FOTBAL  »  CUPA LIGII  »  CSMS IAŞI - CFR CLUJ 4-2

Vasile Miriuţă cere întăriri: "Trebuie să am grijă de ei ca de ouăle de Paşti"

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 iulie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 20 iulie 2014 21:47

Antrenorul lui CFR Cluj, Vasile Miriuţă, nu este dezamăgit de eliminarea din Cupa Ligii şi spune că nu i-a forţat pe ceilalţi jucători pentru că meciul din Europa League de joi cu Jagodina este mai important. 

"A fost un meci greu, eu am lăsat acasă 14 jucători, am luat repede două goluri, dar am reuşit să revenim pînă la pauză.

Am luat foarte uşor golul trei, după care am căzut. Iaşiul a obţinut o victorie meritată. Important pentru noi este meciul cu Jagodina, am 14 jucători de care trebuie să am grijă ca de ouăle de Paşti.

Cei nou-veniţi în această vară sînt sub valoarea lotului actual, cu excepţia lui Christian", a declarat Miriuţă la Look TV.

Tehnicianul clujenilor a dezvăluit că pentru campionat nu are nici un obiectiv: "E clar că Steaua, Petrolul şi Astra se vor bate pentru titlu, dar campionatul e lung şi se poate întîmpla orice.

După plecarea lui Ogbu, mai vreau doi atacanţi şi am înţeles că se fac eforturi mari pentru ducerea acestora. Sper ca joi să pot conta pe Tade", a mai spus antrenorul lui CFR.

Citește și:
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Altele
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Nick Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală uriașă. Vreau să aflați de la mine”
Tenis
Nick Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală uriașă. Vreau să aflați de la mine”
Rodri, la despărțirea de City: „Pep, îți pot spune acum: nu am putut suporta toate acele tactici în mintea mea!”
Campionate
Rodri, la despărțirea de City: „Pep, îți pot spune acum: nu am putut suporta toate acele tactici în mintea mea!”
„Gigi, chiar ai mai luat o țeapă!” » Verdict nemilos la FCSB
Superliga
„Gigi, chiar ai mai luat o țeapă!” » Verdict nemilos la FCSB
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (16)
soviet.assault2
soviet.assault2  •  21 Iulie 2014, 13:14

ce pute aici a ciganyi sudist! sapun sa ajungeti toti

bamse1901
bamse1901  •  21 Iulie 2014, 10:16

pai vezi sa nu se ciocneasca

cj666
cj666  •  21 Iulie 2014, 09:19
Postat de zecs93 pe 21 Iulie 2014, 01:00

voi ati vazut ce prosti sunt astea de la look tv, astea nu au ca aia de la digi, fazele si golurile video de dupa meci, doamne, pai asa cum vad si celelalte goluri din celelalte meciuri ???

Nu aveau nici comentator... adica aveau da nu s-a auzit. Mai au multe reglaje de facut meshterii de la Look...

Vezi toate comentariile (16)
Comentează
Close