FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CFR CLUJ

Învins de Craiova în Cupă, Cordea e all-in pentru titlu

Andrei Cordea, de la CFR Cluj // foto: sportpictures.eu
Andrei Cordea, de la CFR Cluj // foto: sportpictures.eu

Articol de , - Publicat miercuri, 04 martie 2026 23:51 / Actualizat joi, 05 martie 2026 00:13

Universitatea Craiova a eliminat-o pe CFR Cluj din Cupa României, după prelungiri, scor 3-1. La final, Andrei Cordea, unicul marcator al ardelenilor și cel care a trimis partida în prelungiri, a tras concluziile.

  • Universitatea Craiova va juca în semifinale cu învingătoarea duelului dintre Dinamo București și Metalul Buzău, programat joi, 5 martie, de la ora 20:00.

Andrei Cordea, după Universitatea Craiova - CFR 3-1: „Cupa era un obiectiv”

„Un meci frumos. Îmi pare rău că n-am reușit să ducem până la penalty-uri și am luat un gol pe care cred că puteam să-l gestionăm mai bine, să nu-l primim, dar asta e. Am încercat, Cupa era un obiectiv, din păcate n-am trecut, dar ținem capul sus și mergem mai departe. Am încercat în seara asta să facem ce a depins de noi.

Nu este vina lui Sinyan la gol, mingea mai sare, ghinionul nostru. Suntem supărați că n-am trecut, am vorbit să împingem mai mult și să înscriem, dar asta a fost meciul. Suntem focusați și concentrați la titlu. De când am venit mi s-a zis că avem ca obiectiv să câștigăm titlul sau Cupa. Din Cupă am ieșit, așa că ne-a mai rămas titlul, chiar dacă mulți nu cred, eu cred că putem face asta.

Da, Craiova îmi place, joacă bine, își creează ocazii, îi place mereu să aibă mingea, dar vom juca și la noi acasă și va fi mai diferit, va fi care pe care. Cred că toate din play-off au șanse și cel mai bun să câștige.

Cu Dinamo ne dorim să câștigăm, pentru că dacă batem și Argeș sau U Cluj se încurcă, terminăm pe 3 și jucăm primul meci acasă și ne dorim să începem primul meci din play-off acasă”, a spus Andrei Cordea la flash-interviul de la Digi Sport.

A fost un meci ca o finală, cred că toată lumea a văzut asta. Sunt mândru de colegii mei. Este fotbal și orice se poate întâmpla. Am primit un gol în prelungirile prelungirilor, a fost, cred, o greșeală, dar prea puțin contează. Gazonul era bun, dar în unele locuri mingea sărea. Și azi am arătat că suntem o echipă puternică. După 90 de minute am arătat că suntem neînvinși. Trebuie să o batem pe Dinamo și să intrăm în play-off cu capul sus.

Putem ajunge pe locul 2 sau 3 dacă vom câștiga, iar rezultatele sunt favorabile și va fi altceva. Suntem puțin frustrați că am pierdut, dar în campionat seria de invincibilitate continuă.

- Mihai Popa, portarul lui CFR Cluj

Adrian Păun: „Play-off-ul va fi interesant”

Este dureros, mai ales că s-a întâmplat în prelungiri. Am reușit să egalăm în prelungirile celor 90 de minute, după care am luat acel gol în prelungirile prelungirilor. A fost echipa mai bună Craiova și este o calificare meritată.

Este un parcurs senzațional, nu multă lume mai credea în revenirea noastră și azi am arătat asta. Avem o altă dorință de a câștiga și Dumnezeu ne-a răsplătit. Play-off-ul va fi interesant, se înjumătățesc punctele. Clar, Craiova pleacă favorită, pentru că are un mic avantaj, și ne vom juca șansa. Acum, obiectivul nostru realist ar fi podiumul, să fim în primele trei, dar nu se știe niciodată. Vom trata fiecare meci la victorie, cum facem mereu, iar la final vom trage linie. Craiova este cea mai puternică echipă de departe, bravo lor. Se vede că au un lot foarte bun, au automatisme, se cunosc foarte bine și sper să le punem și noi probleme.

Cu siguranță au contat la FCSB și meciurile din cupele europene, și noi am fost aproape de a rata play-off-ul, asta este fotbalul. A fost foarte grea revenirea, după fiecare meci ziceam că avem o finală. Nu mulți se așteptau să avem acest parcurs senzațional. Băieții, stafful, antrenorul, absolut toți, doar noi știm prin ce am trecut și am sperat până la final, iar Dumnezeu ne-a ajutat să fim aici.Favorita la titlu este Craiova, este clar, iar după vom vedea, pentru că în play-off este diferit.

- Adrian Păun, mijlocaș CFR

Citește și:
De nicăieri! Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova: „Conducerea mi-a promis”
Cupa Romaniei
De nicăieri! Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova: „Conducerea mi-a promis”
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
Tenis
Aryna Sabalenka s-a logodit! Imaginile postate alături de partenerul ei
„Dumnezeu are mai puțină treabă cu fotbalul decât crede Becali!” » Actorul Bebe Cotimanis: „Vrei să spun un fotbalist care mă enervează la culme?”
Superliga
„Dumnezeu are mai puțină treabă cu fotbalul decât crede Becali!” » Actorul Bebe Cotimanis: „Vrei să spun un fotbalist care mă enervează la culme?”
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează