FOTBAL  »  AMICALE  »  STEAUA - TURNISCE 7-0

FOTO Fotbal-picnic » Steaua s-a distrat aseară cu nevinovaţii de la Turnisce, 7-0. Nou-veniţii au dat recital cu nişte adversari jaloane

Foto: Raed Krishan +9   FOTO
Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat duminica, 26 iunie 2016 00:00

Teren de fotbal chiar lângă gospodăriile oamenilor. Muzică dată la maximum, melodii româneşti, O-Zone, Mandinga, Ana Lesko.

S-a dat şi drumul la grătar, mirosul venind chiar pe atacul Stelei în prima repriză. Câteva zeci de muncitori români, fani ai roş-albaştrilor, au colorat atmosfera, după ce doi paraşutişti au adus pe calea aerului steagurile celor două ţări.

Cei mai în vârstă au savurat câte o bere cu jumătatea lor, pe nişte băncuţe de lemn, cu muşama drept faţă de masă. Iar Steaua a efectuat un amical-antrenament cu NK Turnisce (7-0), o formaţie inimoasă şi atât de liga a treia slovenă, care a ţinut să sărbătorească 75 de ani de existenţă cu un meci contra roş-albaştrilor.

Ploaia de goluri a venit la pachet cu o furtună pe final de meci, de abia se mai vedea. S-a fluierat mai repede cu 5 minute că şi aşa era măcel.

Batalionul de rezervă

Reghe a conceput două sisteme de joc pentru cele două echipe care au jucat fiecare câte o repriză. 4-2-3-1, clasic, şi un ofensiv 4-3-3. În primul amical al verii, a aruncat în luptă toate transferurile făcute până acum. Chiar dacă Aganovici a venit cu 48 de ore înainte de meci, iar Achim cu nici 24 de ore înainte!

Croatul bifase trei antrenamente cu formaţia, constănţeanul doar unul, niciunul la intensitate maximă. Amândoi au jucat doar jumătate de repriză.

Totuşi, dintre cei cinci nou-veniţi în mercato estival, numai unul, maximum, poate apărea în primul 11 în sezonul oficial ce va începe pe 17 iulie cu finala Cupei Ligii. Fie Aganovici, fie Vlad Achim ar putea apărea lângă Pintilii, în linia mediană, asta dacă nu vor fi şi ei rezervele lui Bourceanu.

Ceilalţi, inclusiv Golubovici, formează "batalionul de rezervă", jucători care vor fi importanţi într-un volum mare de meciuri, pe plan intern şi internaţional.

NK Turnisce - Steaua 0-7 (0-3)

Au marcat: Hamroun (36), Golubovici (40), Enceanu (45), V. Achim (67), Muniru (70), V. Mihalcea (81-pen), Ştefănescu (83)

Steaua - prima repriză: Niţă - G. Simion, Tamaş, Tudorie, Momcilovici - Bourceanu, O. Popescu - Enceanu, Hamroun, M. Mihai - Golubovici.

Steaua - a doua repriză: V. Cojocaru - Enache, Varela, Toşca, D. Popescu - Muniru, V. Achim (Bota 71), Aganovici (Ştefănescu 71) - Vâlceanu (Chitoşcă 71), Onţel, V. Mihalcea. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Citește și:
„Stâlpul” Goian crede că FCSB trebuie să renunțe URGENT la 3 titulari: „Nu mai e ce trebuie, iar de el nu mi-a plăcut niciodată!”
Superliga
„Stâlpul” Goian crede că FCSB trebuie să renunțe URGENT la 3 titulari: „Nu mai e ce trebuie, iar de el nu mi-a plăcut niciodată!”
Nu e glumă! Iubita numărului 9 ATP a câștigat mai mulți bani decât tenismenul la Australian Open
Tenis
Nu e glumă! Iubita numărului 9 ATP a câștigat mai mulți bani decât tenismenul la Australian Open
„Dan Capatos m-a oripilat în această dimineață, e absolut inuman ce a făcut!” » Atac devastator: „E abominabil să profiți așa de un om”
Media
„Dan Capatos m-a oripilat în această dimineață, e absolut inuman ce a făcut!” » Atac devastator: „E abominabil să profiți așa de un om”
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (9)
gsp.oficial
gsp oficial  •  26 Iunie 2016, 09:56

saviola2_8 a făcut o observaţie pertinentă. De la Steaua au plecat deja jucători importanţi, iar întăririle nu prea au venit. În mod normal, roş-albaştrii ar mai trebui să transfere un atacant de valoare pentru preliminariile cupelor europene.

nebraska
nebraska  •  26 Iunie 2016, 09:28

Istorica victorie cu turnichetii astia,daca jucau cu Osijek luau minim trei clonele fcsbuste.

dl.axinte
dl.axinte  •  26 Iunie 2016, 09:15

...vrem sa joace si mizeria romaniei aka SC fcdb 1948 SA cu baietii de la turnisce... as paria NG + victorie turnisce ...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează