FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  FC U CRAIOVA - U CLUJ 2-3 (D.PREL.)

FC U CRAIOVA - U CLUJ 2-3 // Eșecul cu U Cluj poate fi ultimul meci pentru FC U pe noul „Oblemenco”! Trică: „Stadionul ăsta nu e casa noastră!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 septembrie 2019 00:42

Eugen Trică (45 de ani), antrenorul celor de la FC U Craiova, a vorbit la finalul meciului cu U Cluj, 2-3 după prelungiri, din cadrul „șaisprezecimilor” Cupei României.

AICI ESTE DESFĂȘURAREA MECIULUI

„Cupa României n-a fost o țintă pentru noi. Un antrenor ce-și dorește, de fapt? Să intre cât mai repede în avantaj la pauză. Noi asta am vrut să facem, am condus aproape toată prima repriză. Am luat acel gol pe final de repriză, chiar le strigasem jucătorilor că trebuie să intrăm cu două goluri în avantaj la pauză. Astfel, adversara noastră s-ar fi deschis mai mult în repriza secundă. 

Acest stadion nu e casa noastră. Casa noastră este acolo unde vor fi acești suporteri minunați din Peluza Sud, adevărații suporteri ai Craiovei. Casa noastră a fost și la Dumbrăvița, și la Timișoara, și la Severin, peste tot pe unde vor fi acești suporteri minunați pe care i-am dezamăgit”, a spus Eugen Trică.

Falub: „N-am înțeles nimic din arbitraj”

Adrian Falub (48 de ani), antrenorul Universității Cluj, a vorbit după calificarea echipei sale în optimile Cupei.

„Le-am spus că dacă noi nu tratăm serios partida vom avea probleme. Eu nu cred că am început prost meciul din cauza gazonului. De exemplu, n-am înțeles nimic din arbitrajul de astăzi. Nu înțeleg de ce s-a dat cartonaș roșu, poate nu mai înțeleg eu fotbalul.

Prioritatea noastră e campionatul, suntem încă pe loc retrogradabil și trebuie să ieșim de acolo. Noi avem un lot de 14 fotbaliști și e foarte dificil. Dar am tratat serios cupa. N-aveam alți jucători, oricum. Aștia sunt”, a declarat Adi Falub la TV Digi Sport.

VEZI ȘI:

VIDEO Fanii echipei lui Mititelu, scandal în centrul orașului! Au aprins torțe și au atacat o mașină cu numere de Cluj

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Fostul antrenor de la FCSB a răbufnit în premieră: „Nu mai voiam să vin la conferință! Patronul suna pe bancă”
Superliga
Fostul antrenor de la FCSB a răbufnit în premieră: „Nu mai voiam să vin la conferință! Patronul suna pe bancă”
Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor
Nationala
Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor
Reacție imediată din Bănie după decizia lui Hagi în privința lui Baiaram: „Bănuiesc că există o explicație”
Nationala
Reacție imediată din Bănie după decizia lui Hagi în privința lui Baiaram: „Bănuiesc că există o explicație”
Gheorghe Hagi a decis sistemul cu Suedia » Cum poate arăta echipa de start a României
Nationala
Gheorghe Hagi a decis sistemul cu Suedia » Cum poate arăta echipa de start a României
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (28)
utilizator șters
utilizator șters  •  25 Septembrie 2019, 12:28

Cu masina dela STOP ce au avut ultrasii??? A fost sustinator de la Craiova noua sau de la U Cluj? Ce stiti ? cica 8 au fost retinuti !

pittt
pittt  •  25 Septembrie 2019, 11:43
Postat de Aurel Stana pe 25 Septembrie 2019, 10:48

ai uitat când jucați cu 100 spectatori daca erați in C garantez că maxim 100 erați pe stadion ..singurul lucru care va aduce pe stadion șanț rezultatele când nu merge jucăria lu Olga dispareti.cel puțin ai lu Mititelu iubesc cu adevărat echipa

Pe care din ele o iubiti ? Am vazut ca sunt cel putin trei FCU. Pe toate ?

915542705250791
Aurel Stana  •  25 Septembrie 2019, 10:48
Postat de radu_mihai pe 25 Septembrie 2019, 10:36

ce curiozitate? rotarelule? ai baut cu olga?

ai uitat când jucați cu 100 spectatori daca erați in C garantez că maxim 100 erați pe stadion ..singurul lucru care va aduce pe stadion șanț rezultatele când nu merge jucăria lu Olga dispareti.cel puțin ai lu Mititelu iubesc cu adevărat echipa

Vezi toate comentariile (28)
Comentează