Articol de Sergiu Alexandru, Romeo Ene - Publicat miercuri, 02 septembrie 2026 20:50 / Actualizat miercuri, 02 septembrie 2026 20:57
Dinamo s-a impus fără emoții pe terenul celor de la Sporting Liești, scor 4-1, în prima etapă din grupele Cupei României Betano. „Câinii” au tranșat practic partida încă din prima repriză, când au marcat de trei ori.
- Din grupa D mai fac parte FC Voluntari, Universitatea Craiova, FC Bacău și Chindia Târgoviște. Marți, FC Voluntari a învins-o pe Chindia, 1-0. Iar FC Bacău – Craiova se joacă joi
- Programul, rezultatele și marcatorii din etapa #1 a grupelor.
Alexandru Musi a deschis scorul în minutul 4, iar Cătălin Cîrjan a majorat avantajul dinamoviștilor în minutul 16. Trei minute mai târziu, Musi a reușit „dubla” și a dus scorul la 3-0.
În repriza secundă, Oliver Hintsa a înscris al patrulea gol al lui Dinamo, în minutul 83. Doar trei minute mai târziu, atacantul suedez a comis un penalty, iar Sporting Liești a redus din diferență și a stabilit scorul final, 4-1.
Cronică de Sergiu Alexandru după Sporting Liești - Dinamo 1-4
Sporting Liești – Dinamo a avut scenariul anticipat: „câinii” au transformat partida într-un antrenament înaintea derby-ului cu FCSB, iar Nuno Campos a profitat de ocazie pentru a-i vedea la lucru pe fotbaliștii care au prins mai puține minute în acest start de sezon.
Ajunși pentru a doua oară consecutiv în grupele Cupei României, cei de la Sporting Liești au jucat cu multă ambiție, însă diferența fizică și tehnică dintre cele două echipe a fost prea mare.
Singurele emoții pentru Dinamo au apărut în prima repriză, când Cătălin Cîrjan a acuzat probleme medicale și a părăsit terenul accidentat.
Dinamo a avut nevoie de numai 19 minute pentru a lămuri practic meciul. Musi a deschis scorul încă din minutul 3, finalizând din prima, la colțul lung, după centrarea excelentă trimisă de Radu în centrul careului.
Zece minute mai târziu, arbitrul a dictat penalty pentru un henț, iar Cîrjan și-a asumat execuția și a transformat fără emoții. În minutul 19, Musi a lovit din nou. Portarul gazdelor nu a reușit să prindă o minge simplă, iar atacantul dinamovist a profitat și a înscris din trei metri, cu poarta goală, pentru „dublă”
Așa cum era de așteptat, Dinamo a rămas la controlul partidei până la pauză și și-a mai creat câteva ocazii. Tabela nu s-a mai modificat însă până la finalul primei reprize.
45 de minute cu gândul departe
În repriza a doua, ritmul a scăzut complet. Doar Musi, care a ratat incredibil singur cu portarul, a mai dat ceva semne că este prezent în meci. Dinamo a luat complet piciorul de pe pedala de accelerație și a căutat din inerție poarta celor de la Sporting Liești.
Cel mai probabil cu gândul la FCSB, dinamoviștii s-au menajat, controlând partida și așteptând fluierul final. Pe final, în minutul 83, a venit încă gol al lui Dinamo. Oliver Hintsa a finalizat frumos, din careu, la colțul scurt.
Golul de onoare
În minutul 86, Sporting Liești a marcat golul de onoare. Din penalty, Petrișor Voinea a înscris cu o execuție excelentă. Iar bucuria jucătorilor și a fanilor nu a ținut cont de scorul de pe tabelă.
S-a terminat 4-1. Dinamo pleacă mulțumită de victorie, Sporting Liești se bucură că nu a primit mai multe goluri și că a marcat o dată. Singurii dezamăgiți pot fi fanii, pentru că echipa gazdă nu a putut juca pe propriul teren, ci la Galați, unde tribunele au fost mai mult goale.
FINAL » Sporting Liești – Dinamo 1-4
Marcatori: Petrișor Voinea 85' (penalty) / Alexandru Musi 4', 19', Cătălin Cîrjan 16', Oliver Hintsa 83'
Minutul 86: GOL Sporting Liești! Oliver Hintsa îl faultează pe un jucător al gazdelor în careu, iar arbitrul dictează lovitură de la 11 metri. Petrișor Voinea transformă fără probleme.
Minutul 83: GOL Dinamo! Adrian Mazilu îi pasează lui Oliver Hintsa, iar atacantul suedez îl execută cu sânge rece pe portarul gazdelor.
Minutul 57: Răzvan Radu, fundașul stânga al lui Dinamo, s-a accidentat și a fost înlocuit cu Raul Opruț.
Minutul 46: Start în repriza secundă! Nuno Campos a efectuat o schimbare: Cristi Mihai l-a înlocuit pe Andrei Mărginean.
Pauză la Galați, Dinamo conduce cu 3-0.
Minutul 40: Cătălin Cîrjan s-a accidentat și a fost înlocuit cu Ianis Tarbă. Căpitanul lui Dinamo făcuse semn că poate continua partida, însă „câinii” n-au vrut să riște nimic.

Minutul 23: Cîrjan șutează de la distanță, însă portarul gazdelor respinge.
Minutul 22: Bară Dinamo! Musi șutează puternic, iar mingea lovește bara transversală.
Minutul 19: GOL Dinamo! Dublă pentru Musi! După un corner, Duțu încearcă o foarfecă, faza devine încâlcită, iar Cîrjan șutează. Mingea ricoșează la Musi, care profită de eroarea portarului și înscrie.
Minutul 17: Mazilu centrează cu exteriorul, iar Musi trimite cu capul peste poarta lui Brăneț.
Minutul 16: GOL Dinamo! Căpitanul Cătălin Cîrjan transformă fără probleme lovitura de la 11 metri.
Minutul 14: Penalty pentru Dinamo! Mazilu șutează, un jucător al celor de la Sporting Liești respinge mingea cu mâna în careu, iar arbitrul dictează lovitură de la 11 metri.
Minutul 4: GOL Dinamo! Faza pornește din partea stângă. Radu combină cu Cîrjan, apoi îi trimite ideal în careu lui Alexandru Musi, care deschide scorul.
Minutul 4: Primul șut pe spațiul porții le aparține celor de la Sporting Liești. Alexandru Roșca reține fără probleme.
Minutul 1: Start meci la Galați!
Echipe de start
Sporting Liești: Andr. Brăneț – Munchiu, Crihană (cpt.), P. Voinea, D. Grigoraș, G. Iordache, D. Stan, P. Popa, Tud. Năstase, Trandafir, I. Maftei
Rezerve: G. Munteanu – Boerescu, Tentiuc, Bercaru, Mih. Coman, Budeșteanu, I. Chiriac, Den. Costin, Fl. Florea
Antrenor: Cătălin Savu
Dinamo (4-4-2): Roșca – Opriș, Fetai, Duțu, R. Radu – Mazilu, Mărginean, Verreth, Cîrjan – Musi, Al. Pop
Rezerve: Belaarouch, David Irimia, Pascual, Opruț, Cristi Mihai, Pinto, Armstrong, Tarbă, Hintsa
Antrenor: Nuno Campos
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.