ALTELE  »  STIRI  »  ADVERSARI CM 2010 / SERBIA

"Agresiv, ofensiv, rapid"

Articol de GSP - Publicat joi, 27 decembrie 2007 00:00

 

Vom avea probleme cu sirbii in preliminariile Mondialului african. Proaspat numit pe banca "nationalei", in locul spaniolului Clemente, Miroslav Djukici vrea sa schimbe nu doar fata echipei care a ratat calificarea la Euro, ci sa umble si la stilul de joc.

Fost selectioner al reprezentativei de tineret, cu care a disputat finala Euro 2007, pierduta in fata Olandei (1-4), Djukici si-a anuntat deja intentia de a promova cit mai multi dintre fostii sai elevi. In acelasi timp, tehnicianul in virsta de 41 de ani i-a avertizat pe senatorii de drept: "La mine vor avea loc doar jucatorii carora li se face pielea ca de gaina atunci cind se intoneaza imnul national".

Desi a fost fundas de meserie, noul selectioner al plavilor nu intentioneaza sa puna accent pe defensiva. Dimpotriva. "Vom juca in continuare ofensiv, e in firea noastra. Dar voi insista mai mult pe agresivitate si pe rapiditate in derularea actiunilor". Djukici va avea si timpul necesar, si unde sa experimenteze. In vara, tot el va conduce de pe banca si reprezentativa olimpica a Serbiei care va participa la JO de la Beijing.

"Avem o grupa mai accesibila decit la Euro. Noi, francezii si romanii sintem favoriti"
Miroslav Djukici, selectioner Serbia

Mai putin decit Piti
Djukici a semnat cu federatia sirba un acord pe doi ani, a carui durata se va extinde automat cu 6 luni daca "nationala" se califica la CM 2010. El va primi 240.000 de euro anual, cu 60.000 mai putin decit Victor Piturca, dar va incasa o prima de 500.000 de euro in cazul prezentei la Mondialul sud-african. "M-a interesat mai mult proiectul decit banii", a precizat Djukici. 

Lider cu Partizan
Dupa titlul de vicecampion european de tineret, obtinut in iunie, Djukici si-a demonstrat valoarea si la Partizan Belgrad, pe care a lasat-o lider in clasament la jumatatea campionatului, la 6 puncte distanta de rivala Steaua Rosie. La un moment dat, i s-a propus sa lucreze atit la Partizan, cit si la "nationala", dar a refuzat: "Nu-mi da voie nevasta. Ea are ultimul cuvint in casa"

Un penalty cit un titlu
Pe vremea cind juca in Spania, la Deportivo la Coruna, Djukici a irosit un penalty care i-a costat pe galicieni titlul. Era ultima etapa a sezonului 1993-1994, Depor juca acasa, cu Valencia, iar cu doar citeva secunde inaintea finalului a obtinut o lovitura de la punctul cu var si implicit sansa unei victorii ce i-ar fi adus trofeul. Dar Djukici a ratat si campionatul a fost cistigat de Barcelona. 

MIROSLAV DJUKICI
Data nasterii: 19 februarie 1966
Locul nasterii: Sabac (Serbia)
A jucat la: FC Makva, Rad Belgrad, La Coruna, Valencia, Tenerife
Palmares: vicecampion al Europei (2001, Valencia), vicecampion al Spaniei (1994, La Coruna)
Selectii/goluri in "nationala": 48/2
Palmares: optimi de finala la CM 1998 si sfert-finalist la Euro 2000 cu reprezentativa Iugoslaviei
Antrenor: "nationala" de tineret a Serbiei, Partizan Belgrad
Palmares: finalist la Euro 2007 rezervat echipelor de tineret

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează