ALTELE  »  JUNIORI  »  CN DE JUNIORI

Ianis Hagi a ratat un penalty în primul său meci oficial la o categorie de vîrstă superioară, chiar împotriva Stelei » Botezul de la 11 m

Articol de - Publicat joi, 24 iunie 2010 00:00

Echipa de 13 ani a Academiei a ratat calificarea în finala Campionatului Naţional, dar fiul "Regelui", cu un an mai mic,  va putea fi prezent la partida pentru locurile 3-4.

Nu există mare jucător care să nu fi ratat măcar un penalty important, spune o zicală din fotbal. La nici 12 ani, Ianis Hagi s-a grăbit să-şi treacă numele în galeria selectă, din care nu lipseşte nici tatăl său, autorul unui 11 m celebru irosit la Sofia în '91: 1-1 cu Bulgaria în preliminariile Euro '92. dacă bătea, "naţionala" mergea la turneul final.

Povestea puştiului s-a petrecut la primul meci oficial pe care l-a disputat, la o categorie superioară cu un an, împotriva Stelei, clubul unde "Regele" a făcut carieră. În semifinala Campionatului Naţional de juniori D, generaţie '97, Ianis a evoluat luni după-amiază pentru echipa Academiei spre finalul partidei, încheiată cu 0-0, iar la loviturile de departajare a trimis peste poartă. A mai ratat şi un alt coleg, aşa că trupa lui Hagi a pierdut cu 4-2. Ianis a mai ratat un penalty şi la Mundialito.

Ianis are şansa să se revanşeze mîine, în finala mică a competiţiei, la Mogoşoaia, împotriva Unirii Ungheni. De altfel, în afara juniorilor D, Academia a mai dus pînă acum pe podium alte trei loturi: juniori '91-'92 - locul 3, juniori '93-'94 - locul 2 şi juniori '95-'96 - calificaţi în finală (duminică, 9:30, la Mogoşoaia, cu CFR Cluj).

Ratări celebre de 11 m

Nume    Meci
Michel Platini    Brazilia - Franţa 3-4 după 11 m (sferturi CM '86)
Marco Van Basten    Olanda - Danemarca 4-5 după 11 m (semifinala Euro '92)
Roberto Baggio    Italia - Brazilia 2-3 după 11 m (finala CM '94)
Franco Baresi    Italia - Brazilia 2-3 după 11 m (finala CM '94)
David Beckham    Anglia - Portugalia 5-6 după 11 m (sferturi Euro 2004)
David Trezeguet    Italia - Franţa 5-3 după 11 m (finala CM 2006)
Adrian Mutu    România - Italia 1-1 (Euro 2008)

"Regele" a dat primul gol tot cu Steaua
Destinul familiei Hagi se intersectează în multe puncte cu istoria Stelei. Un detaliu mai puţin cunoscut din cariera "Regelui": primul său gol în eşalonul de elită l-a marcat exact împotriva roş-albaştrilor, pe Ghencea, cînd juca la Farul. Se întîmpla în sezonul '82-'83. A fost 2-2 şi Hagi a stabilit scorul final cu o "torpilă" de la 30 de metri.

Citește și:
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
Tenis

Ioan Varga, despre demisia lui Iuliu Mureșan: „Eu plec la luptă cu războinicii!” + Ce spune despre viitorul CFR-ului: „Ce colaps?”
Superliga

A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Stiri extrasport
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (3)
prydanys
prydanys  •  24 Iunie 2010, 10:00

Mai lasati copilu in pace e prea mare presiunea pe el la varta lui ce tot il dati in fiecare zi in ziarele voastre tampite?Pai la 12 ani a avut atata mediatizare de zici ca a jucat deja 20 de meciuri la nationala.Nu va dati seama ca in goana voastra dupa rating rapid si fara munca pune-ti in pericol cariera unui copil promitator dar care poate claca foarte usor sau sa se creada un semizeu si sa faca greseli grave precum boul ala de Mutu?

fotbalfan
fotbalfan  •  24 Iunie 2010, 06:55

iarasi o echipa de juniori ai cfrului(juniori c) a ajuns in finala? hmmm, astia se iau prea in serios, dom'le :) P.S: mult succes lui ianis ! articolul insa e cam tras de par.

gigelinho
gigelinho  •  24 Iunie 2010, 02:55

plm el centreaza el marcheaza, doar e baiatu' lu' tata.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează