FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CFR - FCSB 0-0, 4-1 D.PEN.

Edi Iordănescu a câștigat Supercupa, dar nu este pe deplin satisfăcut: „Trebuie și altceva” + Răspuns pentru Gigi Becali: „Voi riposta”

Edi Iordănescu (42 de ani), antrenorul de la CFR Cluj +41   FOTO
Edi Iordănescu (42 de ani), antrenorul de la CFR Cluj

Articol de GSP - Publicat joi, 15 aprilie 2021 21:52 / Actualizat joi, 15 aprilie 2021 22:11

Edi Iordănescu (42 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, a oferit declarații după succesul echipei sale din Supercupa României. Ardelenii au trecut de FCSB în meciul pentru trofeu, 4-1 după loviturile de departajare, după 0-0 în timpul regulamentar. 

„Nu a fost ușor, cu toate că am creat foarte multe ocazii, am arătat că ne dorim să câștigăm din primul până în ultimul minut. Tratăm serios orice joc, am dorit acest trofeu pentru suporteri, oraș, fiecare dintre noi, conducere și cei care investesc în club. Nu în ultimul rând, pentru moral. Din păcate, am avut din nou foarte multe absențe. Parcă e un calvar care nu se mai oprește, în fiecare zi avem câte o surpriză. Ieri l-am avut pe Bordeianu (n.r. infectat cu covid), astăzi dimineață Luis Aurelio, în plus băieții de acasă. Sunt fericit, echipa a arătat bine, felicit băieții, pentru că a fost o victorie de necontestat, au arătat foarte multă atitudine și spirit

Este cel mai important că am creat ocazii, am ajuns acolo. Și în prima repriză, când FCSB a băgat ce a avut mai bun, și în a doua, când au mai schimbat. Este și vina noastră, uneori nu am făcut alegerile corecte sau procedeele nu au fost cele mai inspirate. A fost și neșansă, asta este. Mi-aș fi dorit să câștigăm în 90 de minute, important este că s-a terminat bine pentru CFR”, a spus Edi Iordănescu la microfonul DigiSport.

Edi Iordănescu, despre...

... Gigi Becali, cu care s-a contrat pe subiectul arbitrajelor: „Nu vreau să mai comentez. Referitor la patronul clubului FCSB, îl respect, are aprecierea mea, am văzut că s-au interpretat în fel și chip vorbele pe care le-am scos. Toată lumea trebuie să înțeleagă, și aici fac atingere și la declarațiile domnului Duckadam, că eu niciodată nu am comentat despre ce fac alte echipe, în schimb invers s-a întâmplat. 

Atunci când echipa mea este atacată, când jucătorii și munca echipei sunt atacați, voi fi primul care voi lua atitudine, nu voi mai ține cont de ierarhii. Mă interesează să îmi apăr munca, e vorba despre oamenii cu care lucrez zi de zi, vreau să nu mă dau niciodată la o parte din a lua poziții. Atunci când nu voi fi de acord cu atacurile care vin asupra echipei voi lua atitudine și voi riposta”.

... cearta cu Toni Petrea: „Tensiunea jocului, cu toții ne-am dorit. Și el și-a dorit, face lucruri foarte bune. Echipa de când e cu el și Tommy, cu Pinti pe margine, a suferit o transformare pozitivă. Echipă care creează mult, cu jucători foarte tehnici, talentați, mulți de foarte mare perspectivă, victoria este cu atât mai importantă pentru noi”.

... trofeu: „A fost un joc, o Cupă, un trofeu, l-am luat și mergem mai departe. Trebuie să ne echilibrăm rapid, să vedem cum abordăm meciul cu Clinceni pentru că lipsesc foarte mulți jucători, nu avem multe soluții și media noastră de vârstă este una înaintată. Aș vrea să transmit susținere către băieții noștri de acasă, care nu au putut fi alături de noi, este și munca lor la mijloc, mă bucur pentru ei și îi doresc cât mai repede înapoi. Dacă ar fi să dedic cuiva acest trofeu, aș face-o pentru părinții mei, care cred că au făcut pentru mine cât pentru trei vieți. Am o familie care mă înțelege și mă acceptă”.

... obiective: „Nu e prea bine să am prea multe Supercupe. Trebuie și altceva (n.r. - campionatul), o să ne concentrăm să îl obținem. Lăsând gluma la o parte, e mult de muncă, va fi foarte greu, dar echipa a răspuns bine, am arătat că avem mijloacele necesare să ne batem până la final”.

+37 FOTO

Adrian Păun, după Supercupa României

E normal să mă bucur de acest trofeu, să facem poze. Ne plac trofeele, în ultimii ani am câștigat foarte multe. Un meci de luptă, am avut foarte multe ocazii, mingea nu a vrut să intre. Cupa este la noi, asta este cel mai important.

Nu este vorba de o revanșă, noi mergem cu aceeași mentalitate la fiecare meci, mai ales când este o cupă pe masă. Sper să o încununăm cu câștigarea campionatului. În play-off toate echipele sunt puternice, cred că până în ultima etapă se va juca.

La meciul de la București am jucat slab (n.r. - în campionat, 3-0 pentru FCSB), dar în această seară cred că ar fi trebuit să fie poate acea diferență de la București.

De când am venit la CFR am avut această mentalitate de a câștiga trofee, în 2008 s-a câștigat primul titlu și de atunci am câștigat cele mai multe trofee din România. Ne dorim să câștigăm în continuare, ce este mai frumos decât a te bucura de un trofeu?
- Adrian Păun, CFR Cluj

VIDEO. Marius Bilașco: „N-am înțeles decizia lui Radu Petrescu”

Mai multe știri despre Supercupa României:

Andrei Vlad, omul Supercupei chiar de ziua lui: „Colegii au vrut să îmi facă acest cadou” + Ce a declarat Nedelcu

Toni Petrea a îndeplinit ordinul lui Becali! A făcut toate schimbările la pauza Supercupei cu CFR Cluj

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (3)
magic4ever
magic4ever  •  16 Aprilie 2021, 11:38

CFR a fost peste clona FCSB la toate capitolele(este greu fara pliculete si ozon administrat ***,ati fost informati ca o sa fie control antidoping la supercupa?!)....la pauza Becali a vazut ca echipa lui nu a avut nici macar un sut SPRE poarta si a schimbat jumatate de echipa,mare antrenor:))))) CFR zici ca a jucat cu o echipa de divizia B....BRAVO CFR, FELICITARI EDI IORDANESCU!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1731885997060900
Niculae Petre  •  16 Aprilie 2021, 08:12

Bucurate acum ,la primul meci pierdut iar te dau astea afara.

1_0_1_0
1_0_1_0  •  16 Aprilie 2021, 07:59

Jiji *** și ignorat. Și restul gigiștilor de pe la televiziuni, ziare și gazete, de asemenea.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează