FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  ZĂPADĂ

GALERIE FOTO Fotbal în Ice Age » Imagini incredibile la meciul din Cupa României

Dumbrăvița - FC Argeș s-a jucat în zăpadă +18   FOTO
Dumbrăvița - FC Argeș s-a jucat în zăpadă

Articol de - Publicat marti, 10 februarie 2026 20:13 / Actualizat marti, 10 februarie 2026 20:32

Dumbrăvița - FC Argeș, meci disputat la Mioveni în ultima rundă a grupei A din Cupa României Betano, s-a jucat pe o zăpadă de peste 5 centimetri.

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei, la Mioveni ningea ca-n povești. Organizatorii au încercat să curețe terenul, însă au reușit doar parțial. După ce dădeau omătul dintr-o parte a terenului, ninsoarea le ștergea munca în doar câteva minute.

GALERIE FOTO. Dumbrăvița - FC Argeș, meci jucat în zăpadă

+13 FOTO

Odată cu startul partidei, după ce lopețile au încetat să scoată zăpada de pe gazon, terenul a fost acoperit ușor-ușor înapoi. A nins abundent, astfel că iarba nu se mai vedea deloc după câteva minute de la startul jocului.

Cu cât meciul a avansat, cu atât condițiile au fost mai vitrege. Jucătorii celor două formații au fost vizibil afectați de zăpada de pe teren. Au reușit cu greu să paseze sau să controleze balonul, mingea oprindu-se uneori brusc din mișcare.

Șuturile de la distanță la nivelul gazonului au fost automat pase la portar, iar jucătorii au încercat pe cât au putut să ridice mingea de la nivelul solului.

Imaginile oferite de camerele TV au surprins niște cadre inedite, ghetele jucătorilor scufundându-se, practic, în zăpadă. Cu toate acestea, meciul s-a disputat conform planului. În minutul 22, partida a fost întreruptă pentru scurt timp pentru a fi curățat parțial terenul. Mai exact, gazdele au dat zăpada de pe liniile terenului cu lopeți.

Vlad Baban a fost „centralul” partidei Dumbrăvița - Argeș. La cele două tușe s-au aflat Nicolae Mociorniță și Gabriel Neagu. Deși Dumbrăvița a fost gazdă, meciul s-a disputat la Mioveni, acolo unde FC Argeș evoluează pe teren propriu. Formația din Timiș a fost în aceeași situație la partida cu Rapid. A evoluat în Giulești, deși a fost echipa gazdă.

VIDEO. Imagini cu ninsoarea abundentă de la Mioveni

Citește și:
Aiuritor! Hagi s-a apucat să-i certe pe jurnaliști că „au uitat să-i propună un jucător” la lot: „Nu v-ați uitat cum joacă? L-ați omis, și voi greșiți”
Nationala
Aiuritor! Hagi s-a apucat să-i certe pe jurnaliști că „au uitat să-i propună un jucător” la lot: „Nu v-ați uitat cum joacă? L-ați omis, și voi greșiți”
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Nationala
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Nationala
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Nationala
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează