FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  CS MIOVENI - ASTRA 3-1

Mai prinde derby-ul? » Astra a fost eliminată de CS Mioveni din Cupa României. Daniel Isăilă e aproape de demitere

Articol de - Publicat vineri, 26 septembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 25 septembrie 2014 23:12

Daniel Isăilă a fost băgat în şedinţă de Niculae şi ar putea fi demis după ce Mioveniul a eliminat-o pe Astra din Cupă, 3-1.

Şocul "16"-imilor Cupei României s-a întîmplat aseară! Locul 6 din Seria a 2-a a ligii secunde, CS Mioveni, a scos-o din competiţie pe Astra, cea care în urmă cu doar 4 luni o învingea pe Steaua în finală şi-şi trecea în cont primul trofeu din istorie.

Antrenorul Daniel Isăilă a odihnit mai mulţi titulari în vederea meciului cu Steaua de duminică, dar chiar şi aşa giurgiuvenii erau favoriţi cerţi. Meciul părea să aibă un deznodămînt fără surprize după ce Marian Cristescu a deschis scorul, însă gazdele au egalat repede prin Bogdan Stoica, la o gafă a lui Dani Coman. Mai mult, la pauză Mioveniul conducea cu 2-1 prin reuşita lui Alin Popa.

Isăilă, "sechestrat" de patron
Astra a forţat în partea secundă însă tot gazdele au controlat jocul şi şi-au creat ocazii. Degeaba i-a aruncat în luptă pe Bukari, Enache şi De Amorim, nici unul nu s-a remarcat cu ceva. În ultimul minut, Mîrzeanu a făcut 3-1 şi i-a îngenuncheat pe giurgiuveni sub privirile patronului Ioan Niculae.

Acesta a discutat minute bune la telefon cu antrenorul de pe bancă parcă nevenindu-i să creadă ceea ce vede. În plus, la final, cînd a coborît de la "oficială" şi se îndrepta spre maşină, Niculae l-a luat pe Isăilă cu el spunîndu-i pe un ton ridicat: "Tu vii cu mine! Îi distrug pentru ce au făcut astă-seară!".

Astfel, tehnicianul nu s-a mai întors la Giurgiu cu echipa, ci în maşina patronului.

"Am fost o ruşine de echipă! Vom lupta să ne salvăm de la retrogradare, dar măsurile vor fi drastice. Nu ştiu dacă Isăilă mai rămîne, iar Ben Youssef nu mai are ce căuta la echipă. Poate jucătorii au vrut să schimbe antrenorul şi nu ştiu eu" (Ioan Niculae, patron Astra)

"Sînt foarte bucuros că am învins Astra, una dintre echipele care ţintesc titlul. Cred că mai puteam să înscriem, dar e bine şi cum s-a terminat. Uneori munca şi determinarea bat talentul" (Claudiu Niculescu, antrenor CS Mioveni)

"Am crezut că putem să ne luptăm pe toate cele 4 fronturi însă se pare că nu sîntem capabili. Suferim din cauza lipsei de prospeţime. E greu să joci din trei în trei zile" (Daniel Isăilă, antrenor Astra)

34,5 milioane de euro e valoarea lotului Astrei, conform site-ului transfermarkt.de. Mioveniul e cotat cu doar 2,93 milioane

CS Mioveni - Astra 3-1
Au marcat: B. Stoica (19), Al. Popa (42), Mîrzeanu (90) / M. Cristescu (17)

CS Mioveni: D. Popescu - Tolmbaye, B. Stoica, Ed. Stoica, I. Rada II - Mîrzeanu, Gălan (Dragalina, 82), Al. Popa (V. Mazilu, 84), Ayza - Nilă (M. Vintilă, 71), Răuţă. Antrenor: Claudiu Niculescu.

Astra: D. Coman - L. Rus, A. Toure, Ben Youssef, Joazinho - Florescu, Yahaya - Al. Ioniţă II (G. Enache, 46), M. Cristescu, A. Chiţu (De Amorim, 46) - Grandin (Bukari, 58). Antrenor: Daniel Isăilă.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
khal_37
khal_37  •  26 Septembrie 2014, 13:43
Postat de valassul pe 26 Septembrie 2014, 11:15

Cum sa demiti un antrenor care bate Lyon si implicit se califica in premiera pentru echipa in grupele europene?Si daca o iau in freza mai departe ii un castig de experienta macar.Lasa frate antrenorul si axeaza-te pe liga 1 obiectiv primele 3 locuri!Niculae asta ii leit Oierul cu cap patrat!

Diferenta ca ,,oierul'' aduce cei mai buni si talentati tineri romani la echipa in timp ce ,,tov. cap de porc'' aduce numai negrisori mercenari pe care-i doare in basca de Romania, de adversarii romani la care le rup picioarele si de suporteri(chiar si de carton)

valassul
valassul  •  26 Septembrie 2014, 11:15

Cum sa demiti un antrenor care bate Lyon si implicit se califica in premiera pentru echipa in grupele europene?Si daca o iau in freza mai departe ii un castig de experienta macar.Lasa frate antrenorul si axeaza-te pe liga 1 obiectiv primele 3 locuri!Niculae asta ii leit Oierul cu cap patrat!

steaua1986forever
steaua1986forever  •  26 Septembrie 2014, 10:48
Postat de marioa pe 26 Septembrie 2014, 10:42

Pacat ca a semnat razvan Lucescu cu grecii. Il puteau lua la ei ca tot era socat Vama de decizia celor de la Petrolul de a demite un "mare" antrenor ca Razvan Lucescu.

Vama l-a adus de fapt pe Junior la Astra. Deja ii pusese un contract in fata, toate astea fara sa ii ceara voie "stapanului". De aia a si facut Balbaitul show la tv cand reporterii l-au intrebat daca vine Lucescu.....ca s-a simtit luat de fraier, toti stiau ca vine Juniorul...mai putin el. Toate rezultatele venite dupa aia ii dau apa la moara lui Vama "vezi patroane, daca il aduceam pe ala micu', nu mai eram eliminati din Cupa", etc...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează