ALTELE  »  STIRI  »  CM 2010

Plan pentru Africa

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 decembrie 2007 00:00

Federatia si-a facut deja o strategie pentru negocierea programului "tricolorilor" din preliminariile CM 2010, competitie in care Mutu si compania vor intilni Franta, Serbia, Austria, Lituania si Faroe. Reprezentantii tuturor echipelor se vor intilni pe 8 decembrie la Viena spre a incerca sa ajunga la o intelegere pentru stabilirea tintarului din calificari, in caz contrar intervenind UEFA, care va fixa toate coordonatele grupei.

Serbia de ocolit la inceput

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a marturisit ca exista citeva criterii clare care se vor avea in vedere la tratative. "In primul rind, vrem ca partidele cu Franta si Serbia sa le disputam intr-o simbata, nu miercurea, astfel incit selectionerul sa aiba la dispozitie aproape o saptamina intreaga pentru a pregati meciurile respective. Apoi, dorim sa evitam Serbia in toamna lui 2008, imediat dupa Euro, cind am accepta mai degraba Franta si Austria, care vor participa si ele la turneul final", a expus Kaiserul doua dintre tinte.

Zbor dificil spre Feroe
De asemenea, o miza importanta o constituie si jocul din deplasare cu Faroe, unde, din cauza conditiilor climaterice, e de preferat sa se joace in date din lunile iunie sau septembrie, in cel mai rau caz octombrie. Insusi zborul pina la Torshavn va fi o problema, pentru ca in insula nordica nu se poate ajunge cu un charter, ci, din Danemarca, doar cu o cursa de linie a unicei companii continentale care detine licenta pe destinatia Faroe.

Ce vrem la negocierea preliminariilor

- sa evitam Serbia in toamna lui 2008, dupa Euro, cind ar fi preferabile Franta si Austria, care participa si ele la turneul final;
- sa jucam cu Franta si Serbia intr-o zi de simbata;
- din motive meteorologice, sa nu acceptam jocurile din deplasare cu Lituania si Faroe in lunile martie, aprilie, noiembrie, eventual nici octombrie;
- sa disputam pe teren propriu ultimul meci din preliminarii, eventual cu unul dintre outsideri, Austria, Lituania sau Faroe;
- sa nu fie cuplate la interval de patru zile meciuri succesive cu Franta si Serbia si nici cu una dintre ele in regim tur-retur imediat;
- sa nu existe doua deplasari consecutive in datele apropiate, adica simbata si miercuri

Date disponibile

6/10 septembrie 2008
11/15 octombrie 2008
28 martie 2009
1 aprilie 2009
6/10 iunie 2009
5/9 septembrie 2009
10/14 octombrie 2009
14/18 noiembrie 2009

Citește și:
Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Campionate
Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
I-au triplat clauza de reziliere după ce a fost contactat de FCSB: „Au sunat! Nu era momentul să plece”
Superliga
I-au triplat clauza de reziliere după ce a fost contactat de FCSB: „Au sunat! Nu era momentul să plece”
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează