COMERCIAL  »  COMUNICAT  »  EMAG

Studiu eMAG: Trei din patru microbiști români moștenesc pasiunea pentru fotbal de la tată

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 iulie 2026, 12:03 / Actualizat vineri, 24 iulie 2026 12:03

  • eMAG Fan Shop e noul loc destinat pasiunii pentru fotbal, cu echipamente originale de la cluburile din România, Spania, Italia, Germania, Anglia sau Franța

  • Tricourile, fularele și fanioanele sunt printre cele mai memorabile cadouri primite de microbiști în copilărie

  • Suporterii găsesc în eMAG Fan Shop peste 1.000 de echipamente oficiale la prețuri ce pornesc de la 30 de lei

Pentru trei din patru microbiști români, dragostea pentru fotbal a fost moștenită în familie, de la tată sau figură paternă care le-a marcat copilăria. În plus, peste 70% dintre ei consideră că purtarea echipamentului echipei favorite creează un sentiment de apartenență.

Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de eMAG împreună cu Frappe Digital, care a relevat rolul pe care fotbalul și echipamentele oficiale îl joacă în conectarea generațiilor. Pentru a duce mai departe această conexiune, eMAG lansează campania „Dragostea se poartă” și Fan Shop, spațiul online dedicat echipamentelor originale ale celor mai iubite echipe de fotbal.

Fie că își susțin echipa din tribună, din fața televizorului sau când joacă un meci cu prietenii, suporterii găsesc în eMAG Fan Shop echipamente originale ale unor cluburi din Super Liga, precum FCSB, Rapid, Dinamo, Universitatea Cluj și Farul Constanța, dar și ale unor nume importante din fotbalul european, precum FC Barcelona, Paris Saint-Germain, Real Madrid, Manchester United, Juventus, Liverpool sau Bayern München. Fan Shop include, de asemenea, peste 30 de articole oficiale dedicate lui Lionel Messi. 

Oferta eMAG Fan Shop reunește la momentul lansării peste 1.000 de produse originale, la prețuri începând de la 30 lei.

„Pasiunea pentru fotbal e pentru noi, românii, o moștenire de familie și o declarație de iubire nespusă între părinte și copil. E despre timpul petrecut împreună și despre amintirile care se construiesc între generații, dincolo de rezultate și rivalități. Prin lansarea eMAG Fan Shop, aducem echipamentele originale ale echipelor pe care fanii le iubesc într-un singur loc, cu tot ce înseamnă beneficiile eMAG: livrare începând de mâine ori plata flexibilă în rate fără dobândă. Ne dorim ca, fie că este vorba despre propriul tricou sau despre primul echipament dăruit copilului, această pasiune să ajungă la toți microbiștii cât mai simplu și cat mai repede, pentru că Dragostea se poartă”, a declarat Razvan Acsente, CMO eMAG Romania, Bulgaria si Ungaria.

Vă invităm să urmăriți spotul video al campaniei eMAG Dragostea se poartă: https://youtu.be/lUohxyEtUeI

Primul tricou rămâne una dintre cele mai puternice amintiri ale microbiștilor

Studiul arată că pasiunea pentru fotbal se construiește încă din copilărie și este transmisă, de cele mai multe ori, în familie. Mersul la stadion, meciurile urmărite împreună și jocurile de fotbal se numără printre experiențele care le-au rămas cel mai puternic întipărite în memorie.

Aproape jumătate dintre respondenți spun că au primit în copilărie un cadou legat de echipa favorită, cele mai frecvente fiind tricourile, fularele și fanioanele.

„Pentru microbiști, tricoul sau fularul nu reprezintă niște simple piese vestimentare. Ele acumulează un întreg univers simbolic al individului și al comunității. Identitățile colective, istoriile personale, relațiile sociale, animozitățile sau memoriile afective sunt imprimate definitiv, de-a lungul vieții, în aceste materiale emblematice pentru legătura dintre fani și echipele favorite. Vorbim, deci, despre adevărate piese de patrimoniu relevante pentru a înțelege fragmente ale propriilor istorii”, a declarat antropologul Andrei Mihail, cadru didactic al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA.

Dăruirea echipamentului oficial duce pasiune mai departe

Rezultatele cercetării arată că, odată deveniți părinți, microbiștii duc mai departe această tradiție. Peste jumătate dintre tații respondenți au cumpărat deja echipamentul echipei favorite pentru copilul lor, iar dintre cei care nu au făcut încă acest pas, peste 90% intenționează să o facă în viitor.

Tricoul oficial este, de departe, produsul preferat atunci când vine vorba despre alegerea unui astfel de cadou, fiind cumpărat de 73% dintre tați și 70% dintre mamele care au achiziționat produse dedicate echipei favorite pentru copii. În același timp, peste trei sferturi dintre tați spun că echipamentul oficial creează un sentiment de apartenență, iar doi din trei consideră că momentul în care îi oferă copilului tricoul echipei favorite este unul important în relația lor.

Pentru mai bine de jumătate dintre respondenți, echipamentul are și o puternică încărcătură emoțională, iar 77% spun că cei mici dezvoltă un atașament față de acesta. Reacțiile copiilor confirmă acest lucru. Potrivit taților, bucuria, entuziasmul și surpriza sunt cele mai frecvente emoții pe care cei mici le manifestă atunci când primesc echipamentul echipei favorite, urmate de mândria de a purta culorile clubului pe care îl susțin.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 900 de persoane. Datele au fost colectate prin intermediul unui chestionar online structurat, distribuit exclusiv participanților din populația țintă. Metoda de interviu utilizată a fost cea a interviului online auto-completat, desfășurat pe panelul Daedalus Online, în perioada 20-22 iunie 2026.

Citește și:
Pus pe liber, Elvir Koljic semnează » Va fi coleg cu un alt fost rapidist
Superliga
Pus pe liber, Elvir Koljic semnează » Va fi coleg cu un alt fost rapidist
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri
Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Conference League
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Reacție virulentă după rușinea FCSB - Auda 2-3: „Labonne? Boutoutaou? La banii ăia se putea găsi ceva mai de calitate. Sunt subțiri”
Superliga
Reacție virulentă după rușinea FCSB - Auda 2-3: „Labonne? Boutoutaou? La banii ăia se putea găsi ceva mai de calitate. Sunt subțiri”
FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează