COMERCIAL  »  COMUNICAT  »  NADIA COMANECI

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional

Articol de GSP - Publicat luni, 25 mai 2026 14:24 / Actualizat luni, 25 mai 2026 14:24

Sub egida „Anul Nadia Comaneci”, municipiul Onești va reuni în perioada 29–31 mai 2026 campioane olimpice, mondiale și europene, foste mari gimnaste, antrenori legendari și personalități marcante ale sportului românesc și internațional.

Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea participa la competiții, ceremonii oficiale, conferințe de presă, momente festive și spectacole dedicate performanței sportive.

Programul include Concursul Național și Concursul Internațional de Gimnastică „Nadia Comăneci – Perfect 10”, finalele pe aparate, ceremonia oficială de premiere, lansarea colecției de costume Nadia Comăneci realizată împreună cu celebrul designer Cristian Moreau, precum și parcurgerea traseului simbolic „Drumul Perfecțiunii”.

Evenimentele vor culmina cu Gala Campioanelor, organizată pe Stadionul Carom din Onești, un simbol al sportului local care va fi inaugurat după lucrările de renovare realizate special pentru acest moment aniversar. Modernizarea stadionului reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din municipiu și reconfirmarea statutul Oneștiului ca oraș al marilor campioni.

În seara de 31 mai, Gala Campioanelor va reuni legende ale gimnasticii și mari campioni olimpici din multiple discipline sportive și va fi transmisă în direct de Televiziunea Română.

Printre personalitățile care și-au confirmat prezența la Onești, alături de Nadia Comăneci, se numără Ecaterina Szabo, Simona Amânar, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Larisa Iordache, Andreea Răducan, Monica Roșu, Daniela Șofronie, Maria Olaru, Silvia Stroescu, Emilia Eberle, Teodora Ungureanu, Mariana Constantin, Georgeta Gabor, Gabriela Trușcă, Ana Maria Brânză, Constantina Diță, Alina Dumitru, Mihaela Cambei, Doina Melinte, Livia Ponoran, Violeta Beclea-Szekely și Marius Urzică, împreună cu numeroase foste campioane și antrenori legendari care au scris istorie pentru sportul românesc.

„Oneștiul trăiește un moment istoric și emoționant. Pentru câteva zile, orașul care a oferit lumii primul 10 perfect devine locul în care generații de campioni se reunesc pentru a celebra performanța, inspirația și valorile sportului. Renovarea Stadionului Carom și organizarea Galei Campioanelor reprezintă un omagiu adus Nadiei Comăneci și tuturor celor care au contribuit la prestigiul sportului românesc. Este un eveniment al comunității, al excelenței și al respectului pentru istorie”, a declarat Ingrid Istrate, director CSM Onești.

Evenimentul este organizat de CSM Onești, Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Consiliul Județean Bacău și Primăria Municipiului Onești, în parteneriat cu Fundația Nadia Comăneci și TVR.

Partenerii și sponsorii evenimentului sunt: Super Foundation, OMV Petrom, Asociatia Dedeman, Farmacia Dona, Banca Transilvania, Renovatio, Roserv Green Energy, Țiriac Auto, Yokko, Invictus România, Fundatia Forgym, Salon Alexander, Dharma Center, Romanian Security Systems, Perla Harghitei, Money Gold, Pauza de fructe, EM Scientific Skincare, Domeniile Sâmburești, Bru Roastery, Peak Sportlife, Constantime, Rotary Club Onești, Desteptarea, Croco, Gardenia, Complex Panoramic, B2B Synergy, Edenia, Energoprest,  The Hub și Kaufland.

Citește și:
Thibaut Courtois n-a vrut să fie înlocuit în Spania - Belgia: „Puteam să continui! Asta era problema”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Thibaut Courtois n-a vrut să fie înlocuit în Spania - Belgia: „Puteam să continui! Asta era problema”
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Stiri extrasport
A fost căsătorită cu Ioan Timofte, s-a iubit cu Adrian Cristea, acum face afaceri în SUA: „Vorbim despre miliardari din toate colțurile lumii”
Eddy Gnahore a ajuns la București, mâine are vizita la FCSB » Mihai Stoica, detalii de la negocieri
Superliga
Eddy Gnahore a ajuns la București, mâine are vizita la FCSB » Mihai Stoica, detalii de la negocieri
Marco și Clara formează cel mai discutat cuplu din sport: „Sunt iubită! Nu-mi pasă de altceva”
Stiri extrasport
Marco și Clara formează cel mai discutat cuplu din sport: „Sunt iubită! Nu-mi pasă de altceva”
EXCLUSIV Ciprian Marica lansează o nouă investiție în România
Profit.ro
EXCLUSIV Ciprian Marica lansează o nouă investiție în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Interviu spectaculos cu Pan Zhanle și David Popovici. Anunță un obiectiv uluitor, unic pentru sportul mondial

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează