere speciale pentru vin.

Câți bani a dat cel mai mult pentru o sticlă?

Dă și 400-500 de euro. Adună de 20 și ceva de ani. Are un catalog cu anii când a fost vinul cel mai bun, când trebuie să le bei.

Dacă îi luați vreuna, credeți că observă?

Cu siguranță! Știe unde e pusă fiecare!

"România mi-a luat visele, performanțele pe care le puteam avea ca sportiv. Nu am înțeles de ce, pentru că eu am slujit țara, am fost mândru și sunt mândru că sunt român!" Werner Stockl

Save