Ce e în mintea jucătorilor înainte de a bate o lovitură liberă? » Unii dintre cei mai buni executanți din istorie își dezvăluie toate secretele

"Cu cât muncesc mai mult cu atât mai mult noroc am". Un motto repetat obsesiv jucătorilor săi de Luis Aragones, regretatul selecționer al Spaniei, la fiecare antrenament. Este și principiul după care se ghidează cei mai mari fotbaliști ai lumii. Superstaruri capabile oricând să decidă un meci cu o sclipire de geniu. În spatele unor execuții perfecte stau ore suplimentare de antrenamente, ședințe întregi în care talentul e completat de exercițiu. 

L'Equipe a dedicat un material amplu unor figuri care au marcat fotbalul de-a lungul timpului și care au rămas în memoria microbiștilor pentru stilul de a executa loviturile libere. 

Curioși să afle ce gândesc unii dintre cei mai buni executanți de lovituri libere în momentul în care transformă, jurnaliștii francezi i-au luat la întrebări.

În loc să-și facă temele, Platini a făcut primele exerciții la poarta unui garaj: "Dădeam mereu cu interiorul pentru că mi-era ușor să lovesc mingea așa". Mihajlovic exersa de la 5 ani de dimineață până seara, cu o mingea primită cadou de la tatăl său: "Îmi înfuriam vecinii pentru că nu-i lăsam deloc să doarmă". Pirlo își exersa tehnica în sufragerie: "Când eram mic, luam o mingiuță cu spumă și încercam să trimit un șut peste canapea și să fac mingea să ajungă în colțul unei ferestre". 

Talente înnăscute, da, dar e și multă muncă în spatele reușitelor lor. 

PLATINI

Michel Platini, 63 de ani, povestește cu umor întâmplări cu anumiți coechipieri: "Existau nesuferiți care veneau mereu lângă mine, îmi dădeau mingea și-mi ziceau: fă asta și asta. Când aveam lovituri libere indirecte, apăreau mereu unii care-ți propuneau să-ți paseze mingea sau să se așeze în fața zidului. Didier (Six) era unul dintre cei care mereu făceau așa. «Nu, Didier, nu mă deranja, las-o baltă, am eu grijă de asta»". Eu trăgeam cu interiorul, un interior plin".

Pentru un fotbalist cum era Platini, clipele de dinaintea executării loviturii libere erau foarte importante. Era momentul pentru "poker mincinos" cu portarul. "Eram doar noi doi, el contra mea. Zidul nu avea absolut nicio importanță. Aveam două posibilități, să trag pe deasupra zidului sau prin zid și să anticipez ce va face el. Arconada (în finala EURO 1984) a crezut că voi trage peste și a anticipat, apoi a revenit și a făcut acea greșeală".

MIHAJLOVIC

De la începuturile sale în cea de-a treia ligă iugoslavă, stângaciul executa serii de lovituri libere după fiecare antrenament. "Era un ritual cum e spălatul pe dinți. Mergeam la antrenament mai puțin pentru ședința de pregătire și mai mult pentru a exersa loviturile libere de după".

80.000 de oameni. 24 aprilie 1991, la Belgrad, pe Maracana iugoslavă. Steaua Roșie joacă pentru finala Cupei Campionilor Europeni, contra lui Bayern Munchen.

Dejan Savicevici e secerat din spate de Thomas Strunz, în minutul 24. Lovitură liberă de la 25 de metri de buturile apărate de Raimond Aumann. Lângă balon apar doi tineri cu chip de rockeri: Robert Prosinecki și Sinișa Mihajlovic. Sinișa stă cu mâinile în șolduri, arbitrul fluieră, ritualul poate începe: "Când mă apropiam de minge eram atât de concentrat încât mă izolam de tot stadionul, de tribune, de coechipieri, de importanța partidei, de rezultatul din acel moment". În spatele lui, Marakana fremăta de un murmur de entuziasm care anticipa lovitura de geniu.

"Lovitura aia liberă este cel mai frumos lucru pe care l-am făcut" Sinișa Mihajlovic

Aumann și-a așezat 6 jucători în zid, iar Dragisa Binic a venit să se să infiltreze și el în partea stângă. Mihajlovic a făcut 6 pași în spate, mișcându-se ușor spre dreapta. "Fie că mingea era la 18 sau la 30 de metri de poartă, îmi luam același elan. Astfel, portarul nu știa niciodată unde urma să trag. Fixam portarul cu privirea până în ultimul moment: dacă nu anticipa, trăgeam peste zid. Dacă făcea un mic pas, trăgeam prin zid". Mihajlovic se lansează, Aumann face un pas spre stânga. Fatal! "Îmi schimbam ultimul pas înainte să trag în funcție de ce făcea goalkeeperul", explică el.

Un ultim pas, mai rapid. În direct, comentatorul televiziunii germane abia are timp să strige: "Pericol!" că mingea lovită de Mihajlovic trece printre zid și Binici, care se retrage din fața ei la momentul oportun, și scutură plasa porții, sub ochii portarului care privește neputincios. Sinișa aleargă de nebun până în celălalt capăt al stadionului și își încheie sprintul aruncându-se în genunchi, cu brațele ridicate, pentru a sărbători golul cu fanii: "Era o nebunie, nu mai înțelegeam nimic, nimeni nu mai înțelegea nimic. Știam ce înseamnă acel gol pentru întreaga Iugoslavie în acele vremuri foarte dificile. Lovitura aceea liberă este cel mai frumos și mai important lucru pe care l-am făcut".

Un meci egal, 2-2, ducea Steaua Roșie în finala de la Bari, pe care o și câștiga în fața lui Marseille, singura victorie la acest nivel a unui club din fosta Iugoslavie.

"Nemaiputând să joc fotbal, să execut lovituri libere și să marchez, simt că o parte din mine a murit", mărturisește Sinișa Mihajlovic. La 49 de ani, mai exersează încă, la finalul antrenamentelor. Omul cu 28 de goluri marcate din lovitură liberă în Serie A, record pe care-l deține alături de Andrea Pirlo, trăiește acum din emoțiile pe care i le oferă jucătorii săi, pe bancă sau în fața TV-ului și își spune: "Ce n-aș da să fiu eu în locul celui care va executa o lovitură liberă..."

"Eu foloseam toate tiputrile de șut. Pentru a trimite peste zid, nu șutam în forță, loveam mingea jos, o mângâiam, astfel încât ea să urce mult, mult, apoi să cadă. Când voiam să trimit pe lângă zid, șutam cu interiorul, astfel mingea se rotea și căpăta forță" Sinișa Mihajlovic

Fizicienii de la Universitatea din Belgrad au venit să-l vadă la un antrenament. Erau intrigați de tehnica lui: "Nu înțelegeau cum mingea putea să urce atât de mult înainte să coboare în mod neașteptat, să se ducă în stânga, în dreapta... Singurul lucru pe care au reușit să-l măsoare a fost viteza șuturilor mele. Cel mai rapid ajungea la 165 km/h. În rest, n-au înțeles nimic!", povestește amuzat sârbul.

ROBERTO CARLOS

Roberto Carlos, 45 de ani, a fost obiectul unei analize științifice, iar execuția sa a fost botezată "spirala Roberto Carlos". Brazilianul rămânea pe teren 40 de minute după fiecare antrenament pentru a exersa șutul perfect.

Traiectoria puțin obișnuită a unui șut care a schimbat cariera autorului său, împietrindu-i pe Barthez & Les Bleus, a ajuns până în laboratorul de hidrodinamică al directorului de cercetare CNRS și profesor de mecanică a fluidelor, Christophe Clanet. El i-a dat numele "spirala Roberto Carlos". Alături de echipa sa a observat că traiectoria loviturii libere răspundea efectului Magnus. Ca să rezumăm aproximativ, acesta a stabilit că o sferă (mingea în acest caz) în rotație în aer face să varieze presiunea în jurul ei într-un mod asimetric, iar această variație face ca mingea să ia o curbă. Concret, un balon șutat cu efect pe dreapta va face o curbă la stânga.

Oamenii de știință francezi subliniază: curbura șutului brazilianului nu face decât să crească pe măsură ce se îndreaptă către poartă. Dacă nu s-ar opri din cauza unui obstacol (plasa porții), ar completa o spirală asemănătoare desenului unei cochilii a unui melc. Particularitatea acestui șut vine din distanța de la care a fost trimis și din forța lui. Distanța (35 de metri) este cea care permite observarea efectului lateral pe o asemenea distanță.

Când Platini trimitea un șut de la 18 metri, nu vedeam decât debutul unei spirale. Adică forța (137 km/h când pleacă mingea), pentru că fără ea mingea nu ar ajunge niciodată în poartă: "Foarte puțini jucători pot executa lovituri libere de la 35 de metri cu acel spin", explică Christophe Clanet. "Pentru genul acesta de mingi care se rotesc, portarii se antrenează toată ziua pentru a le apăra. Dar mingile trimise care fac o curbură care crește sunt ceva mai rar".

JUNINHO

Juninho, 43 de ani, a știut de la început că va scrie istorie prin felul în care execută loviturile libere: "Mi-am spus mereu: când vei trece la profesioniști, vei fi un executant de lovituri libere. Nu am încercat să fiu cel mai bun executant din istorie. Poate Cristiano Ronaldo are mentalitatea asta și-și spune: sunt mai bun decât ceilalți și așa a ajuns unde e. Eu însă, nu eram așa. Am încercat să fiu unul dintre cei mai buni pe postul meu pentru a fi capabil să deblochez anumite situații. Plus că, nu e normal ca un mijlocaș tehnic să nu știe să execute lovituri libere. Nu puteam să accept așa ceva". Idolul său era Zico: "De fapt, idolul unei întregi generații", spune Juninho.

Șuturile în care mingea nu se rotea

Juninho își dezvăluie secretele: "Din momentul în care așezam mingea, nu mă mai uitam în ochii portarului ca să nu-mi pierd concentrarea, dar mai aruncam câte o privire pentru a ști unde este. Un goalkeeper nu se așază niciodată în spatele zidului, dacă nu vede mingea e mort. Ideal e ca din acel moment tu să decizi unde tragi. Nu am marcat niciodată în toată cariera atunci când am decis să schimb partea înainte de șut.

Când mingea pleacă din piciorul tău, nu știi sută la sută dacă marchezi, dar simți dacă ai tras bine sau nu. Dacă mingea trece de zid, dar nu urcă prea mult, știi că îi va pune probleme goalkeeperului. Nu mi s-a întâmplat niciodată să marchez dintr-o lovitură liberă pe care să n-o pot repeta mai târziu. Deci, nu putem spune că e vorba de noroc aici. Am înscris șutând în dreapta, în stânga, de la distanță. Și sunt foarte mândru de asta".
Care era secretul execuțiilor letale pentru portari? "În ultima clipă, acceleram un pic mai mult pentru a da forță balonului, ca să poată urca și apoi coborî", explică Juninho, cel care a creat propriul stil de a executa loviturile libere, cu traiectorii imprevizibile pentru goalkeeperii adverși.

"Există o îndoială în privința numărului de goluri marcate din lovituri libere: 75 sau 77. Calculele mele spun că e vorba de 77. Am marcat un gol superb contra lui Peñarol (Uruguay), gol pe care nu l-a văzut nimeni, și un altul contra lui Santa Cruz, când jucam la Recife". Unii spuneau că nu e vorba de talentul meu, mă fac să râd acum, la 43 de ani. Platini zicea că e meritul balonului. Mingile erau bune, dar dacă nu știai să tragi, ajungeau în tribună", se amuză brazilianul.

"Omul ăsta făcea lucruri incredibile cu mingea. Nu se înșela niciodată. Niciodată. Marca enorm, chiar și de la foarte mare distanță, fără să șuteze foarte puternic. Mingea își schimba traiectoria și portarii erau înmărmuriți. Asta înseamnă că avea un fel de a șuta foarte ciudat. Să-i aflu secretul a devenit obsesia mea. Mi-am cumpărat DVD-uri, am analizat poze. Încercam la fiecare antrenament, din ce în ce mai mult, până am găsit secretul: doar primele 3 degete ale piciorului sunt în contact cu mingea, nu tot piciorul" Andrea Pirlo

"Ce a făcut Juninho e impresionant. De unde executa el loviturile libere eu n-aș fi putut înscrie. Dar de unde șutam eu nici el nu putea marca. Văd cum executam loviturile libere în anii 1980 și cum se execută după. El e specialistul de după anii '80" Michel Platini

"Dacă te uiți bine, nu cred că a marcat două goluri asemănătoare. Azi există antrenori care îți spun să eviți faulturile în ultimii 30 de metri. Cu el, trebuie să le eviți și pe cele din jumătatea lui de teren" Dimitri Payet

Demonstrație de senzație, pe stadionul Olimpic din Munchen, pe 5 noiembrie 2003. Lovitură liberă a faimosului brazilian. L-a învins pe incredibilul Oliver Kahn.

"Kahn se așezase pe centrul porții, așa că-mi dădea posibilitatea să șutez pe lângă zid, voiam să simuleze cineva că șutează tare. Așa că a venit Edmilson. Dar eu decisesem înainte să trag tare pe lângă el. Pentru că am coborât privirea, probabil n-a știut unde urma să trag. În orice caz, nu m-am gândit prea mult la el", explică Juninho.

ANDREA PIRLO

Andrea Pirlo, 39 de ani, visa de mic să fie un reper în fotbal: "Luam o mingiuță cu spumă și încercam să trimit un șut peste canapea și să fac mingea să ajungă în colțul unei ferestre".
Când era deja un nume în fotbalul italian, Andrea nu se preocupa doar de reperele clasice la care e atent orice specialist în faze fixe: "E nevoie să pregătești perfect acel moment. De exemplu, eu nu voiam ca mingea să fie murdară. Voiam să fie curată, frumoasă. Așa că o curățam înainte să execut". Cât despre execuția în sine, Andrea explică: "Eu șutam cu vârful, cu degetele".

Un fotbalist de talia lui Pirlo putea adesea să anticipeze din momentul în care a șutat dacă va marca sau nu: "Adeseori, înainte ca mingea să intre în plasă, eram deja gata să sărbătoresc, în funcție de traiectoria balonului, știam, din intuiție, dacă urma să fie sau nu gol".

La fel ca și alți fotbaliști, Pirlo avea un idol pe care încerca să-l imite. Mai exact, încerca să înțeleagă felul în care acesta executa: "Urmăream loviturile libere ale lui Juninho fără să înțeleg cum făcea să tragă în felul ăla. Am încercat și am tot încercat și astfel mi-am găsit propriul stil de a executa. Am încercat de unul singur toate felurile de șut".

MESSI

Lionel Messi este exemplul perfect că și cei mai talentați fotbaliști au nevoie să muncească pentru a-și îmbunătăți anumite calități. În primii ani ai carierei lui, argentinianul nu excela când era vorba de lovituri libere.

La Barcelona erau fotbaliști ca Ronaldinho, Henry, Ibrahimovic, excelenți executanți, la națională era marele Riquelme, astfel încât Messi nu se afla prea des în postura de a executa. Când a urcat la echipa mare, după antrenamente, rămânea să mai exerseze. Primul profesor la faze fixe i-a fost Ronaldinho. 

În 2009, nimeni altul decât Diego Maradona l-a băgat în ședință pe Messi înaintea unui amical cu Franța. Ce se întâmplase? Messi exersase după încheierea antrenamentului șutul din lovitură liberă. Pentru că nu reușea sub nicio formă să plaseze balonul unde ar fi vrut, s-a enervat și se îndrepta spre vestiar. Maradona l-a văzut și a intervenit. I-a explicat cum trebuie să procedeze pentru ca balonul să ajungă exact acolo unde vrea el:

"Când te duci spre minge, nu face o mișcare atât de rapidă, nu-ți retrage piciorul imediat, el trebuie să fie cât mai mult timp în contact cu mingea, pentru că ea nu știe ce vrei tu". Scurt și la obiect. Messi a reținut sfatul și loviturile libere au încetat să mai fie o problemă pentru el.

Leo a dezvăluit unul dintre trucurile la care apelează: "Pentru că sunt mic de înălțime, nu văd peste zid unde e poziționat portarul la loviturile libere. Așa că mă prefac că mă leg la șireturi și în timpul ăsta observ unde se așază goalkeeperul. Dau impresia că sunt atent la legatul șireturilor, dar, de fapt, nu mă uit deloc la asta, mă uit doar cum se poziționează portarul și zidul. Așa decid unde trag".

"Diego l-a învățat pe Messi să execute loviturile libere? Asta e o minciună! Leo e atât de bun la acest capitol pentru că exersează mult. El e o combinație de talent și muncă. Nu există alt secret.În general, Messi se așază la 6 pași de minge. Din poziția aia, începe să se apropie de balon. Piciorul de sprijin nu se mișcă și trage tot corpul deasupra balonului pentru ca, după impact, aceasta să cadă. Asta generează o parabolă a mingii. Are o tehnică perfectă și e un talent înnăscut" José Luis Chilavert, fost internațional paraguayan

"Messi e un fotbalist fabulos! Doar să execute bine loviturile libere îi lipsea din repertoriu, dar acum face și asta perfect. E un geniu!" Marcos Assunção, fost internațional brazilian

CRISTIANO RONALDO

Cristiano Ronaldo a învățat să bată loviturile libere pe vremea când juca la Sporting.

Legenda spune că brazilianul Cesar Prates i-a dat prima lecție unui puști de 16 ani pe nume Cristiano Ronaldo: "Pune piciorul aici, fă trei pași în spate, așteaptă momentul potrivit și fă-l pe portar să fie nerăbdător".

Prates povestește: "Destinul ne-a adus să ne antrenăm împreună, dar nu pot să-mi asum merite pentru felul în care execută loviturile libere. L-am auzit spunând încă de când era un copil că va fi cel mai bun din lume și chestia asta m-a marcat. Execuțiile lui sunt mult mai bune decât erau ale mele. E adevărat, i-am spus și eu ce am învățat de la un alt brazilian, Dorinho, un sfat simplu. I-am arătat lui Ronaldo cum să execute, dar nu-mi pot asuma merite. El nu credea că sunt foarte tehnic, pentru că eram fundaș, dar i-am demonstrat că se înșela".

Cei doi au fost colegi până în 2003, când Cristiano a plecat la Manchester United și Prates la Galatasary.

PJANIC

Miralem Pjanic, 28 de ani, a fost discipolul lui Juninho la Lyon. Bosniacul care joacă acum la Juventus nu lasă nicio săptămână să treacă fără să exerseze loviturile libere, dar se limitează la una sau două ședințe de câte jumătate de oră. "E inutil să tragi de 30 de ori. După 16 mingi, mingea nu mai are aceeași viteză, aceleași efecte și tu nu mai ai aceeași precizie. Ai nevoie de timp pentru ca lucrurile să se așeze. Memoria trebuie să-și joace rolul pentru că la fiecare nou șut, jucătorul să caute soluția bună".

Pjanic nu vrea să fie deranjat când se pregătește să execute. "Din momentul în care primim o lovitură liberă de la 16 metri sau mai mult, auzi o anumită bucurie în stadion, și așa mă concentrez eu. E momentul în care am nevoie să nu mai vorbesc. Cer să nu fie nimeni în jurul meu". Bosniacul, la fel ca și Roberto Carlos, este foarte atent la felul în care așază mingea: cu supapa în sus.  Este mai mult o superstiție decât ceva demonstrat științific: "De când eram mic, obișnuiam să pun mingea așa și am impresia că mingea se duce mai bine... Trei pași în spate, unul la stânga și șut", explică Pjanic.

Mijlocașul își amintește de o lovitură liberă magistrală într-un meci Elveția, din 2016. În poartă era Yann Sommer: "Mă uit să văd dacă portarul e într-adevăr în colțul său sau e pe centru și vrea să se joace cu mine. Cer mereu ca doi coechipieri să se așeze în zid pentru a-i deruta pe adversari și pentru ca eu să pot șuta pe lângă el. Când ia gol pe colțul lui e mult mai enervant decât un șut care trece peste zid... Încerc să mă joc cu el, să mă vadă și el, să se uite unde vreau să trag. Îmi ascund intenția până în ultimul moment, corpul meu e orientat ca și cum aș șuta în direcția opusă portarului și, în ultimul moment schimb totul. Pentru mine, fotbalul înseamnă antrenament și nu există nicio tehnologie care poate schimba ceea ce ești”.

Pjanic dezvăluie și un trucuri folosite. De exemplu, să plasezi zidul la 8 metri sau mai puțin: "Pentru că, într-un meci, nu sunt niciodată 9 metri, nici măcar acum, de când se folosește spray-ul", sau unde să tragi: "mereu să șutezi printre al doilea și al treilea jucător din zid dacă vrei să șutezi pe sus".

PAYET

Dimitri Payet, 31 de ani, și-a creat un adevărat ritual pe care se străduiește să-l reproducă la fiecare execuție: "Mereu fac același număr de pași, unii mai mari, alții mai mici. Nu îi număr în cap, e un automatism. Când mă lansez, știu exact atunci dacă o să fie gol sau nu. Dacă fac un pas greșit știu că va fi complicat. De când am marcat prima dată din lovitură liberă, am încercat să reproduc pașii mai apoi".

Importanța mingilor

Doi cercetători de la Universitatea japoneză din Tsukuba, Sungchan Hong și Takeshi Asai, au studiat comportamentul mingilor elaborate de Adidas, fabricantul oficial al baloanelor pentru CM din 1970 încoace. 

Ce reținem din munca lor? Că neregularitatea suprafeței limitează variațiile laterale, și de aici vine importanța cusăturilor, care diferențiază mingea de fotbal de mingea de fotbal pe plajă. Apoi, că dispunerea pieselor influențează în mod egal traiectoria, un ansamblu asimetric care favorizează ceea ce unii numesc "knuckleballs", cu referire la o aruncare folosită în baseball.

Cei doi oameni de știință au definit mai ales, pentru fiecare minge în parte, viteza ideală la care trebuia să ajungă pentru a obține faimoasele zigzaguri. E inutil să tragi puternic: viteza care permite balonului să facă acele zigzaguri e mereu inferioară vitezei maxime constatate în această disciplină. E redusă între 70 și 90 km/h pentru mingile actuale, cu variații în funcție de model.

Picior mic, reușită maximă

Roberto Carlos, Mihajlovic, Messi mai au ceva în comun în afară de talent. Toți poartă numere mici la picior și spun că și ăsta e unul dintre lucrurile care îi ajută să lovească mai bine mingea. Messi poartă 40, Maradona 37, Pele 39, Roberto Carlos 39.

"Când ai picioarele mici, poți varia mai ușor. În orice caz, pe mine m-a ajutat mult. Uitați-vă și la Juninho, executa ca nimeni altul și poartă 39", spune Roberto Carlos.

"E mult mai ușor pentru un fotbalist să joace fotbal dacă are picioarele mici. Simți mingea mai bine și îi poți imprima mai mult efect", confirmă și Mihajlovici, care poartă mărimea 42 la picior.

Top cei mai buni marcatori din lovitură liberă

• 77 de goluri: Juninho Pernambucano
• 70 de goluri: Pelé
• 66 de goluri: Víctor Legrotaglie
• 66 de goluri: Ronaldinho Gaúcho
• 65 de goluri: David Beckham
• 62 de goluri: Diego Maradona
• 62 de goluri: Zico
• 60 de goluri: Ronald Koeman
• 59 de goluri: Rogério Ceni
• 59 de goluri: Marcelinho
• ................................................
• 51 de goluri: Cristiano Ronaldo 
• 42 de goluri: Lionel Messi